“Dincolo de colind”. Concert de colinde contemporane inițiat de Institutul Cultural Român
https://www.ziarulmetropolis.ro/dincolo-de-colind-concert-de-colinde-contemporane-initiat-de-institutul-cultural-roman/

Zece variaţiuni pe teme de colinde româneşti compuse de zece tineri compozitori români pot fi ascultate în premieră absolută în data de 12 decembrie, în Sala “George Enescu” a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, ora 19:00. Concertul “Dincolo de colind” va fi interpretat de ansamblul de muzică nouă SonoMania, sub bagheta Simonei Strungaru. Accesul la eveniment este gratuit.

Un articol de Diana Rotaru|7 decembrie 2018

În acest an aniversar, noile generații de compozitori români se apleacă, din nou, asupra colindelor tradiționale româneşti. Douăzeci dintre acestea au fost culese şi armonizate de compozitorul Bela Bartok în anul 1915 într-o colecție pentru pian, “Colinde Româneşti de Crăciun” (“Román kolindadallamok”).

De la această colecție a pornit proiectul “Dincolo de colind”, inițiat de Ariadna Ponta şi de Institutul Cultural Român, un proiect care a provocat zece tineri creatori, selectați prin concurs, să reinterpreteze, în manieră proprie şi folosindu-se de tehnici contemporane de compoziție, câte un colind la alegere.

Muzica tradițională românească, atât de miraculos stilizată de George Enescu la începutul secolului XX într-un limbaj personal, a dispărut puțin din sfera de interes a compozitorilor români în anii recenți, în avalanşa de curente, stiluri şi tehnici.

“Dincolo de colind” readuce în atenția creatorilor – şi a publicului – colindul ca sursă incitantă, complexă şi spirituală de inspirație. Cei zece tineri compozitori din Bucureşti şi Cluj au răspuns cu brio provocării şi au născocit zece lucrări originale, unele mai aproape de colindul-temă, unele foarte îndepărtate, pe o paletă largă expresivă şi estetică, de la melancolia ritmului parlando-rubato, la optimismul dansant al ritmului giusto

Ansamblul SonoMania, o prezență constantă în festivalurile de muzică contemporană, stimulează şi promovează tânăra generație de compozitori români încă de la înființarea sa în anul 2012, căutând mereu proiecte non-convenționale, de multe ori interdisciplinare, care să apropie publicul de muzica nouă.

“Dincolo de colind” nu este primul proiect de “variațiuni contemporane” în care este implicat ansamblul SonoMania, care a susținut în 2014 concertul “Frescomania” (variațiuni pe o arie de Girolamo Frescobaldi, sec. XVII) şi participă frecvent la Proiectul N-ESCU (variațiuni pe teme de George Enescu) organizat anual de Adina Sibianu şi de Muzeul Național “George Enescu”.

Accesul la eveniment este gratuit.

DINCOLO DE COLIND

Variațiuni contemporane pe colinde româneşti adunate de Béla Bartók

Ansamblul SonoMania

Dirijor: Simona Strungaru

Interpreți: Raluca Stratulat (vioară), Valentin Ghita (oboi), Mihai Pintenaru (clarinet), Tamara Dica (violă), Eugen-Bogdan Popa (violoncel), Mihai Murariu (pian)

Director artistic: Diana Rotaru

Program:

Aurelian Băcan (n. 1985) – Variațiuni de colind(d)at:1. “Colind original”, 2. “Voalat”, 3. “Pe fugă”, 4. “Cadență, 5. “Capricios, 6. “De joc” – pentru oboi, clarinet, violă, pian

Bogdan Pintilie (n. 1993) – Reconstruction – pentru vioară, violoncel şi pian

Alexandru Sima (n. 1990) – weave.tear – pentru clarinet, vioară, violă, violoncel

Sebastian Androne (n. 1989) – Luminous – pentru vioară, violă şi violoncel

Vlad Răzvan Baciu (n. 1986) – Let it Ring – pentru oboi, clarinet şi pian

Áron Török-Gyurkó (1989) – Plai de munte – pentru ansamblu

DanDe Popescu (1985) – Creşte-mi, Doamne, creştiu – aranjament şi Îndrea – pentru ansamblu

Sebastian Țună (1987) – Perpetuum – pentru oboi, clarinet, vioară, violă, violoncel

Alexandru Ștefan Murariu (1989) – Colind-meditație după colinda laică „Pă dealu cu stînjenile” – pentru ansamblu

Andrei Petrache (1998) – Colindomania – pentru ansamblu

Foto: “Dincolo de colind” – facebook

 

 

 

 

 

 

 

13
/03
/24

Gabriel Bebeșelea, unul dintre cei mai bine cotați dirijori români peste hotare, aplaudat în prestigioase săli de concerte ale lumii, ca Auditorium-ul din Barcelona, Musikverein – Viena sau Sala Ceaikovski – Moscova, apreciatul violonist Alexandru Tomescu și vioara Stradivarius Elder-Voicu pe care are privilegiul de a interpreta, și un program dedicat integral lui Mozart definesc un eveniment de neratat la Sala Radio.

28
/02
/24

Primăvara sosește la Sala Radio cu abonamente și bilete pentru ultimele 3 luni ale stagiunii cu numărul 95 pe scena Radio România! Abonamentele pentru perioada aprilie - iunie 2024 vor fi disponibile la vânzare în perioada 28 februarie – 5 martie 2024. Biletele individuale vor fi puse în vânzare începând din data de miercuri, 6 martie 2024.

28
/02
/24

“Mamma Mia!”, cel mai faimos musical din România, revine weekend-ul acesta pe scena Sălii Palatului din Capitală, într-o nouă reprezentație de zile mari, asta după ce în ultimii cinci ani spectacolul a fost văzut de peste 80.000 de români. Până acum producția a avut nu mai puțin de 33 de reprezentanții în țara noastră, în nouă orașe, dintre care doar 20 în București, unde fiecare spectacol a fost sold-out de fiecare dată.

27
/02
/24

Prima zi a primăverii aduce pe scena Sălii Radio un mărțișor muzical ! Vineri, 1 martie 2024 (de la 19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va interpreta Simfonia nr. 1 - Simfonia primăverii, semnată de ROBERT SCHUMANN, un tablou muzical al anotimpului revenirii la viață.

27
/02
/24

Turneul SoNoRo Conac ajunge în 2024 la ediția a XII-a, intitulată „L’heure bleue” – un titlu inspirat de acel interval de timp în care finalul de zi se pregătește să facă loc înserării, apoi nopții. „Ora albastră” va fi – din perspectiva SoNoRo – un spațiu de visare și un răstimp în care muzica se materializează, trece dincolo de contururi și prinde viață în mod desăvârșit, în unele dintre cele mai frumoase edificii din țara noastră.