Arabia Saudită, înscrisă pentru prima dată în cursa pentru Oscar
https://www.ziarulmetropolis.ro/arabia-saudita-inscrisa-pentru-prima-data-in-cursa-pentru-oscar/

Arabia Saudită, o ţară în care cinematografele sunt interzise, s-a înscris pentru prima dată în cursa pentru câştigarea Oscarului pentru cel mai bun film străin.

Un articol de Andrada Văsii|16 septembrie 2013

Arabia Saudită, o ţară în care cinematografele sunt interzise, s-a înscris pentru prima dată în cursa pentru câştigarea Oscarului pentru cel mai bun film străin, propunând pentru gala din martie 2014 pelicula ,,Wadjda”, un film al regizoarei Haifaa Al-Mansour.

,,Lungmetrajul «Wadja» va reprezenta Arabia Saudită la Oscarul pentru cel mai bun film străin, fapt care reprezintă o premieră pentru regatul nostru”, a declarat Sultan Al-Bazie, directorul comitetului oficial de selecţie şi preşedintele Asociaţiei Saudite pentru Artă şi Cultură, informează AFP.

El a subliniat faptul că decizia a fost luată ,,după succesele obţinute de acest film şi de regizoarea lui în mai multe festivaluri internaţionale”.

,,Wadjda”, filmul de debut al cineastei saudite, a obţinut premiul pentru cel mai bun lungmetraj arab la Festivalul de Film din Dubai, premiul France Culture Cinéma – o categorie paralelă a Festivalului de la Cannes – şi a fost ovaţionat la Veneţia.

Arabia Saudită – o lume a misterelor

Pelicula prezintă povestea unei fetiţe rebele, al cărei vis este de a avea o bicicletă, încălcând astfel un tabu social în acest regat ultraconservator în care femeile sunt private de multe drepturi.

Haifaa Al-Mansour, în vârstă de 38 de ani, absolventă a Universităţii americane din Cairo şi a Universităţii din Sydney, şi-a asumat multe riscuri filmând acest lungmetraj la Riad.

Regizoarea a filmat dintr-o camionetă, departe de privirile trecătorilor, coordonându-şi actorii cu ajutorul unui sistem talkie-walkie. Tânăra actriţă Waad Mohammed, interpreta eroinei Wadja din film, a obţinut premiul pentru cea mai bună interpretare feminină la Festivalul de la Dubai.

Arabia Saudita

Lungmetrajul «Wadja» va reprezenta Arabia Saudită la Oscarul pentru cel mai bun film străin.

Filmul ,,Wadjda” a fost lansat în Franţa şi în Statele Unite ale Americii, dar nu va fi proiectat în Arabia Saudită unde, la presiunea islamiştilor conservatori, cinematografele şi celelalte forme de divertisment sunt interzise.

Arabia Saudită este singura ţară din lume în care femeile sunt obligate să poarte voalul musulman în permanenţă, nu au dreptul să conducă automobilul şi trebuie să fie întotdeauna însoţite de un bărbat din familiile lor atunci când călătoresc sau ies în oraş, notează Mediafax.

În primăvara acestui an, poliţia religioasă din această ţară a anunţat totuşi că femeile saudite pot să meargă pe bicicletă în parcurile publice, „cu condiţia de a purta abaya (tradiţionala rochie neagră lungă) şi de a fi însoţite de un bărbat din familiile lor”.

Ceremonia de decernare a premiilor Oscar din 2014 va avea loc pe 2 martie la Los Angeles.

Foto credit: Cinemagia

Dacă v-a plăcut articolul, urmăriți-ne și pe Facebook!

24
/10
/14

Actrița Jacqueline Bisset, care joacă rolul soției fostului șef al FMI Dominique Strauss-Kahn, în controversatul Welcome to New York, al lui Abel Ferrara, se va întâlni cu spectatorii din București după proiecția specială a filmului din această seară, de la ora 22.00, la Cinema Elvira Popescu.

