Ascultă 5 minute de muzică clasică
https://www.ziarulmetropolis.ro/asculta-5-minute-de-muzica-clasica-2/

Din 1 şi până în 31 martie, “Ascultă 5 minute de muzică clasică” în spaţii neconvenţionale – hipermarketuri, mall-uri, librării, muzee – graţie unui proiect Radio România Muzical, unicul post românesc dedicat exclusiv muzicii clasice şi de jazz. Campania “Ascultă 5 minute de muzică clasică” a pornit în octombrie 2010 şi de atunci s-a derulat bianual, pe parcursul lunilor martie şi octombrie.

Un articol de |28 februarie 2017

Proiectul „Ascultă 5 minute de muzică clasică” aduce în fiecare zi  înregistrarea unei lucrări foarte cunoscute, în spații aglomerate și neobișnuite pentru audiția muzicii clasice, deschizând astfel către publicul larg universul acestui tip de artă sonoră, etalon al valorii și tradiției.

Actualmente unul dintre principalele proiecte educative și culturale ale corporației publice Radio România, campania “Ascultă 5 minute de muzică clasică” a pornit în octombrie 2010 și de atunci s-a derulat bianual, pe parcursul lunilor martie și octombrie. Piesa zilei poate fi ascultată, bineînțeles, și la Radio România Muzical.

Proiectul “Ascultă 5 minute de muzică clasică” a cunoscut din 2014 și o nouă formă de dezvoltare, grație unui parteneriat semnat între Radio România și Ministerul Educației Naționale.

Proiectul falicitează apropierea copiilor față de muzica clasică în cel mai simplu mod, prin audiția concretă a materialelor puse la dispoziție de Radio România Muzical care includ atât o lucrare muzicală, cât și o poveste despre acea piesă muzicală. Copiii au și posibilitatea de a participa la un concurs derulat online cu întrebări în legătură cu lucrările ascultate.

În anul școlar 2014-2015, aproximativ 120.000 de copii din toată țara au participat la proiectul “Ascultă 5 minute de muzică clasică”; în anul școlar 2015-2016 la proiect au participat 145.000 de copii și au fost organizate și două concursuri naționale: unul de desene inspirate de muzică, pentru elevii claselor primare, și unul de audiții muzicale, pentru elevii claselor gimnaziale.

Mai multe informaţii despre această campanie pot fi accesate pe pagina www.romania-muzical.ro/5minute care găzduieşte, de asemenea, fişierele audio ale pieselor din proiect, precum și concursul destinat elevilor.

Foto: Ascultă 5 minute de muzică clasică – facebook

05
/12
/23

„O, ce veste minunată!”, „La Vitleem colo-n jos”, „Bună dimineața la Moș Ajun”, „Have Yourself a Merry Little Christmas” sau „Noël”? Cele mai frumoase și mai îndrăgite colinde românești, dar și cântece internaționale de Crăciun vor răsuna pe scena Sălii Radio în luna decembrie, în cadrul a patru concerte extraordinare.

05
/12
/23

Dacă printre dorințele pe care vi le stabiliți pentru Noul An se numără mai multe momente de relaxare și seri petrecute cu cei dragi ascultând muzică bună, atunci o idee perfectă ar fi noile abonamente sau bilete la Sala Radio, pentru concertele din perioada ianuarie-martie 2024!

04
/12
/23

Începutul lunii decembrie aduce primele concerte din turneul de lansare al noilor albume Alternativ Quartet — Deocamdată suntem / Departe de solstiţiu. Acestea vor avea loc pe 5 decembrie la Muzeul Naţional de Artă al României din Bucureşti, pe 8 decembrie la Palatul Culturii din Iaşi, şi pe 14 decembrie la Casa Tranzit din Cluj-Napoca.

04
/12
/23

Turneul Național ”Duelul Viorilor” a început cu un concert sold out la Ateneul Român din București. În fața unei săli arhipline, violoniștii Liviu Prunaru, din echipa Stradivari și Gabriel Croitoru, din echipa Guarneri, arbitrați de pianistul Horia Mihail, au susținut sâmbătă, 3 decembrie, prima rundă din Duelul Viorilor.

04
/12
/23

Începutul ultimei luni a anului aduce pe scena operei din București un spectacol al Studioului Experimental în Artele Spectacolului Muzical ,,Ludovic Spiess” (DescOperă La Traviata), conferințele operei (Scena Gândirii îl va avea ca invitat pe președintele Academiei Române, istoricul Ioan-Aurel Pop), două titluri de operă (La Traviata de Giuseppe Verdi și Lohengrin de Richard Wagner) și un balet (Spărgătorul de nuci de Piotr Ilici Ceaikovski).