Atelier de flori textile la Caffé D`Arthé
https://www.ziarulmetropolis.ro/atelier-de-flori-textile-la-caffe-darthe/

Duminică, 31 martie, începând cu ora 13, la Caffé D`Arthé (Str. Popa Nan, nr. 7) poţi participa la un atelier de flori textile. Bucăţile de material se vor transforma în accesorii spectaculoase, ce vor da oricărei ţinute o notă de unicitate.

Un articol de Judy Florescu|29 martie 2013

Duminică, 31 martie, începând cu ora 13, la Caffé D`Arthé (Str. Popa Nan, nr. 7) poți participa la un atelier de flori textile. Bucățile de material se vor transforma în accesorii spectaculoase, ce vor da oricărei ținute o notă de unicitate.

Folosindu-ți creativitatea, vei transforma resturi și petice în broșe, clame și accesorii care vor schimba aspectul oricărei rochii, cămăși, haine sau pălării. Fiecare participant la curs va avea la dispoziţie materialele necesare (bucăți de material textile, ace de broșă, cleștișori de păr, accesorii decorative) pentru realizarea a cinci flori textile. Iar, la finalul atelierului, toată lumea își va lua acasă creațiile.

Atelierul este susţinut de Anca Spiridon, trainer de accesorii și accesorizare în cadrul Creative Arts, stilist de accesorii și designerul In a State.

Workshop-ul organizat de Creative Arts se va desfăşura în atmosfera boemă, specifică ceainăriei Caffé D`Arthé. Toţi participanţii se vor delecta cu ceaiuri, cocktail-uri nonalcoolice, sortimente variate de ciocolată caldă, dulciuri și dulceţuri homemade.

„In Bloom” reprezintă cel de-al nouălea atelier din platforma de creativitate numită Proiect13, care cuprinde 13 ateliere pe teme legate de modă şi stil de viaţă, organizate în perioada toamnă 2012-primăvară 2013.

Cursul costă 40 de lei și durează 2 ore. 10 lei din costul atelierului vor fi donați campaniei ‘Din inimă pentru o inimă – Cezar Iulian Marin’, campanie desfășurată pe toată durata lunii martie la Caffé D`Arthé.

Înscrierea se poate face prin e-mail ([email protected]) sau la telefon:0721.321.890 (între orele 10 și 20). Data limită: duminică, ora 10.

07
/05
/18

Comunitatea “Domnițe cu altițe” vă invită duminică, 13 mai 2018, la cea de-a doua ediție a Paradei Portului Popular românesc în București. Parada va străbate Calea Victoriei pana în Centrul Vechi, la Hanul lui Manuc.

27
/03
/18

În fiecare an, în 27 martie sărbătorim Ziua Mondială a Teatrului. Anul acesta, Centrul de Cultură Arcuș împreună cu Teatrul Andrei Mureșanu, în parteneriat cu proiectul artistic Romanian Actors by Simion Buia, vizibil pe www.romanianactors.com, organizează o expoziție unică de fotografie.

21
/03
/18

14 tineri animatori din România și Republica Moldova au realizat animațiile pentru un scurtmetraj documentar despre Street art-ul bucureștean în cadrul celei de-a zecea ediții ale atelierului intensiv de animație Animation Worksheep, organizat de festivalul Anim’est. Clipurile animate vor fi proiectate sâmbătă, 24 martie, în cadrul petrecerii de închidere a ediției aniversare, ce va avea loc la Club Control. Documentarul integral va fi lansat în cadrul  celei de-a treisprezecea ediții ale festivalului Anim’est, toamna aceasta.