Bach to the future – primul concert al Duetului  Hess ||: Horia
https://www.ziarulmetropolis.ro/bach-to-the-future-primul-concert-al-duetului-hess-horia/

Miercuri , 17 septembrie 2014, de la ora 20.30, Duetul Hess ||: Horia va susţine concertul de muzică de cameră „Bach to the future“, la ceainăria Serendipity, din Bucureşti.

Un articol de Elena Simion|14 septembrie 2014

Duetul Hess ||: Horia este alcătuit Ben Hess – violoncel şi Cristi Horia – vioară și s-a format recent, din dorința de a bucura spectatorii cu armonii clasice.

Cei doi artiști vă  invită să vă opriţi din ritmul agitat al vieții cotidiene și să vă delectaţi cu o serată de muzică de cameră barocă şi romantică cu armonii clasice din preajma secolului al XVIII-lea. Repertoriul va include lucrări de  Antonio Vivaldi, Johann Sebastian Bach, Georg Friedrich Händel, Joseph Haydn, Handel-Halvorsen.

Ben Hess s-a pregătit ca violoncelist profesionist în Marea Britanie, studiind la Royal Northern College of Music şi terminând un Master la Trinity College of Music, Londra. A colaborat cu câteva dintre cele mai cunoscute orchestre din Marea Britanie, printre care BBC Concert Orchestra, Royal Liverpool Philharmonic şi London Mozart Players.

Muzica de cameră este pasiunea sa. Recent, a interpretat, în cadrul unui trio londonez cu pian, un repertoriu latino-american şi în special tangourile lui Piazzolla. Britanicul se află de puțină vreme în București își continuă explorările muzicale pe meleaguri străine prin colaborarea cu violonistul român Cristi Horia.

Cristi Horia a studiat vioara la Conservatorul din București, pe care l-a absolvit în 2003, fiind pasionat şi de alte instrumente precum viola şi chitara. După o activitate camerală de mai mulţi ani în cvartetul de coarde Renaissance, Cristi şi-a continuat călătoria muzicală explorând şi alte genuri muzicale precum jazz, muzică electronică, rock şi Irish. A colaborat cu numeroşi artiști din ţară şi străinătate, printre care Mihai Mărgineanu, Ioan Gyuri Pascu, Cornel Cristei. De asemenea, este membru în proiectul muzical When violin meets guitar.

Participarea la eveniment se face pe bază de rezervare. Rezervarea se face exclusiv la adresa de email: [email protected],  cu rugămintea să includă un număr de telefon de contact pentru a putea face reconfirmarea telefonică a numărului de locuri în ziua evenimentului.

10
/05
/23

Mai este doar o lună până la Summer in the City, cel mai așteptat festival al verii din Bucureşti, când artiști renumiți, printre care cel mai mare entertainer al momentului, Robbie Williams, artiști români și DJ, vor urca oficial pe scena din Piața Constituției.

08
/05
/23

Așa cum și-a obișnuit publicul de mulți ani, în luna mai ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO propune un eveniment de înaltă ținută artistică: CONCERTUL REGAL, prezentat anual în jurul datei de 10 mai - sărbătoare a regalităţii în România. Evenimentul se bucură de fiecare dată de prezența unor membri ai Casei Regale.

08
/05
/23

15 artiști internaționali performează la ”Jazz in Church” (11-14 mai) în ritmuri de jazz, muzică medievală, compoziții de muzică contemporană și foarte multă improvizație ce va beneficia de acustica minunată a Bisericii Lutherane din București.

27
/04
/23

Music Gallery, proiectul care a oferit publicului un nou mod de interacțiune cu muzica, s-a bucurat de un succes peste așteptări la Cluj. Galeria a fost deschisă timp de patru săptămâni, în perioada 25 martie-23 aprilie, la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca și a fost vizitată de peste 5.000 de persoane de toate vârstele.

21
/04
/23

Despre Corina Sîrghi, cea care și-ar fi dorit să se nască în Sicilia, cea care crede că zambilele miros a un nou început, cea care are o slăbiciune pentru cuvântul „șarlatan“, Corina care bea prosecco și care ar întinde mese de dimineața până seara. Despre ea și despre alfabetul vieții ei, în rândurile următoare.