Audiții pentru bursele SoNoRo Interferențe 2020, în București și Cluj-Napoca
https://www.ziarulmetropolis.ro/auditii-pentru-bursele-sonoro-interferente-2020-in-bucuresti-si-cluj-napoca/

Programul de burse SoNoRo Interferenţe, dedicat tinerilor muzicieni, ajunge anul acesta la cea de-a XIV-a ediţie.

Un articol de Liliana Matei|7 februarie 2020

Audițiile vor avea loc pe 22 februarie, la Academia de Muzică „Gh. Dima” din Cluj-Napoca, și pe 23 februarie, la Universitatea Națională de Muzică din București.

Începând cu anul acesta limita de vârstă pentru tinerii bursieri va începe de la 14 ani și va crește până la 35 de ani. Cei ce doresc să participe la preselecții trebuie să se înscrie până pe 20 februarie prin intermediul acestui formular.

Programul de burse SoNoRo Interferențe a crescut în toți acești ani, odată cu bursierii noștri. Doi dintre aceștia, Luca Pulbere și Francesco Ionașcu, ni s-au alăturat anul trecut, la workshopul de la Port Cultural Cetate, în calitate de Young Masters, având un rol intermediar între studenți și profesori. De asemenea, la finalul anului trecut, pe scena Ateneului, am concertat alături de Andrei Ioniță, unul dintre primii noștri bursieri și, ulterior, câștigător al premiului I la secţiunea violoncel a Concursului „P.I.Ceaikovski”, de la Moscova, lucru ce ne-a bucurat nespus și ne-a aratat cât de multe lucruri am realizat în toți acești 14 ani. Această maturizarea a programului ne-a determinat, începând de anul acesta, să creștem limita de vârsta a bursierilor la 35 de ani, pentru a le permite unor muzicieni deja experimentați să beneficieze de un program de pregătire superior, alături de mari maeștri, ce îi poate propulsa pe marile scene ale lumii, declară Răzvan Popovici, directorul executiv al Festivalului SoNoRo și inițiatorul programului SoNoRo Interferențe.

Anul acesta Young Masters vor fi Ella Bokor și Valentin Șerban, bursieri mai mulți ani SoNoRo Interferențe.

Câștigătorii burselor SoNoRo Interfernețe vor intra într-un program de pregătire alături de muzicieni consacrați și profesori la importante școli de muzică din Europa, în unul dintre cele trei stagii ce vor avea loc la Montepulciano, în Italia, la Port Cultural Cetate, în România, și la Traunstein, în Germania.

Maeștri cu care vor lucra sunt:

Vioară: Pavel Berman / Academia de Muzică, Lugano și Cristoph Wyneken / Academia de Muzică, Freiburg
Violă: Răzvan Popovici / Ansamblul Raro

Violoncel: Marcin Sieniawski / Academia de Muzică Hanovra și Valentin Răduțiu / Prim violoncelist Deutsches Symphonieorchester, Berlin

Pian: Diana Ketler / Academia Regală de Muzică din Londra și Janis Maleckis / Academia de Muzică Riga

Clarinet: Thorsten Johanns / Academia de Muzică Weimer

La finalul fiecărei sesiuni de lucru, tinerii muzicieni vor interpreta lucrările studiate în cadrul workshop-ului, alături de profesorii lor, în concerte special organizate la Montepulciano, Portul Cultural Cetate și Traunstein.

Bursa de studii SoNoRo Interferențe se adresează tinerelor talente muzicale și constă în gratuitatea cursurilor (muzică de cameră + instrument solo: pian, vioară, violă, violoncel și clarinet), acoperirea costurilor de transport din București la localitatea workshop-ului și cazarea pe durata programului. Mai multe detalii aici.

SoNoRo Interferențe, programul educativ și de burse al Festivalului Internaţional de Muzică de Cameră SoNoRo, este susținut de Grupul CEZ în România, UniCredit Bank și Institutul Cultural Român. Parteneri: Portul Cultural Cetate, Fundația pentru Poezie “Mircea Dinescu”, Universitatea Națională de Muzică, Palazzo Ricci, Festivalul Chiemgauer Musikfruhling, Fundatia Wolfgang Sawallisch și Ensemble Raro.

