Audrey Hepburn şi cel mai scump obiect din lumea filmului
https://www.ziarulmetropolis.ro/audrey-hepburn-si-cel-mai-scump-obiect-din-lumea-filmului/

Rochia albă purtată de Audrey Hepburn în filmul „My Fair Lady” (1964) este cel mai scump obiect din lumea filmului vândut vreodată la licitaţie, potrivit unui top realizat de Picollecta, un site dedicat colecţionarilor.

Un articol de Petre Ivan|10 martie 2015

Ţinuta Ascot, formată din rochie şi pălărie, purtată de Audrey Hepburn în filmul regizat de George Cukor, este o creaţie a designerului Cecil Beaton şi a fost vândută la licitaţie, în 2011, pentru suma de 4,5 milioane de dolari.

Filmul este bazat pe piesa lui George Bernard Shaw „Pygmalion” şi a fost recompensat cu opt premii Oscar, informează dailymail.co.uk.

Topul realizat de Picollecta a fost lansat pentru a marca recent încheiata ceremonie a premiilor Oscar, care a avut loc pe 22 februarie.

Pe poziţia a doua în acest top s-a situat automobilul Aston Martin DB5 care a apărut în două filme din seria „James Bond”, „Goldfinger” (1964) şi „Operaţiunea Thunderball/ Thunderball” (1965), ambele cu Sean Connery. Automobilul a fost vândut cu 4,1 milioane de dolari la o licitaţie organizată în 2010.

Aston Martin DB5, Goldfinger (1964) Thunderball (1965)

Aston Martin DB5, Goldfinger (1964) Thunderball (1965)

Podiumul este completat de pianul portocaliu cu motive marocane din „Casablanca” (1942), de Michael Curtiz, vândut la licitaţie, anul trecut, pentru suma de 3,4 milioane de dolari.

Urmează în acest top: costumul leului cel fricos din „Vrăjitorul din Oz/ The Wizard of Oz” (1939), realizat din piele şi blană de leu – 3,07 milioane de dolari, premiul Oscar câştigat de Orson Welles pentru cel mai bun scenariu, cel al filmului „Cetăţeanul Kane/ Citizen Kane” (1942) – 861.542 de dolari, rochia purtată de Julie Andrews în rolul Maria din „Sunetul muzicii/ The Sound of Music” (1965) – 676.500 de dolari, camera Panavision PSR 35 mm folosită de George Lucas la realizarea filmului „Războiul stelelor/ Star Wars” (1977) – 625.000 de dolari, sabia Anduril a lui Aragorn din „Stăpânul inelelor/ Lord of the Rings” (2003) – 437.000 de dolari, costumul ceremonial purtat de Charlton Heston în „Ben-Hur” (1959) – 393.600 de dolari şi rochia purtată de Kate Winslet în „Titanic” (1997) – 275.000 de dolari.

Foto: Audrey Hepburn rochie, Aston Martin DB5 – cinemagia

10
/07
/23

Un cineconcert, cel puţin 30 de filme, întâlniri cu peste 20 de invitaţi din ţară şi străinătate, dezbateri, ateliere, o expoziţie aniversară şi o lansare de carte fac parte din programul ediţiei a zecea a Festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc între 12 şi 16 iulie la Timişoara, Capitală Europeană a Culturii.

05
/07
/23

Cea de-a XX-a ediție a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL va avea loc în perioada 14-20 august 2023, la Sfântu Gheorghe (Delta Dunării). Și anul acesta, programul festivalului cuprinde două competiții de scurtmetraje, românești și internaționale, și proiecții de film de lungmetraj însoțite de întâlniri și dialoguri între cineaști și public. 

05
/07
/23

Între 22 și 29 iulie, la 2 Mai se desfășoară a treia ediție a Festivalului de Teatru și Film „Șerban Ionescu”. De la concerte și proiecții de film în aer liber și până la spectacole de teatru, expoziții, dialoguri cu artiști și show-uri de stand-up și improvizație, programul din 2023 cuprinde peste 50 de evenimente culturale cu intrare gratuită.

25
/06
/23

Luna iulie aduce în cinematografele din România trei filme de festival care merită atenţie: "În bătaia focului", al germanului Christian Petzold, "Mi-e silă de mine", al norvegianului Kristoffer Borgli, şi "Falcon Lake", al canadienei Charlotte Le Bon.