Astra Film – o scurtă istorie, într-un documentar animat
https://www.ziarulmetropolis.ro/astra-film-o-scurta-istorie-intr-un-documentar-animat/

Regizoarea Carmen Lidia Vidu a realizat primul film documentar animat din cariera sa, intitulat „O scurtă istorie Astra Film“, cu ocazia aniversării de 20 de ani a Festivalului internaţional de film documentar de la Sibiu (14-20 octombrie 2013).

Un articol de Judy Florescu|2 noiembrie 2013

Regizoarea Carmen Lidia Vidu a realizat primul film documentar animat din cariera sa, intitulat „O scurtă istorie Astra Film“, cu ocazia aniversării de 20 de ani a Festivalului internaţional de film documentar de la Sibiu (14-20 octombrie 2013).

Carmen Lidia Vidu spune că nu şi-a dorit niciodată să facă film şi a considerat realizarea unui film ceva tehnic, rece, fără nicio legătură cu emoţia şi dramatismul teatrului. „Cu drag faţă de prieteni, dar fără nicio urmă de poftă profesională am început să fac videoclipuri, pentru „Noblesse Oblige“, una din cele mai bune trupe din Europa şi mai apoi pentru Mes Quins. Am tot făcut materiale video pentru spectacolele mele de teatru multimedia, dar totuşi, filmul e altceva“.

Prin multimedia s-a apropiat de festivalul internaţional de film documentar de la Sibiu – Astra Film. Încă din 2006 a fost invitată să regizeze festivităţiile de deschidere şi galele de decernare a premiilor din acest festival. Anul acesta, Astra Film a împlinit 20 de ani şi Carmen Lidia Vidu (foto jos) şi-a propus să monteze un making of al tuturor ediţiilor.

astra film carmen lidia vidu

„Aşa că, timp de o lună, am văzut zi de zi, de dimineaţă până seara, sute de ore de materiale de arhivă, ca într-un final să ne dăm seama că nu ne ajută la nimic aceste materiale fiindcă cei de la Astra Film nu mai voiau un making of, ci un film documentar complex. Nu ştiu când şi de ce am fost inconştientă, dar am început să fac documentar animat fără să ştiu ce e aia sau cum se face“, explică regizoarea.

Ziarul Metropolis vă invită să vizionaţi primele 15 minute din documentarul „O scurtă istorie Astra Film“

Ziua lucra la film, noaptea se uita la animaţii şi încerca să le priceapă mecanismul. „Am slăbit 7 kg rapid, au trecut lunile şi anul. Pur şi simplu am lucrat non-stop fără să ştiu exact cum am ajuns să fac un documentar animat în loc să fac un simplu making of. Sunt mai mult decât mândră de cele două videoclipuri, de întreg pachetul grafic pe care l-am făcut pentru Astra şi care a fost dat la TVR şi la multe alte posturi şi care s-a bucurat de reale aprecieri din partea profesioniştilor.

Click aici pentru a vedea spotul festivalului.

Click aici pentru a vedea spotul Astra Film junior.

„E munca mea, bucuria mea, iar acest documentar animat e o surpriza plăcută pe care mi-am făcut-o“, mai spune Carmen Lidia Vidu, despre documentarele produse pentru Astra Film.

Citiţi şi: Astra film festival debutează cu „Google şi creierul mondial“

10
/07
/23

Un cineconcert, cel puţin 30 de filme, întâlniri cu peste 20 de invitaţi din ţară şi străinătate, dezbateri, ateliere, o expoziţie aniversară şi o lansare de carte fac parte din programul ediţiei a zecea a Festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc între 12 şi 16 iulie la Timişoara, Capitală Europeană a Culturii.

05
/07
/23

Cea de-a XX-a ediție a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL va avea loc în perioada 14-20 august 2023, la Sfântu Gheorghe (Delta Dunării). Și anul acesta, programul festivalului cuprinde două competiții de scurtmetraje, românești și internaționale, și proiecții de film de lungmetraj însoțite de întâlniri și dialoguri între cineaști și public. 

05
/07
/23

Între 22 și 29 iulie, la 2 Mai se desfășoară a treia ediție a Festivalului de Teatru și Film „Șerban Ionescu”. De la concerte și proiecții de film în aer liber și până la spectacole de teatru, expoziții, dialoguri cu artiști și show-uri de stand-up și improvizație, programul din 2023 cuprinde peste 50 de evenimente culturale cu intrare gratuită.

25
/06
/23

Luna iulie aduce în cinematografele din România trei filme de festival care merită atenţie: "În bătaia focului", al germanului Christian Petzold, "Mi-e silă de mine", al norvegianului Kristoffer Borgli, şi "Falcon Lake", al canadienei Charlotte Le Bon.