Artiști Împreună în luptă cu pandemia
https://www.ziarulmetropolis.ro/artisti-impreuna-in-lupta-cu-pandemia/

Centrul Cultural Clujean lansează un proiect naţional care implică artiştii români în lupta cu pandemia COVID-19. Platforma Artişti Împreună răspunde iniţiativei Observatorului Român de Sănătate de a transmite teme şi subiecte importante ale zilei către un public cât mai larg.

Un articol de Liliana Matei|30 martie 2020

Inițiativa mizează pe creativitatea artiștilor ca vector în informarea publică, dar și ca promotor al solidarității, în contextul stării de urgență și al crizei globale.

„România trece prin cea mai gravă criză de sănătate din ultima jumătate de secol. Putem trece cu bine prin ea doar împreună. Împreună putem să-i ajutăm pe vârstnicii care au nevoie de sprijin. Împreună, cu gândul la medicii și asistentele medicale care în această perioadă sunt foarte expuși. Împreună cu prietenii noștri, susținându-ne moral”, a transmis către comunitatea de artiști Vlad Mixich din partea Observatorului Român de Sănătate.

Prin platforma Artiști Împreună vor fi lansate frecvent teme de lucru: mesaje de informare sau de mobilizare, precum și bune practici personale și comunitare. Artiștii sunt invitați să le transpună în lucrări și proiecte din sfera artelor vizuale, artelor media, artelor perfomative, muzicii sau literaturii. Sunt binevenite abordări diverse: grafică, animații video, filme, muzică, texte, incluzând formatele inovatoare.

„Am început să colectăm bani de la companii și de la cetățeni – avem deja primii 10.000 de euro –, cu ei vom plăti cu câte 300 de euro lucrări produse în regim de urgență de către artiști care vor să transmită acum mesaje de solidaritate, de încurajare și de conștientizare. În acest fel punem în mișcare și mecanismele umane: de încredere, de sănătate mentală și emoțională care ne sunt atât de necesare, în complementaritate cu cele instituționale. În același timp, oferim artiștilor independenți, puternic afectați financiar în această perioadă, o sursă de venituri foarte necesară”, a declarat Ștefan Teișanu, directorul Centrului Cultural Clujean.

După un proces de validare în acord cu temele propuse, lucrările și proiectele artiștilor vor fi difuzate în spațiul online, prin canalele proprii, precum și prin platformele partenerilor care susțin proiectul. În funcție de disponibilitate, aceste lucrări pot fi diseminate și prin canalele oficiale de comunicare ale autorităților publice care susțin mișcarea. În următoarele zile, rețeaua de distribuție va fi extinsă către lanțuri de magazine, organizații comunitare, rețele outdoor, dar și către parteneriate media locale și naționale. Încă de la lansare, proiectul se bucură de sprijinul Băncii Transilvania, un partener de lungă durată al Centrului Cultural Clujean.

Inițiativa Artiști Împreună își propune, ulterior, să mobilizeze instituții, organizații și companii în susținerea unor cauze colective importante pentru societatea românească prin implicarea comunității artistice. Un alt proiect din cadrul mișcării Artiști Împreună aflat în stadiul de dezvoltare este organizarea unui fond pentru situații de urgență destinat artiștilor în dificultate.

Centrul Cultural Clujean este o organizație non-guvernamentală de cultură și dezvoltare urbană care crede într-un oraș pe care cultura îl face prezent și uman. Misiunea sa este de a mobiliza cultura, în parteneriat cu alte sectoare, pentru a contribui la transformare socială, precum și la dezvoltare locală și regională.

Observatorul Român de Sănătate își propune să contribuie la îmbunătățirea sistemului de sănătate din România prin desfăşurarea de studii de cercetare privind performanța politicilor si a serviciilor de sănătate.

19
/05
/16

Între 19 și 25 mai în București va avea loc prima ediție a BLACK SEA ARTS FESTIVAL. Desfășurat în mai multe spații din București, festivalul va reuni sub aceeași umbrelă artiști din Ucraina, Rusia, Moldova, Armenia, Azerbaijan, Georgia, Turcia, Bulgaria și România prin proiecții de filme artistice și documentare, expoziții de fotografie și de caricatură politică, precum și prin elemente de arhitectură și o instalație de artă. 

10
/05
/16

Peste 200.000 de oameni au ieșit în stradă pentru a doua ediție Spotlight - Bucharest International Light Festival. Timp de 4 zile Calea Victoriei a devenit pietonală și a reunit instalații de artă ale artiștilor români și internaționali, sesiuni de video-mapping și iluminat arhitectural care au reinventat principalele clădiri de pe acest traseu: Cercul Militar Național, Hotelul Novotel, Clădirea CEC, Muzeul Național de Istorie, Muzeul Național de Artă al României.

09
/05
/16

Miercuri, 11 mai, ora 18.00, va avea loc prima vizionare a expoziției de bijuterie contemporană și proiecții multimedia „Found.Lost.Found" la sediul   Institutului Cultural Român (Aleea Alexandru nr. 38). Expoziția a fost prezentată pentru prima dată la International Fashion Showcase 2016, secţiune din cadrul London Fashion Week coordonată de British Council şi British Fashion Council.

06
/05
/16

De ieri şi până pe 15 mai, 60 de galerii şi instituţii culturale din ţară şi străinătate, 5 colecţii private expuse în premieră şi o expoziţie centrală de 350 de opere în cinstea Centenarului Dada vor scoate oamenii din case.

05
/05
/16

În această seară, de la ora 20.30, în Piața George Enescu, începe cea de-a doua ediții Spotlight – Bucharest International Light Festival. Zoli Toth Project și britanicii de la Lords of Lightning sunt primii artiști care te vor face să vezi Capitala într-o altă lumină, din centru și până-n cartiere.

03
/05
/16

În perioada 6, 7, 8 mai, în București, șaptesprezece artiști vizuali cu specializarea ceramică, sticlă și metal își vor deschide atelierele publicului sau grupurilor organizate în cadrul evenimentului Zilele Artelor Focului. 

25
/04
/16

Marţi 12 aprilie 2016, la orele 14.00, a avut loc vernisajul expoziţiei personale de picto impulsuri „SHAKESPEARE AD INFINITUM”, expoziţie New Media Art a artistei şi scriitoarei de teatru OANA MARIA CAJAL. Evenimentul s-a desfăşurat la Galeria SENSO, Bd. Unirii nr. 15, sector 5, București.

21
/04
/16

Treizeci și patru de galerii vă așteaptă să le vizitați cu ocazia celei de-a treia ediții a Weekend-ului Galeriilor, ce va avea loc în zilele de sâmbătă, 23 și duminică, 24 aprilie 2016, între orele 12:00 - 21:00. Evenimentul continuă inițiativa proiectului Noaptea Albă a Galeriilor, promovând pentru publicul din București, de această dată în diurnă, arta contemporană și artiștii din România.

15
/04
/16

Astăzi se împlinesc 567 de ani de la naşterea geniului Renașterii, Leonardo da Vinci. Coincidenţa face ca cercetătorii italieni să anunţe, ieri, descoperirea descendenților în viață ai lui Da Vinci, în ciuda faptului că încă nu se cunoaște unde se află corpul său și, prin urmare nu a exitat posibilitatea efectuării unui test ADN. Printre descendenţii lui Leonardo s-ar afla, spun cercetătorii, şi un nume greu din lumea filmului, regizorul și producătorul Franco Zeffirelli...