ARCUB se alătură Campaniei Naționale „Artiștii pentru artiști” cu ”Idolul și Ion Anapoda”
https://www.ziarulmetropolis.ro/arcub-se-alatura-campaniei-nationale-artistii-pentru-artisti-cu-idolul-si-ion-anapoda/

Împreună cu zeci de teatre şi instituţii culturale din toată ţara, ARCUB se alătură celei de-a 17-a ediţii a programului UNITER Campania Naţională „Artiştii pentru artişti” pentru a veni în sprijinul oamenilor de teatru care au nevoie de ajutor. În cadrul campaniei, ARCUB a programat pe 31 martie unul dintre cele mai apreciate spectacole din cadrul stagiunii de teatru de la ARCUB, ”Idolul şi Ion Anapoda” după G.M.Zamfirescu, regizat de Mariana Cămărăşan şi Toma Dănilă.

Un articol de Petre Ivan|10 martie 2018

Astfel, publicul bucureștean va putea viziona comedia romantică ”Idolul și Ion Anapoda”, sâmbătă, 31 martie, de la ora 19.00, la Sala Mare, ARCUB. Cu un umor delicat, protagoniștii spectacolului Oana Pellea, Florina Gleznea, Cristina Casian, Richard Bovnoczki și Istvan Teglas, îi vor purta pe toți cei prezenți într-o călătorie în timp și vor da viață unor personaje ce trăiesc relații marcate de pasiunea dezlănțuită și plină de contradicții din anii frumoși ai vremurilor de odinioară.

”Idolul și Ion Anapoda”, piesă publicată de George Mihail Zamfirescu în 1935, este adaptată de Mariana Cămărășan pentru spectatorul de azi, păstrând însă intactă atmosfera boemă a epocii interbelice. Ca oriunde și întotdeauna, poveștile de dragoste se desfășoară cu sufletul la gură pentru toți cei implicați. Iar în acest spectacol, iubirea este pretutindeni, fie că este vorba despre iubirea sinceră, dragostea interesată sau pasiunea fără urmă de speranță.

IDOLUL ȘI ION ANAPODA, după G.M. Zamfirescu, adaptare de Mariana Cămărășan

Cu: Oana Pellea, Richard Bovnoczki, Florina Gleznea, Cristina Casian, Istvan Teglas

Regia: Mariana Cămărășan și Toma Dănilă

Scenografia: Vladimir Turturica

Light-design-ul: Ștefan Vasilescu

Biletele pot fi achiziţionate de la casa de bilete de la sediul ARCUB, Strada Lipscani, nr. 84-90.

Prețuri: 35 lei (Categoria I) și 25 lei (Categoria II).

Alătură-te Campaniei, cumpără bilete, bucură-te de teatru şi fă o faptă bună!

Sumele strânse din vânzarea de bilete, donaţii şi sponsorizări se pot vira în contul RO40RZBR0000060007801286 deschis la Raiffeisen Bank, Agenţia Piaţa Amzei,

Fondul de Solidaritate Teatrală.

28
/03
/24

O nouă lună într-un șir aparent nesfârșit plasat sub semnul „vremurilor interesante” este o nouă invitație la oglindire prin artă. De la criza de mediu la traume transmise de-a lungul generațiilor, de la apăsarea cu care ne zdrobesc rolurile de gen în societate, la dificultățile în comunicare, spectacolele Vanner Collective vorbesc despre probleme cu care ne confruntăm zi de zi, conștienți sau nu, abordate cu empatie și cu inteligență, cu un amestec dezarmant de onestitate și teatralitate.

26
/03
/24

Cum se poate găsi un echilibru între stăpânirea strategiilor de comunicare, acumularea cunoștințelor de SEO și duelul cu algoritmii opaci ai tuturor platformelor de social media, de la Instagram la Facebook, de la Tik-Tok la Reddit, toate acestea fiind necesare pentru a ajunge la public, și activitatea propriu-zisă de a crea un concept sau un produs?

22
/03
/24

În contextul celebrării a 20 de ani de existență, Centrul Național al Dansului București (CNDB) extinde Ziua Internațională a Dansului pe durata întregii luni aprilie. Astfel, spectatorii vor avea ocazia să vizioneze spectacole de dans internaționale prezentate în premieră în România, producții coregrafice naționale, dar și să participe la discuții cu artiștii.

22
/03
/24

Pe 23 martie 2021, la 93 de ani, după aproape un secol petrecut printre lumini, umbre și culori, a părăsit această lume, lăsând în urmă o istorie a costumului, zeci de volume, nenumărate expoziții, o mulțime de obiecte adunate într-o colecție de o valoare greu de estimat, care, poate, își va găsi în timp un spațiu pentru ca muzeul visat de ea să existe.

22
/03
/24

Cum poate râsul să fie terapeutic? Cum poate cufundarea în natură să ne aline? Cum ne poate ajuta arta mișcării să avem o relație mai bună, mai creativă cu procesul de înaintare în vârstă? În căutarea răspunsurilor la aceste întrebări, Asociația Developing Art lansează proiectul de cercetare artistică All Sorts of Care: o serie de rezidențe artistice dedicate explorării legăturilor complexe dintre corp și minte, în contextul râsului, al îmbătrânirii și al prezenței umane, ca un martor tăcut ce face parte din natură, toate privite prin filtrul ideii de grijă.

21
/03
/24

Cele mai noi filme cu Mads Mikkelsen și Sir Anthony Hopkins în rolurile principale și multipremiatul „All of Us Strangers” (foto) (r. Andrew Haigh) sunt doar câteva dintre titlurile incluse în programul celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care va avea loc la Cluj-Napoca între 14 și 24 iunie.

21
/03
/24

Joi, 28 martie, de la ora 19.00, va avea loc la sediul Teatrului Masca (Bd. Uverturii, nr. 14) a șasea întâlnire din seria dezbaterilor performative moderate de Alex Tocilescu. Tema ediției este „Ăștia o să ne plătească nouă pensia?!”

20
/03
/24

Denisa Nicolae are multe nesiguranțe și incertitudini. Râde zgomotos și plânge cu sughițuri. Iubește. Lumea ei e mare și jucăușă, din când în când o prinde cu tandrețe, să nu fugă, și o face vizibilă, puțin câte puțin.

20
/03
/24

Sue Giles, președintele ASSITEJ, transmite mesajul de Ziua Internațională a Teatrului pentru Copii și Tineret. Scopul acestei campanii este de a facilita accesul la teatru și la spectacole pentru copii și tineri.