Arhivele Cineamatorilor din Republica Socialistă România
https://www.ziarulmetropolis.ro/arhivele-cineamatorilor-din-republica-socialista-romania/

În data de 26 octombrie, de la ora 19:00, va avea loc lansarea platformei online www.cineama.ro, o colecţie unică de filme de scurtmetraj digitizate de pe suport peliculă de 16 mm în perioada 1957-1989, documentare (etnografice, agricole, reportaje sportive, de protecţia muncii), filme de ficţiune şi de animaţie, precum şi articole şi interviuri cu cei mai activi cineamatori ai vremii.

Un articol de Petre Ivan|23 octombrie 2017

Lansarea va fi însoțită de discuții și proiecții la sala Union din București, alături de antropologul Bogdan Iancu și directorul cineclubului Stud-Film timp de peste 30 de ani, Emilian Urse.

2017 marchează aniversarea a 60 de ani de la înființarea primului cineclub de amatori din țară, Stud-Film de pe lângă Casa de Cultură a Studenților din București. Cu această ocazie, Asociația Națională a Cinecluburilor și Realizatorilor Neprofesioniști din România pune la dispoziția publicului, în mediul online, arhiva Stud-Film și a altor cinecluburi din teritoriul țării.

Printre alte creații ale cineamatorilor, vor fi proiectate și discutate materiale inedite filmate în Coreea de Nord în anul 1989, cu ocazia participării Republicii Socialiste România la Festivalul Studențesc din Phenian. Din delegația țării au făcut parte atunci Adrian Năstase, Mugur Isărescu, Loredana Groza, Silvia Dumitrescu și formația Compact, întâmpinați de liderul Kim Ir-sen. În cadrul aceluiași eveniment va avea loc și vernisajul expoziției fotoAniversarea Stud-Film.

În data de 3 noiembrie 2017, orele 18:00, în sala Atrium a Institutului Francez, alături de criticul de film Andrei Rus, regizorul PéterForgácsva introducepublicul român în practica sa artistică ce constă în folosirea filmărilor cineamatorilor ca material brut în instalații media și filme documentare de reorchestrare postmodernă a istoriei.

În fostul bloc sovietic, mișcarea cineamatorilor a atras pături largi ale populației și a dus la dezvoltarea unei vaste comunități de entuziaști reuniți în cinecluburi. Aceste rețelele naționale de studiouri de film create în fiecare județ al țării au avut o amploare și grad de instituționalizare greu de imaginat astăzi.Inițiativa dorește să plaseze producția de film de amator a clasei muncitoare din Republica Socialistă România într-o gamă mai largă de contexte istorice, culturale și socio-economice, de a reabilita în conștiința publică materiale filmice marginalizate și de a oferi o platformă pentru diseminarea fenomenului cineclubist.

Acest proiect cultural este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național și finanțat în cadrul Programului cultural „București – Oraș participativ” de către Primăria  Municipiului București prin Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti ARCUB, cu sprijinul Institutului Balassi – Institutul Maghiar din București, al Institutului Francez, Cinematecii Române și Muzeului Cineastului Amator din Reșița. Intrarea este liberă.

Fragmente din filmele realizate la Stud-Film:

Cineclubiștii la mare (1964)

Cineclubiștii la munte (1966)

Ars vivere(1979)

Foto: Arhivele Cineamatorilor – facebook

02
/06
/22

Pe 8 și 9 iunie, bibliotecarii din județul Gorj vor participa la un nou atelier de educație media organizat de Asociația One World Romania și Mediawise Society – centrul de resurse și formare în domeniul educației pentru competențe media și digitale din România. Am deschis seria de cursuri în Dâmbovița și Tulcea, unde au participat peste 45 de bibliotecari din cele două județe.

02
/06
/22

Lungmetrajele „Light Sleeper”, cu Willem Dafoe și Susan Sarandon în distribuție, și „Dom Hemingway”, cu Jude Law și Mădălina Ghenea, vor avea premiera la Warner TV în primul weekend din luna iunie. „Viața de noapte/ Light Sleeper”, scris și regizat de Paul Schrader, scenarist al unor filme ca „Taxi Driver” și „American Gigolo”, a avut premiera în competiția Berlinalei din 1992.

02
/06
/22

Filmul documentar Delta Bucureștiului, în regia Evei Pervolovici, va fi prezentat, începând cu 6 iunie, în cadrul programului FilMARe a Muzeului de Artă Recentă din București (MARe). Delta Bucureștiului este al doilea documentar de lungmetraj al regizoarei, cunoscută deja publicului pentru Marussia (2013). Povestea este spusă prin vocea actrițelor Sandrine Bonnaire și Ada Condeescu, filmul urmând să aibă premiera în cinematografe în toamna acestui an.

31
/05
/22

Vara începe cu o veste bună – sau, mai degrabă, două! Centrul Ceh vă invită din nou la proiecții de film pe strada Ion Ghica 11. Documentary Mondays și Fiction Tuesdays reîncep pe 6 și 7 iunie, după ce timp de 2 ani s-au desfășurat în format online. Iubitorii de filme cehe și de documentare pot vizita din nou unul dintre cele mai îndrăgite institute culturale din București, unde sunt așteptați cu bere cehă și o atmosferă prietenoasă.

25
/05
/22

La doar un an de la redeschiderea cinematografelor din țară (post pandemie), lanțul de cinematografe Cineplexx face anunțul primei investiții importante: First Class Cinema – serviciul premium de la Cineplexx Băneasa. Deschisă publicului cinefil din 25 mai, locația VIP reprezintă o reconfirmare a angajamentului pe care compania și l-a luat pentru dezvoltarea industriei naționale și menținerea experienței de cinema în topul preferințelor românilor.