SoNoRo Interferenţe, programul educativ al Festivalului Internațional de Muzică de Cameră SoNoRo, a luat naştere în România în anul 2007 şi de atunci s-a extins şi în alte ţări europene, inclusiv Italia (Arezzo şi Montepulciano), Ucraina (Kiev), Germania (Bad Endorf, Neuwied și Traunstein) și Belgia (Conservatorul Regal din Antwerpen). Printre locurile din România unde s-au desfășurat workshop-urile SoNoRo Interferențe se numără: Portul Cultural Cetate, reședința Băncii Naționale de la Păltiniș și Palatul Cantacuzino din Bușteni.

Programul SoNoro Interferențe se adresează muzicienilor români, cu vârste cuprinse între 14 şi 35 de ani, și a fost inițiat cu scopul de a crea, pe termen lung, o elită muzicală, continuând demersul Festivalului SoNoRo de a include România în circuitul de vârf al vieții muzicale europene. Mulţi dintre câștigătorii burselor au atins rezultate remarcabile şi studiază, în prezent, la instituţii prestigioase de muzică din Londra, Berlin, Viena, Zurich, Hamburg şi Bucureşti. Câțiva dintre bursieri au participat la importante concursuri din întreaga lume și s-au clasat pe locuri fruntașe, un exemplu în acest sens fiind reușită unuia dintre bursierii SoNoRo Interferențe, Andrei Ioniță, ce a câştigat premiul I la secţiunea Violoncel a Concursului „P.I.Ceaikovski”, din Moscova.

07
/12
/18

Zece variațiuni pe teme de colinde româneşti compuse de zece tineri compozitori români pot fi ascultate în premieră absolută în data de 12 decembrie, în Sala “George Enescu” a Universității Naționale de Muzică din Bucureşti, ora 19:00. Concertul “Dincolo de colind” va fi interpretat de ansamblul de muzică nouă SonoMania, sub bagheta Simonei Strungaru. Accesul la eveniment este gratuit.

04
/12
/18

Opera Națională București prezintă vineri, 7 decembrie 2018, începând cu ora 18:30 „Don Carlo”, operă în patru acte de Giuseppe Verdi.  Regia, decorul, costumele și luminile spectacolului poartă semnătura lui Mario De Carlo. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare. Corul Operei Naționale București va fi pregătit de către Daniel Jinga.

04
/12
/18

Joi, 6 și vineri, 7 decembrie 2018, Filarmonica „George Enescu” celebrează legăturile cultural-istorice cu Franța printr-un „Omagiu francofoniei”, un concert Berlioz, Debussy, Ravel, Lalo, la care solistul invitat va fi celebrul violonist David Grimal, fondator al ansamblului francez „Les Dissonances“.

30
/11
/18

Târgul ,,Poveste de Crăciun”, organizat de Primăria Capitalei, prin Opera Comică pentru Copii, și-a deschis porțile în curtea instituției din Calea Giulești nr. 16, cu o mulțime de puncte de atracție, ateliere și locuri de distracție pentru cei mici. Felicia Filip, managerul Operei Comice pentru Copii, a prezentat obiectivele de atracție ale Târgului, precum și spectacolele și surprizele pe care instituția le pregătește în luna decembrie.

28
/11
/18

"Cade zăpada, / Tu nu vei veni în seara asta / Cade zăpada / Şi inima mea se îmbracă în negru, / Acest cortegiu mătăsos, / Cu totul în lacrimi albe / Pasărea pe creangă / Jeleşte farmecul. (...)". "Tombe la neige", unul din marile succese ale lui Salvatore Adamo, a fost un mare hit în Franța anului 1963.

26
/11
/18

„Asta vreau în rai... cuvintele să devină note muzicale şi conversaţiile să fie simfonii.” – Tina Turner. Legendara cântăreaţă a împlinit, astăzi, 79 de ani. În cei 50 de ani de activitate „regina rock and roll-ului“, considerată  una dintre cele mai bune cântăreţe din istorie, a vândut peste 200 de milioane de albume și a fost recompensată cu opt premii Grammy.

23
/11
/18

RadiRo – singurul festival din lume dedicat orchestrelor radio – unul dintre cele mai tinere festivaluri de această amploare din România, se apropie de final! Creat în 2012 ca o alternativă în anii în care nu se derulează Festivalul Internațional ”George Enescu”, RadiRo este un eveniment produs și organizat o dată la doi ani de Radio România.

23
/11
/18

E seara zilei de 24 noiembrie 1991. În locuința lui luxoasă din West London, Freddie Mercury moare în jurul orei 7. Bronhopneumonie. Complicații date de virusul HIV/SIDA. Au trecut de-atunci 27 de ani.