Artmark a scos marţi la licitaţie un abonament la lojă valabil un an la Ateneul Român
https://www.ziarulmetropolis.ro/artmark-a-scos-marti-la-licitatie-un-abonament-la-loja-timp-de-un-an-la-ateneul-roman/

Un abonament la lojă timp de un an la Ateneul Român va fi scos la vânzare marţi, în premieră, la licitaţia de Impresionism şi Postimpresionism organizată de Artmark. Sesiunea, care se va desfăşura la Ateneu, cuprinde 158 de picturi, trei dintre acestea având o provenienţă şi o istorie deosebite, aparţinând unor celebri scriitori români.   […]

Un articol de |25 septembrie 2012

Un abonament la lojă timp de un an la Ateneul Român va fi scos la vânzare marţi, în premieră, la licitaţia de Impresionism şi Postimpresionism organizată de Artmark.

Sesiunea, care se va desfăşura la Ateneu, cuprinde 158 de picturi, trei dintre acestea având o provenienţă şi o istorie deosebite, aparţinând unor celebri scriitori români.

 

 

Piesa de rezistenţă este pictura „Fetiţă în alb” semnată de Nicolae Tonitza, care a făcut parte din colecţia poetului Lucian Blaga. Preţul ei este estimat între 60.000 – 120.000 de euro.

Din colecţia poetului Octavian Goga provine tabloul realizat de Eustaţiu Stoenescu „Lampa de la Drăghiceni”. Din anii ’50, opera a făcut parte dintr-o importantă colecţie privată din Germania. Valoarea sa estimativă este cuprinsă între 15.000 şi 25.000 euro.

Cea de-a treia operă cu notorietate este „La amiază”, semnată de artistul Alexandru Ciucurencu. Realizat în 1903, peisajul i-a aparţinut scriitorului Eugen Barbu şi va fi propus spre licitare pentru 3.000 – 5.000 de euro.

Evenimentul de deschidere a noului sezon al pieţei de artă începe cu o surpriză. Pentru prima dată, Filarmonica „George Enescu”, alături de Artmark, oferă în cadrul unei licitaţii de artă o lojă cu patru locuri în sala de concerte a Ateneului Român. Persoana care va adjudeca acest lot special va putea participa la concertele extraordinare pe care Filarmonica le va organiza până în iunie 2013, când se închide stagiunea.

Licitaţia oferă şi opere semnate de mari maeştri impresionişti şi postimpresionişti precum: Nicolae Grigorescu, Francisc Şirato, Ion Ţuculescu, Nicolae Dărăscu, Samuel Mutzner, Max Arnold, Rudolf Schweitzer-Cumpăna şi mulţi alţii.

Loturile puse în vânzare mai pot fi văzute încă trei zile la sediul Artmark din Palatul Cesianu-Racoviţă. În ziua licitaţiei, expoziţia va avea loc la Ateneul Român.

 

Sursa: Agerpres

09
/11
/14

Actorul şi cântăreţul american Harry Belafonte, scenaristul francez Jean-Claude Carriere, regizorul japonez de filme de animaţie Hayao Miyazaki şi actriţa irlandeză Maureen O'Hara au fost recompensaţi sâmbătă seară cu câte un Oscar onorific (Governors Awards) de către Academia de film americană.

08
/11
/14

Ben Cross şi Dragoş Bucur fac din comedia Alt Love Building un film de 5 Oscaruri, CV-ul cumulat al celor doi actori însumând nu mai puţin de patru statuete şi o nominalizare, distincţii dobândite de filmele ,,Chariots of Fire” şi ,,The Way Back”.

08
/11
/14

Joi, 13 noiembrie, de la ora 19.00, publicul bucureștean se va putea întâlni cu Ana Blandiana, una dintre cele mai cunoscute poete contemporane din România. Cea de-a doua ediție de toamnă a Trialogurilor de la ARCUB va fi moderată de jurnalistul Cezar Paul Bădescu, iar discuţiile vor fi completate de acordurile muzicale ale violoncelistului Adrian Naidin.

08
/11
/14

Duminică, 9 noiembrie, de la ora 18:00, la Teatrul Național București, Sala Media, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” împreună cu Editura Academiei Române lansează volumul „PIAȚA TEATRULUI” de Ana-Maria NISTOR. Lansarea are loc în cadrul Festivalului Național de Teatru Independent.

07
/11
/14

“Ivanov” – ul lui Andrei Șerban de la Bulandra este un spectacol deja consacrat al scenei bucureștene. Așa este. Dar cine și cu ce drept poate să spună că articolele de presă scrisă sunt condamnate să rămână la ce e nou?

07
/11
/14

CRONICĂ DE FILM Noul film al rusului Andrei Zviaghințev, „Leviathan”, este o alegorie despre puterea discreționară și impunisabilă, ale cărei victime, oamenii simpli, par a-și avea propria vină pentru lumea decăzută și damnată în care trăiesc.

07
/11
/14

BRD Groupe Société Générale și Proiectul Contemporanii anunță repunerea pe simeze a expoziției “Insula Eternei Primăveri”, în perioada 11 noiembrie – 5 decembrie. Vernisajul expoziției se va desfășura pe 11 noiembrie la ora 18:30, la parterul Turnului BRD din B-dul Ion Mihalache nr.1-7.