AUDIȚIE NAȚIONALĂ 2014 – Etapa finală
https://www.ziarulmetropolis.ro/auditie-nationala-2014-etapa-finala/

După jurizarea celor 68 de înscrieri primite, concursul pentru tineri actori Audiţie Naţională 2014, organizat de Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematogarfică I.L.Caragiale, cu sprijinul ARCUB, a ajuns la etapa finală. Aceasta se va desfăşura în perioada 3-4 decembrie, la sala Ileana Berlogea.

Un articol de Ziarul Metropolis|30 noiembrie 2014

Cei 33 de finaliști din toată țara, vor prezenta, în fața publicului și a juriului, one man/one woman show-ul de 7-10 minute trimis pe suport video la înscriere. Din comisia finală de selecție fac parte: regizorul Alexandru Darie – Director al Teatrului Bulandra, actorul George Ivaşcu – Director al Teatrului Metropolis, actorul George Mihăiţă – Director al Teatrului de Comedie, actrița Diana Lupescu – reprezentant al Teatrului Nottara, actrița Mihaela Păun – Director ARCUB, regizorul Adrian Sîrbu, regizorul Cătălin Peter Netzer, regizorul Radu Jude, regizorul Alexandru Mavrodineanu, actorul Paul Chiribuță – Decan al Facultății de Teatru.

Programul desfășurării evenimentului este următorul:

Prima zi, 3 decembrie

14:00 – Deschiderea oficială a etapei finale Audiție Națională 2014

14:15-16:45 – Vizionări

16:45-17:30 – Pauză

17:30-20:45 – Vizionări

A doua zi, 4 decembrieAuditie Nationala

17:00-19:30 – Vizionări

19:30-20:30 – Deliberare juriu

20:30 – Festivitatea de premiere

Prima etapă a competiției Audiție Națională 2014, s-a desfășurat în perioada 17-52 noiembrie și a constat în selecţia înregistrărilor trimise de cei 68 de tineri înscriși din toată țara. Juriul de selecţie a fost alcătuit din profesorii: Radu Gabriel, Florin Grigoraș, Mircea Rusu, Anca Ioniță şi Laura Baron.

Concursul Audiție Națională se adresează tinerilor actori cu vârsta până în 35 de ani, studenți din ultimul an de studiu sau absolvenți ai Facultăților de Teatru din toată țara, de stat sau private. Nu există condiții restrictive referitoare la statutul profesional – angajat, independent etc. Festivalul este o oportunitate importantă de afirmare la început de carieră artistică în teatru și film, de cunoaștere a colegilor de generație și de explorare a unor metode și tehnici de lucru pe care tinerii au șansa să le împărtășească.

Premiile constau în roluri oferite de către directorii teatrelor partenere în spectacole din stagiunea 2014-2015 și în roluri acordate de regizorii de film.

Audiția Națională este organizată de către UNATC I.L.Caragiale, în parteneriat cu ARCUB, Teatrul Bulandra, Teatrul de Comedie, Teatrul Metropolis, Teatrul Nottara și beneficiază de tot suportul necesar pe care aceste instituții le pot pune la dispoziție.

Foto: Auditie Nationala 2014 – UNATC I.L.Caragiale

18
/05
/23

Sâmbătă, 20 mai, de la ora 17.30, Editura Humanitas și Citit În, laborator artistic interdisciplinar de studiu al conceptului imersiv, transformă Librăria Humanitas de la Cișmigiu într-un spațiu în care romanul „Eu te-am făcut, eu te omor" de Iv cel Naiv își va desfășura firul narativ și experiența distopică. Ne vom afla, pentru o oră și jumătate, la un pas de realitate, în Arret, în mijlocul unui război între generații.

18
/05
/23

În perioada 24-28 mai, Editura Litera este prezentă la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2023, desfășurat, ca în fiecare an, la Romexpo, în pavilionul B2. Cititorii sunt așteptați cu noutăți editoriale care au marcat întreaga lume, reduceri și promoții care susțin gustul pentru lectura de calitate.

18
/05
/23

Luni, 22 mai, de la ora 19:00, la Librăria Humanitas Cișmigiu are loc lansarea celui mai recent volum de poezii al Norei Iuga „Fetița strigă-n pahar”, în prezența poetei, alături de Svetlana Cârstean, coordonatoarea colecției Vorpal și poetă.

17
/05
/23

Mircea Cărtărescu, Bogdan-Alexandru Stănescu, Sașa Zare, Andrei Cornea, Paul Cernat se numără printre laureaţii celei de-a XVII-a ediţii a Galei Premiilor revistei Observator cultural, decernate marți seară, la Teatrul Odeon. Marele premiu, Opera Omnia, i-a fost acordat profesorului și teoreticianului Sorin Alexandrescu. Gazdele serii au fost Carmen Mușat și Matei Martin.

17
/05
/23

La Sala Majestic, pe 23 mai (ora 19.30) și 28 mai (ora 19.00), în cea mai recentă premieră a Teatrului Odeon, spectacolul „Neliniște" de Ivan Vîrîpaev, regia Bobi Pricop, actrița Dorina Lazăr o întruchipează pe scriitoarea Ula Richter, alături de Nicoleta Lefter, Niko Becker, Alexandru Papadopol, Mihai Smarandache, Gabriel Pintilei.

17
/05
/23

Jurnalista de televiziune, publicista și romanciera Marilena Rotaru a împlinit 75 de ani de viață și 55 de ani de carieră. Cu această ocazie, renumita realizatoare de programe culturale la TVR a acordat recent un interviu inedit, publicat în mai 2023, în revista de literatură „Cuvânt românesc” din Madrid, Spania, realizat de scriitoarea și jurnalista Rhea Cristina.