22
/10
/14

Nu-i înțeleg pe cei care nu-l simpatizează pe Woody Allen. Pe cei cărora le este indiferent. Nu trebuie să-l iubești. Însă este unul din marile mistere ale lumii inaderența unora la umorul său. La personajul său, aproape dispărut din filmele, nesfârșite, ale ultimilor ani, dar intrat în panoplia comicilor indispensabili ai cinematografiei.

22
/10
/14

Desenator, gagman, muzician, regizor, scenograf, mim, cineast, om de televiziune, poet, Pierre Étaix debutează pe scenă, pe care nu o va părăsi niciodată. Fascinat însă de marele ecran, la începutul anilor 1960, va începe să regizeze filme, alături de prietenul său Jean-Claude Carriere.

22
/10
/14

De la producătorii comediei de succes ,,Love Building”, vine din 26 decembrie pe marile ecrane Alt Love Building, un film cu Dragoş Bucur, Alexandru Papadopol şi Dorian Boguţă în rolurile principale, distribuit în cinematografe de Freeman Entertainment.

22
/10
/14

Anamaria Marinca, cea care interpretează rolul Irmei în drama de război "Furia: Eroi anonimi/ Fury", a declarat, la premiera lungmetrajului de la Festivalul de Film de la Londra, că Brad Pitt, alături de care joacă în această peliculă, şi regizorul David Ayer au fost "sprijinul" său.

22
/10
/14

Les Films de Cannes à Bucarest se deschide vineri, 24 octombrie, de la ora 17.30, la Cinema Studio cu Trece şi prin perete, în regia lui Radu Jude, singurul film selecţionat – şi premiat – anul acesta la Cannes. În închuiderea festivalului, pe 30 octombrie, de la ora 20.00, va rula White God/ Oraşul câinilor, câştigătorul secţiunii Un certain Regard la Festivalul de la Cannes şi candidatul Ungariei la Oscar.

21
/10
/14

MARI FILME ROMÂNEŞTI UITATE „La capătul liniei”, poate cel mai important lungmetraj al lui Dinu Tănase, director de imagine devenit regizor, este o mostră de cine-verite întârziat, însă alb-negrul imaginii, surprinderea unei realităţi necosmetizate şi jocul credibil al actorilor îl fac unul din cele mai bune filme româneşti ale anilor `80.

21
/10
/14

BIEFF continuă programul de succes prezentat în colaborare cu una dintre cele mai importante manifestări culturale axate pe experimentul cinematografic: Programul Special Oberhausen, dedicat în acest an femeilor regizor, cărora le-au revenit majoritatea premiilor la Oberhausen 2014.

21
/10
/14

Anul acesta Rusia va fi invitat de onoare al Târgului Internațional de Carte „GAUDEAMUS” organizat de Radio România. În premieră absolută, românii vor avea parte de o săptămână a mâncărurilor tradiţionale din Rusia (la unul dintre restaurantele din Centrul Vechi al Bucureştiului) și se vor bucura de colecția de aur MOSFILM pe DVD, pentru că Zilele Filmului Rus, deja tradiționale, vor fi dedicate celor 90 de ani de la înființarea concernului cinematografic Mosfilm.

19
/10
/14

După un program intensiv de filme cu un palmares internațional impresionant și o serie de evenimente speciale inedite, „Festivalul Internațional de Film Comedy Cluj” și-a desemnat câștigătorii sâmbătă seară. Pelicula „Jacky în regatul femeilor”, de Riad Sattouf, a fost dublu premiată: Cel Mai Bun Film și Cel Mai Bun Scenariu.

19
/10
/14

Filmele câștigătoare ale celor mai importante premii pe Croazetă în acest an, retrospective, invitați celebri și discuții despre cinema pot fi găsite în programul celei de-a 5-a ediții a festivalului „Les Films de Cannes a Bucarest“ (24-30 octombrie), inițiat și patronat de Cristian Mungiu.

18
/10
/14

Cineastul spaniol Pedro Almodovar a fost recompensat vineri seară, la Lyon, cu premiul Lumière, o distincţie care recompensează un cineast cu o contribuţie remarcabilă în lumea filmului.