„Bacalaureat”, printre cele 21 de filme despre care se va vorbi anul acesta la Hollywood
https://www.ziarulmetropolis.ro/bacalaureat-printre-cele-21-de-filme-despre-care-se-va-vorbi-anul-acesta-la-hollywood/

Publicaţia americană The Hollywood Reporter anunţă, cu ocazia începerii festivalului de film de la Cannes, lista sa de filme de urmărit sub titlul: „21 de filme de festival de care se va vorbi anul acesta la Hollywood”. Printre acestea se numară şi „Bacalaureat”, cel mai recent film regizat de Cristian Mungiu, prezentat de publicaţia americană cu cuvintele: „o privire clinică asupra traiului în România contemporană”.

Un articol de Liliana Matei|12 mai 2016

„Bacalaureat” va avea premiera românească simultan cu cea mondială, în data de 19 mai, cu trei zile înainte de festivitatea de premiere la care se va anunța câștigătorul Palme d’Or din acest an. Filmul a fost cumpărat pentru a fi distribuit în peste 30 de țări încă din faza de scenariu.

Premiera românească va fi deschisă publicului și va avea loc la Sala Palatului din București, unde aproximativ 4.000 de oameni vor putea vedea filmul în același timp cu juriul și spectatorii de la Cannes. Cristian Mungiu, actorii Adrian Titieni, Maria Drăguș si restul echipei de la Cannes vor intra în legătură cu spectatorii bucureșteni în direct de pe covorul roșu. Biletele au fost puse în vânzare în rețeaua Eventim și pe www.eventim.ro, la Agenția de bilete a Sălii Palatului și pe www.salapalatului.ro.

Tot în data de 19 mai, Bacalaureat va putea fi văzut în avanpremieră și în Cluj, Timișoara, Ploiești, Arad, Târgu Mureș, Brăila, Bacău, Pitești, Brașov, Drobeta Turnu Severin, Târgu Jiu, Suceava, Constanța, Buzău și Lugoj, iar din 20 mai va intra progresiv în cinematografe din peste 35 de orașe din România. Programul proiecțiilor poate fi găsit pe www.bacalaureat2016.com

La proiecțiile de gală de la Cluj, din data de 20 mai și Timișoara, în 21 mai, vor participa și actorii Adrian Titieni, Lia Bugnar și Mălina Manovici.

02
/06
/22

Fidel misiunii sale de a cultiva pasiunea publicului tânăr și foarte tânăr pentru arta cinematografică, programul EducaTIFF continuă să se dezvolte la cea de-a 21-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie). Calendarul evenimentelor include anul acesta o amplă selecție de filme dedicate copiilor și adolescenților, ateliere creative și cursuri de jurnalism de cinema, dar și o prezentare în premieră a opționalului de educație cinematografică, care va fi testat pe parcursul unui an școlar la Colegiul Național Gheorghe Șincai din Cluj-Napoca, la inițiativa Asociației Festivalului de Film Transilvania (AFFT).

02
/06
/22

Pe 8 și 9 iunie, bibliotecarii din județul Gorj vor participa la un nou atelier de educație media organizat de Asociația One World Romania și Mediawise Society – centrul de resurse și formare în domeniul educației pentru competențe media și digitale din România. Am deschis seria de cursuri în Dâmbovița și Tulcea, unde au participat peste 45 de bibliotecari din cele două județe.

02
/06
/22

Lungmetrajele „Light Sleeper”, cu Willem Dafoe și Susan Sarandon în distribuție, și „Dom Hemingway”, cu Jude Law și Mădălina Ghenea, vor avea premiera la Warner TV în primul weekend din luna iunie. „Viața de noapte/ Light Sleeper”, scris și regizat de Paul Schrader, scenarist al unor filme ca „Taxi Driver” și „American Gigolo”, a avut premiera în competiția Berlinalei din 1992.

02
/06
/22

Filmul documentar Delta Bucureștiului, în regia Evei Pervolovici, va fi prezentat, începând cu 6 iunie, în cadrul programului FilMARe a Muzeului de Artă Recentă din București (MARe). Delta Bucureștiului este al doilea documentar de lungmetraj al regizoarei, cunoscută deja publicului pentru Marussia (2013). Povestea este spusă prin vocea actrițelor Sandrine Bonnaire și Ada Condeescu, filmul urmând să aibă premiera în cinematografe în toamna acestui an.

31
/05
/22

Vara începe cu o veste bună – sau, mai degrabă, două! Centrul Ceh vă invită din nou la proiecții de film pe strada Ion Ghica 11. Documentary Mondays și Fiction Tuesdays reîncep pe 6 și 7 iunie, după ce timp de 2 ani s-au desfășurat în format online. Iubitorii de filme cehe și de documentare pot vizita din nou unul dintre cele mai îndrăgite institute culturale din București, unde sunt așteptați cu bere cehă și o atmosferă prietenoasă.

25
/05
/22

La doar un an de la redeschiderea cinematografelor din țară (post pandemie), lanțul de cinematografe Cineplexx face anunțul primei investiții importante: First Class Cinema – serviciul premium de la Cineplexx Băneasa. Deschisă publicului cinefil din 25 mai, locația VIP reprezintă o reconfirmare a angajamentului pe care compania și l-a luat pentru dezvoltarea industriei naționale și menținerea experienței de cinema în topul preferințelor românilor.