Azi începe BUZZ CEE, Festivalul Internațional de Film Buzău, dedicat cinematografiei din Europa Centrală și de Sud-Est
https://www.ziarulmetropolis.ro/azi-incepe-buzz-cee-festivalul-international-de-film-buzau-dedicat-cinematografiei-din-europa-centrala-si-de-sud-est/

Începând de miercuri, 4 mai, şi până duminică, 8 mai, la Buzău va avea loc prima ediţie a BUZZ CEE, festival de film dedicat cinematografiei din Europa Centrală şi de Sud-Est. Cu această ocazie vor putea fi vizionate peste 50 de filme, lungmetraje, documentare şi scurtmetraje din această zonă a Europei.

Un articol de Liliana Matei|4 mai 2016

Filmele câștigătoare ale celor 3 secțiuni competiționale vor fi premiate cu trofeele Long BUZZ (lungmetraj), Real BUZZ (documentar) și Short BUZZ (scurtmetraj) . De asemenea, publicul va fi invitat să își voteze filmul preferat, care va fi premiat cu trofeul Pop BUZZ.

Filmul care va deschide oficial prima ediție a BUZZ CEE este Highway to Hellas (r. Aron Lehmann , Germania, 2015), o comedie care face mișto de tensiunile financiare recente dintre Grecia și Germania prin intermediul diferențelor culturale dintre cele două țări. Filmul va rula de la ora 20.00 la Sala Consiliului Județean Buzău.

Nici umorul românesc nu putea să lipsească din programul BUZZ CEE. București NonStop, cel mai recent film al lui Dan Chișu, cu Olimpia Melinte, Cuzin Toma, Gheorghe Ifrim și Dorian Boguță, va rula în prezența regizorului sâmbătă, 7 mai,  de la ora 15.00, la Cinema Dacia 3D. Filmul prezintă o noapte din viața clienților unui magazin non-stop aflat într-un cartier de blocuri din capitală. Este un film despre dragoste, generozitate, ură, gelozie, util și inutil, viață, moarte, cu fapte bune și rele, fără finalitate dar și cu umor și cu tandrețe.

Usturoi, o comedie românească independentă, filmată exclusiv în Transilvania, și regizată de Radu Bazavan, cunoscut în blogosferă drept Groparu, va rula duminică, ora 11.00, în același loc, fiind urmat de la ora 14.00 de Youtube Bazaar, un alt film regizat de Dan Chișu, care spune spectaculoasa poveste a vlogger-ului Bahoi.

În programul BUZZ CEE se regăsesc și Orizont (r. Marian Crișan, 2016) și La moara cu noroc (r. Victor Iliu, 1955), cele două adaptări – realizate la 61 de ani distanță –  ale celebrei nuvele “Moara cu noroc”.

Orizont, un thriller 100% ardelenesc, o adaptare liberă a nuvelei lui Slavici, ne prezintă viața unei familii aflate într-o situație critică, în care interesul finaciar primează, pe fondul unei probleme binecunoscute românilor: defrișările ilegale de păduri.

O proiecție specială va avea și primul film românesc 3D, Dopul scuză mijloacele (r. Mihai Ionescu) , o satiră a unei societăţi neputincioase, invalidă, infirmă, incapabilă să-şi poarte de grijă din cauza unui sistem fără proceduri. Lipsa acestora determină o succesiune de întâmplări pe alocuri hilare, pe alocuri groteşti sau chiar absurde. Este o poveste suprarealistă, dar bazată pe întâmplări şi poveşti reale auzite, văzute, trăite şi întâlnite în cotidianul imediat. Filmul va rula joi, de la ora 15.00, la Cinema Dacia 3 D.

Proiecțiile vor avea loc timp de cinci zile în trei locații centrale din orașul Buzău: Cinema Dacia 3D, Sala Teatrului George Ciprian și Sala Consiliului Județean Buzău. Intrarea la toate filmele din cadrul festivalului va fi liberă.

Programul festivalului este disponibil aici: http://www.buzzcee.ro/program-festival/

14
/11
/23

"În lunile octombrie şi noiembrie am stat o lună la Timișoara ca bursier: am primit o bursă de creație Taifas în colaborare cu librăria La Două Bufnițe" - scriitorul Vasile Ernu îşi împărtăşeşte impresiile despre prima ediţie a unui nou festival timişorean.

14
/11
/23

Începând de vineri spectatorii sunt așteptați undeva în (v)estul sălbatic, în România anului 1944 când cel De-al Doilea Război Mondial se apropie de final. WARBOY spune povestea plină de emoție a unui adolescent care, încercând să salveze cei doi cai ai familiei, pornește într-o călătorie inițiatică, traversând peisajul sălbatic al Munților Apuseni.

14
/11
/23

Documentarul-portret „𝑫𝒆 𝒄𝒆 𝒎𝒂̆ 𝒄𝒉𝒆𝒂𝒎𝒂̆ 𝑵𝒐𝒓𝒂, 𝒄𝒂̂𝒏𝒅 𝒄𝒆𝒓𝒖𝒍 𝒎𝒆𝒖 𝒆 𝒔𝒆𝒏𝒊𝒏” (regie: Carla-Maria Teaha), care o aduce în prim-plan pe una dintre cele mai iubite scriitoare din România, se vede, începând de astăzi, în cinematografele din România, distribuit de Bad Unicorn.

13
/11
/23

CRONICĂ DE FILM Aflată la debutul în regie, Carla Teaha propune “De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin” (2023), un documentar portret, plin de deferenţă, despre o scriitoare îndrăgită şi nonconformistă, Nora Iuga. Din 17 noiembrie, în cinematografe.

13
/11
/23

Bucharest Best Comedy Film Festival și-a ales filmul câștigător dintre cele 10 participante în competiție. Marele câștigător este o comedie venită direct din Peru pe marile ecrane din România. Surori vitrege a fost ales în unanimitate de către juriul festivalului, cucerind imediat și publicul participant la Gala de închidere, când a fost anunțat drept marele câștigător.

01
/11
/23

În noiembrie, HBO Max vine cu filme și seriale proaspete, noi episoade și sezoane ale unor producții de succes, dar și cu documentare care promit să nu dezamăgească.