Ascultă 5 minunte de muzică clasică în mall-uri și hipermarketuri
https://www.ziarulmetropolis.ro/asculta-5-minunte-de-muzica-clasica-in-mall-uri-si-hipermarketuri/

Timp de o lună, muzica clasică românească se va auzi în spaţii neconvenţionale, precum hipermarketuri, mall-uri, magazine de bricolaj şi mobilă sau sedii de firme, printr-un proiect iniţiat de Radio România Muzical.

Un articol de Liliana Matei|27 februarie 2016

„Ascultă 5 minute de muzică clasică” este un proiect al Radio România Muzical, singurul post românesc dedicat muzicii clasice și de jazz. Între 1 și 31 martie, în fiecare zi, piese celebre din repertoriul clasic, în interpretări semnate de mari artiști români, se vor auzi în spații neconvenționale pentru muzica cultă: hipermarketuri, mall-uri, magazine de bricolaj și mobilă, sedii de firme, dar și librării și muzee.

Alături de partenerii tradiționali ai proiectului – lanțurile de magazine Carrefour, Cora, Mega Image, Băneasa Shopping City din București, Iulius Mall din Iaşi, Timişoara, Cluj, Suceava, Palas Mall Iaşi, Librăriile Humanitas, Castelul Bran, PWC România și CRH România – anul acesta, au apărut și parteneri noi: lanțurile de magazine Mobexpert și Dedeman, Pitești Mall, Hello Shopping Park și Arena Mall din Bacău, Gold Plaza Baia Mare, Centrul Cultural Palatele Brâncovenești.

„Numai 5 minute? Am auzit mai devreme, când am intrat, era o piesă la pian. Pur şi simplu m-am învârtit pe-acolo numai să stau s-o ascult”, iată una dintre părerile celor care la edițiile trecută au ascultat muzică clasică în astfel de spații. Și nu e singura: „Într-un spaţiu neconvenţional şi atât de comercial, cu oameni care sunt preocupaţi în special de a-şi asigura coşul zilnic, deodată auzi o muzică diferită şi este un moment în care te detaşezi puţin şi intri într-o altă lume. Acele 5 minute fac foarte bine!”, a spus un alt ascultător ocazional. „Pe lângă originalitatea lui, care este lăudabilă, ne ajută foarte mult, un pic să ne deschidem sufletul și să fim un pic mai buni, pentru că suntem sătui de atâta muzică comercială, care știm ce efecte are asupra psihicului în primul rând, pe care de cele mai multe ori le ignorăm. Cred că în timp începem să gustăm mai mult din această categorie mai selectă de muzică”, este o a treia părere a unui ascultător la fel de încântat de proiectul Radio România Muzical.

Unul dintre principalele proiecte educative și culturale ale corporației publice Radio România, „Ascultă 5 minute de muzică clasică” își propune să apropie publicul larg de muzica clasică prin audiția propriu-zisă, atât în spații neconvenționale și aglomerate, cât și în școlile românești, la orele de muzică. Campania a pornit în octombrie 2010, cu audiții în spațiile publice de tipul hipermarketurilor, mall-urilor, librăriilor și muzeelor și de atunci s-a derulat bianual, pe parcursul lunilor martie și octombrie. Piesa zilei poate fi ascultată, bineînțeles, și la Radio România Muzical.

Din 2014, „Ascultă 5 minute de muzică clasică” este și program național în școlile românești, grație unui parteneriat semnat între Ministerul Educației Naționale și Radio România. Proiectul facilitează apropierea copiilor de muzica clasică în cel mai simplu mod, prin audiția concretă a materialelor puse la dispoziție de Radio România Muzical care includ atât o lucrare muzicală, cât și o poveste despre acea piesă muzicală. Copiii au și posibilitatea de a participa la un concurs derulat online cu întrebări în legătură cu lucrările ascultate. În anul școlar 2014-2015, aproximativ 120.000 de copii din toată țara au participat la proiectul „Ascultă 5 minute de muzică clasică”.

07
/12
/23

Electric Castle 2024 sună epic! Cu Massive Attack, Bring Me The Horizon și Queens of The Stone Age ca headliners confirmați, a 10-a ediție a festivalului se anunță cu foarte mult rock și trip hop.

05
/12
/23

„O, ce veste minunată!”, „La Vitleem colo-n jos”, „Bună dimineața la Moș Ajun”, „Have Yourself a Merry Little Christmas” sau „Noël”? Cele mai frumoase și mai îndrăgite colinde românești, dar și cântece internaționale de Crăciun vor răsuna pe scena Sălii Radio în luna decembrie, în cadrul a patru concerte extraordinare.

05
/12
/23

Dacă printre dorințele pe care vi le stabiliți pentru Noul An se numără mai multe momente de relaxare și seri petrecute cu cei dragi ascultând muzică bună, atunci o idee perfectă ar fi noile abonamente sau bilete la Sala Radio, pentru concertele din perioada ianuarie-martie 2024!

04
/12
/23

Începutul lunii decembrie aduce primele concerte din turneul de lansare al noilor albume Alternativ Quartet — Deocamdată suntem / Departe de solstiţiu. Acestea vor avea loc pe 5 decembrie la Muzeul Naţional de Artă al României din Bucureşti, pe 8 decembrie la Palatul Culturii din Iaşi, şi pe 14 decembrie la Casa Tranzit din Cluj-Napoca.

04
/12
/23

Turneul Național ”Duelul Viorilor” a început cu un concert sold out la Ateneul Român din București. În fața unei săli arhipline, violoniștii Liviu Prunaru, din echipa Stradivari și Gabriel Croitoru, din echipa Guarneri, arbitrați de pianistul Horia Mihail, au susținut sâmbătă, 3 decembrie, prima rundă din Duelul Viorilor.

04
/12
/23

Începutul ultimei luni a anului aduce pe scena operei din București un spectacol al Studioului Experimental în Artele Spectacolului Muzical ,,Ludovic Spiess” (DescOperă La Traviata), conferințele operei (Scena Gândirii îl va avea ca invitat pe președintele Academiei Române, istoricul Ioan-Aurel Pop), două titluri de operă (La Traviata de Giuseppe Verdi și Lohengrin de Richard Wagner) și un balet (Spărgătorul de nuci de Piotr Ilici Ceaikovski).