Ateliere pentru copii dedicate vacanței și Zilei Brâncuși – Teatrul Gong
https://www.ziarulmetropolis.ro/ateliere-pentru-copii-dedicate-vacantei-si-zilei-brancusi-teatrul-gong/

Teatrul pentru Copii şi Tineret „Gong” Sibiu completează seria obişnuită a atelierelor de sâmbătă cu un program special dedicat vacanţei şcolare (zilnic, 8 – 12 februarie) şi Zilei Brâncuşi (19 februarie).

Un articol de Petre Ivan|6 februarie 2016

Primul semestru al anului școlar 2015 – 2016 se va încheia azi, iar apoi elevii se vor bucura de o săptămână de vacanță în care pot descoperi culisele teatrului printr-o serie specială de ateliere de creație.

Aurelia Călinescu și Diana Ribana vor pregăti în fiecare zi, de la ora 11:00, câte un program interactiv pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 6 și 10 ani. Atelierele își propun să dezvolte un mediu creativ-educațional pe un model ce are la bază promovarea unor cursuri în care cei mici să își dezvolte abilitățile creative și de comunicare.

Activitățile din cadrul proiectului constau în construirea de măști și obiecte animate, colaj și bricolaj, dar și exerciții de spus povești.

Data de 19 februarie este declarată Ziua Brâncuși ca sărbătoare națională. Pentru a sărbători acest moment Teatrul Gong din Sibiu va găzdui trei ateliere de creație pentru copii începând cu ora 11:00.

Aurelia Călinescu va coordona un atelier cu tema „Pasărea Măiastră” în care cei mici vor descoperi noi tehnici de lucru manual, iar Diana Ribana și Alina Moldovan vor susține în paralel un atelier cu modelaj în lut prin care să povestească istoria unuia dintre cei mai mari artiști ai României din toate timpurile.

Constantin Brâncuşi, «părintele sculpturii moderne», cum a fost denumit prima dată de America, s-a născut pe 19 februarie 1876, în Hobiţa, România. Este considerat unul dintre cei mai mari sculptori ai lumii, iar ziua naşterii sale este sărbătorită în toată lumea şi înscrisă în calendarul cultural universal.

Înscrierile la ateliere se fac pe baza biletelor cumpărate exclusiv de la sediul teatrului din str. Alexandru Odobescu nr. 4 (miercuri, joi, vineri 11:00 – 18:00, sâmbătă 10:00 – 18:00 și duminică 10:00 – 14:00).

Prețul unui bilet la oricare din ateliere este de 14 lei și include toate materialele necesare. Biletele se achită în avans, ședințele neefectuate nu se recuperează, iar contravaloarea acestora nu poate fi returnată.

Foto: Teatrul Gong – teatrulgong.ro

26
/03
/24

Cum se poate găsi un echilibru între stăpânirea strategiilor de comunicare, acumularea cunoștințelor de SEO și duelul cu algoritmii opaci ai tuturor platformelor de social media, de la Instagram la Facebook, de la Tik-Tok la Reddit, toate acestea fiind necesare pentru a ajunge la public, și activitatea propriu-zisă de a crea un concept sau un produs?

22
/03
/24

În contextul celebrării a 20 de ani de existență, Centrul Național al Dansului București (CNDB) extinde Ziua Internațională a Dansului pe durata întregii luni aprilie. Astfel, spectatorii vor avea ocazia să vizioneze spectacole de dans internaționale prezentate în premieră în România, producții coregrafice naționale, dar și să participe la discuții cu artiștii.

22
/03
/24

Pe 23 martie 2021, la 93 de ani, după aproape un secol petrecut printre lumini, umbre și culori, a părăsit această lume, lăsând în urmă o istorie a costumului, zeci de volume, nenumărate expoziții, o mulțime de obiecte adunate într-o colecție de o valoare greu de estimat, care, poate, își va găsi în timp un spațiu pentru ca muzeul visat de ea să existe.

22
/03
/24

Cum poate râsul să fie terapeutic? Cum poate cufundarea în natură să ne aline? Cum ne poate ajuta arta mișcării să avem o relație mai bună, mai creativă cu procesul de înaintare în vârstă? În căutarea răspunsurilor la aceste întrebări, Asociația Developing Art lansează proiectul de cercetare artistică All Sorts of Care: o serie de rezidențe artistice dedicate explorării legăturilor complexe dintre corp și minte, în contextul râsului, al îmbătrânirii și al prezenței umane, ca un martor tăcut ce face parte din natură, toate privite prin filtrul ideii de grijă.

21
/03
/24

Cele mai noi filme cu Mads Mikkelsen și Sir Anthony Hopkins în rolurile principale și multipremiatul „All of Us Strangers” (foto) (r. Andrew Haigh) sunt doar câteva dintre titlurile incluse în programul celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care va avea loc la Cluj-Napoca între 14 și 24 iunie.

21
/03
/24

Joi, 28 martie, de la ora 19.00, va avea loc la sediul Teatrului Masca (Bd. Uverturii, nr. 14) a șasea întâlnire din seria dezbaterilor performative moderate de Alex Tocilescu. Tema ediției este „Ăștia o să ne plătească nouă pensia?!”

20
/03
/24

Denisa Nicolae are multe nesiguranțe și incertitudini. Râde zgomotos și plânge cu sughițuri. Iubește. Lumea ei e mare și jucăușă, din când în când o prinde cu tandrețe, să nu fugă, și o face vizibilă, puțin câte puțin.

20
/03
/24

Sue Giles, președintele ASSITEJ, transmite mesajul de Ziua Internațională a Teatrului pentru Copii și Tineret. Scopul acestei campanii este de a facilita accesul la teatru și la spectacole pentru copii și tineri.

19
/03
/24

Nominalizat în acest an la Women's Prize for Fiction, romanul „Cele opt vieți ale unui trickster de-o vârstă cu veacul” de Mirinae Lee, o coreeancă mutată în SUA, spune povestea teribilă a unei femei evadate din Coreea de Nord.