Auditie Nationala – festival dedicat tinerilor actori / Viitorul începe azi
https://www.ziarulmetropolis.ro/auditie-nationala-festival-dedicat-tinerilor-actori-viitorul-incepe-azi/

UNATC „I.L. Caragiale“ anunţă deschiderea înscrierilor pentru cea de-a doua ediţie a Audiţiei Naţionale – festival dedicat tinerilor actori şi studenţilor din ultimul an de studiu, specializarea Arta Actorului, de la toate universtăţile din ţară, de stat şi private.

Un articol de Petre Ivan|27 octombrie 2014

Auditie Nationala / Desfășurat sub formă de competiție, festivalul este o ocazie importantă de afirmare la început de carieră artistică în teatru și film, de cunoaștere a colegilor de generație și de explorare a unor metode și tehnici de lucru pe care tinerii au șansa să le împărtășească.

Audiția Națională este organizată de către UNATC ”I.L.Caragiale” București, în parteneriat cu ArCub, Teatrul Bulandra, Teatrul de Comedie, Teatrul Metropolis și următoarele case de producție: Libra Film Productions, 4 Proof Film și beneficiază de tot suportul necesar pe care aceste instituții le pot pune la dispoziție.

Audiția Națională se desfășoară în următoarele etape:

În prima etapă concurenții se înscriu până pe data de 16 noiembrie, prin trimitearea CV-ului și a unei înregistrări de 7-10 minute a unui one man show / one woman show la alegere, pe adresa [email protected].Auditie Nationala

Înregistrările sunt evaluate în perioada 17 – 23 noiembrie de un juriu alcătuit din profesori ai UNATC București – Radu Gabriel, Florin Grigoraș, Mircea Rusu, Anca Ioniță şi Laura Baron.

Actorii din cele mai apreciate înregistrări participă la cea de-a doua etapă a Audiției, desfășurată în zilele de 3, 4, 5 decembrie. La Palatul Naţional al Copiilor din Bucureşti, ei susțin live, one man/one woman show-ul de 7-10 minute trimis pe suport video la înscriere, în fața unui juriu final format din profesori ai UNATC, directorii teatrelor participante și regizori de film.

Premiile constau în roluri oferite de către directorii teatrelor partenere în spectacolele din stagiunea 2014-2015 și în roluri acordate de regizorii de film.

Audiția Națională se adresează tinerilor actori cu vârsta până în 35 de ani, studenți din ultimul an de studiu și absolvenți ai Facultăților de Teatru din toată țara. Nu există condiții restrictive referitoare la statutul profesional – angajat, independent etc.

La ediția din 2013 a Audiției Naționale, zece tineri actori au primit ca premiu şansa de a lucra pe scena unui teatru important din Bucureşti, alături de actori consacraţi.

Pe data de 10 octombrie Teatrul Mic, în coproducţie cu Teatrul de Comedie, a prezentat în sala Teatrului Foarte Mic premiera spectacolului Numele de Jon Fosse, în regia lui Vlad Cristache. Câștigătorii Ana Bianca Popescu, Aida Avieriţei, Cezar Grumăzescu şi Bogdan Nechifor s-au întâlnit pe scenă cu actorii Ana Ciontea şi Gheorghe Visu.

Teatrul Bulandra și Teatrul Metropolis pregătesc în prezent, un spectacol care are în distribuție o parte din tinerii actori premiați la Audiția Națională 2013. Premiera, în regia lui Bobi Pricop, va avea loc în luna noiembrie 2014.

Pentru mai multe informații: www.unatc.ro, blog.unatc.ro

Foto: Auditie Nationala – unatc.ro

07
/09
/23

„Prin selecția de filme și experiențe din program, ceea ce vrea să spună BIDFF anul acesta este să ascultăm înainte să emitem o opinie, să facem un efort de a privi lumea și din perspectiva celuilalt și, oricât de mult ne-ar plăcea să emitem judecăți radicale, ele trebuie mereu gândite într-o rețea în care dincolo de cuvinte și informații se află oameni.” Simona Deaconescu, coregraf și directorul artistic al Bucharest International Dance Film Festival, invită astfel publicul să ia parte la cea de-a 9 ediție a evenimentului care începe astăzi, joi, 7 septembrie.

07
/09
/23

Luna septembrie aduce nu mai puțin de două vernisaje și două spectacole de teatru în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă, o participare la un festival cu o galerie pop-up și un concept nou de eveniment gândit în parteneriat cu galeria Săfițicuminți – LEAF (Limited Edition Art Fair).

07
/09
/23

„Timișoara 2023. Celebrarea orașului”, evenimentul începutului de toamnă în orașul de pe Bega, aduce împreună, între 6 și 8 octombrie 2023, într-o sărbătoare unică atât prin abundența și diversitatea evenimentelor, cât și prin traseul impresionant propus, peste 100 de evenimente culturale, educative și sportive, organizate de operatori publici și privați, locali și internaționali, în peste 50 de locații, outdoor sau indoor, pe apă, pe maluri și în apropierea canalului Bega, în Fabric, Iosefin, Cetate, Complexul Studențesc și Elisabetin.

06
/09
/23

Scena Digitală, platforma online de teatru, film, muzică și dans a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu, continuă surprizele pentru public și îi oferă posibilitatea să urmărească online spectacole prezentate în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS).

06
/09
/23

Sibiu, 6 septembrie 2023. Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu și Centrul de Teatru Educațional „Replika” din București prezintă sâmbătă, 9 septembrie, de la ora 18:00, premiera spectacolului „Povești invizibile” cu Eliza Păuna și Mihaela Rădescu. Spectacolul va mai avea două reprezentații în avanpremieră, vineri, 8 septembrie de la ora 18:00 și sâmbătă, 9 septembrie, de la ora 11:00.

06
/09
/23

În prag de toamnă iubitorii de operă şi operetă sunt invitaţi să se bucure de un eveniment de înaltă ţinută, în care muzica clasică, tradiţia şi eleganţa se îmbină pentru o experienţă unică şi memorabilă: MH Orchestra prezintă, în premieră, concertul de “De la Operă la Operetă”, o fascinată incursiune sonoră printre cele mai îndrăgite arii şi cele mai aplaudate duete, din lucrări ce se joacă cu casa închisă pe scenele din întreaga lume.

06
/09
/23

Atelierele de film documentar pentru adolescenți organizate de Asociația One World Romania capătă anul acesta o nouă dimensiune: cu scopul de a crea noi contexte de schimb intercultural și de a contribui la incluziunea socială a refugiaților ucraineni aflați în România, fiecare dintre cele 4 ateliere (Oradea, Brașov, Timișoara, București) va aduce laolaltă 16 participanți, dintre care 8 ucraineni.