„Autoportretul unei fete cuminți”, premieră în Portugalia și Serbia
https://www.ziarulmetropolis.ro/autoportretul-unei-fete-cuminti-premiera-in-portugalia-si-serbia/

Lungmetrajul “Autoportretul unei fete cuminţi”, în regia Anei Lungu, a fost selectat în competiţia Golden Lynx din cadrul festivalului “New Directors, New Films” din Portugalia.

Un articol de Liliana Matei|10 iunie 2015

Ediția a XI-a a evenimentului cinematografic se va desfășura în perioada 22-29 Iunie în Espinho. Golden Lynx Competition se adresează regizorilor la început de drum, care se află la primul sau la al doilea lungmetraj.

“Autoportretul unei fete cuminți” va avea premiera și în Serbia. Pelicula va participa în competiția “Fresh Danube Films” din cadrul festivalului“Cinema City” de la Novi Sad. Cinema City International Film Festival se va desfășura în perioada 29 Iunie- 5 Iulie.
Pelicula a adunat până acum în portofoliu distincții precum: Premiul de regie și Premiul Publicului la Bucharest International Film Festival 2015, Premiul pentru cel mai bun film la Crossing Europe la Linz și Premiul Publicului în cadrul Festivalului Filmului European de la București.

„Autoportretul unei fete cuminți” spune povestea Cristianei, o femeie de 30 de ani, crescută într-o „familie bună”. Personajul, intrepretat de actrița de teatru Elena Popa, își petrece timpul între doctoratul în inginerie seismică, discuțiile cu cei doi prieteni apropiați, Alex (Andrei Enache) și Michelle (Iris Spiridon), și întâlnirile – rare, dar mult așteptate – cu un bărbat căsătorit (Emilian Oprea), cu care are o relație amoroasă. După mutarea părinților, Cristiana rămâne să locuiască singură într-un apartament din București și se hotărăște să-și ia un câine – dorința ei din copilărie.

Din distribuție fac parte actorii Elena Popa, Emilian Oprea, Radu Iacoban, Istvan Teglas, regizorul de film Andrei Enache, regizorii de teatru Iris Spiridon, Alexandru Lustig, Eugen Gyemant, părinții regizoarei, Dan & Magdalena Lungu și producătoarea Anca Puiu.

Scenariul filmului este semnat de Ana Lungu, imaginea Silviu Stavilă, sunetul Vlad Voinescu și Filip Mureșan, iar montajul a fost realizat de Dana Bunescu.
Producătorii lungmetrajului sunt Anca Puiu – casa de producție Mandragora – și Ana Lungu.

Ana Lungu este cunoscută publicului din România pentru pelicula „Burta Balenei”, producție selectată în 2010 la Festivalului Internațional de Film de la Locarno în cadrul secțiunii Cineasti del presente/Filmmakers of the Present. „Burta Balenei” a fost scris și regizat împreună cu Ana Szel .

 

15
/08
/23

Ai căutat bucuria sinceră a unor copii care dansează? Ai căutat gustul memorabil al siropului de soc? Sau zâmbetul unui femei de 101 ani, îmbrăcată într-un costum săsesc de sărbătoare?

10
/08
/23

• 15 zile, peste 120 de evenimente, peste 100 de artiști și invitaţi speciali la Râşnov, Braşov, Codlea, Feldioara şi Bran • Un festival la ediţia a 15-a: filme, proiecte artistice, concerte, dezbateri, teatru, cărţi, şcoală de vară ş.a. • Vorbitorincii (Cătălin Striblea & Radu Paraschivescu), Maia Morgenstern, Nicu Alifantis, Pasărea Rock, Ada Milea, Mădălina Pavăl, Irina Margareta Nistor, Robin and the Backstabbers, Adrian Cioroianu, Gelu Duminică alături de mulţi alţi invitaţi speciali. • Cultură de calitate într-un cadru natural deosebit fără „zgomote” inutile • Un spaţiu al dialogului civilizat, nu al talibanismului

09
/08
/23

Cinema in aer liber se intoarce pe Insula Artelor din Parcul Titan cu 21 dintre dintre cele mai bune filme ale ultimilor ani, care acopera toata paleta de genuri cinematografice, de la drama si thriller la comedie si chiar animatie. Acestea vor putea fi urmarite la Bucuresti, timp de 4 saptamani, de marti pana duminica, in perioada 15 august – 10 septembrie. Intrarea la proiectii este libera.

31
/07
/23

Cea de-a doua ediție a SUNSCREEN Film & Arts Festival va avea loc la Constanța, între 17 și 20 august 2023. Inițiat anul trecut de organizatorii celui mai mare eveniment de film din țară – TIFF, festivalul își propune să aducă în fața publicului de la malul mării cele mai noi și apreciate filme românești și internaționale, concerte și invitați speciali.