„Bacalaureat”, cel mai bun film într-o limbă străină – National Society of Film Critics
https://www.ziarulmetropolis.ro/bacalaureat-cel-mai-bun-film-intr-o-limba-straina-national-society-of-film-critics/

„Bacalaureat”, cel mai bun film într-o limbă străină – National Society of Film Critics

Un articol de Petre Ivan|8 ianuarie 2018

Pelicula, recompensată cu premiul pentru cel mai bun regizor la Festivalul de Film de la Cannes 2016, a concurat cu „Faces Places”, de Agnès Varda, şi „120 Battements par minute”, de Robin Campillo.

Anul trecut, „Toni Erdmann”, coproducţie cu participare românească, regizată de Maren Ade, a fost aleasă de National Society of Film Critics cel mai bun film într-o limbă străină.

Lungmetrajul „Lady Bird”, regizat de Greta Gerwig, a fost recompensat, cu patru trofee de către National Society of Film Critics, inclusiv la categoria „cel mai bun film”.

Pelicula, cu Saoirse Ronan în rol principal, a obţinut premii şi la categoriile „cel mai bun regizor”, „cel mai bun scenariu” (Gerwig) şi „cea mai bună actriţă în rol secundar” (Laurie Metcalf).

Cea mai bună actriţă în rol principal a fost desemnată Sally Hawkins, pentru interpretările din „The Shape of Water” (r. Guillermo del Toro) şi „Maudie” (r. Aisling Walsh).

Daniel Kaluuya a fost recompensat pentru rolul principal din „Get Out”, iar cel mai bun actor în rol secundar a fost desemnat Willem Dafoe, pentru „The Florida Project”.

În 2017, „Moonlight” a fost marele câştigător al premiilor oferite de critici. Lungmetrajul lui Barry Jenkins a primit patru trofee, inclusiv pentru cel mai bun film.

Foto: Bacalaureat – facebook

11
/09
/23

Din ce în ce mai curajoase în abordarea stilurilor de animație, ancorate în realitatea zilelor noastre sau desprinse dintr-o lume a fanteziei, cele 15 filme incluse în Competiția Românească la cea de-a 18-a ediție Animest conturează o imagine optimistă asupra viitorului animației autohtone.

11
/09
/23

Ajuns la a șaptea ediție, DokStation Music Documentary Film Festival – singurul festival din țară dedicat documentarelor muzicale – revine, în perioada 20-24 septembrie, cu o selecție de filme, majoritatea în premieră națională, ce vor fi proiectate în mai multe spații din București: Sala Luceafărul, Cinema Elvire Popesco, Expirat, Control Club și Grădina cu Filme.

11
/09
/23

Cea de-a 14-a ediție a Nopții Albe ale Filmului Românesc va aduce în seara de 15 septembrie în sălile de cinema din București un număr record de filme în avanpremieră, dar și cele mai îndrăgite producții românești ale anului.

08
/09
/23

Legenda comediei franţuzeşti se dezvăluie drept omul modest şi sensibil Louis de Funès, în documentarul difuzat în premieră la TVR 1 sâmbătă, 9, respectiv 16 septembrie, de la ora 15.30. În aceleaşi zile, de la ora 21.00, telespectatorii TVR 1 urmăresc filmele „Hibernatus” şi „Omul-orchestră”, din colecţia Louis de Funès.