Balena Albastră, un roman cu accente thriller, de Sebastian Lăzăroiu, la Polirom
https://www.ziarulmetropolis.ro/balena-albastra-un-roman-cu-accente-thriller-de-sebastian-lazaroiu-la-polirom/

Balena Albastră, roman semnat de Sebastian Lăzăroiu, a apărut recent la Editura Polirom, în colecţia „Ego. Proză”. „Fiecare cuvînt e amintirea arderii unui neg de tuş. Și-n fiecare carte un sacerdot rotofei oficiază beat mariajul cu iluzia eternităţii. Cînd mă satur de minciuna vieţii, scriu despre cealaltă viaţă. E singura garanţie că nu scriu eu, că nu las aşa nobilă îndeletnicire în seama mea, păcătosul.” (Sebastian Lăzăroiu)

Un articol de Petre Ivan|10 august 2017

În Balena Albastră răsturnările de situație abundă, iar adevărul are numeroase fețe, totul pe fondul unui joc de-a șoarecele și pisica în care nu se știe cine urmărește pe cine.

Aleksei Sokolov, agent rus, este trimis sub acoperire în înghețatul Oimiakon, la capătul Rusiei, pentru a-i lua urma lui Znaiușki, ideologul din spatele celebrului joc fatal Balena Albastră.

Departe de familie, într-un loc izolat, în care temperatura nu depășește minus cincizeci de grade, Aleksei trebuie să se integreze în peisaj, să se amestece cu localnicii și să încerce să identifice persoane de interes care să-l conducă la cel mai căutat răufăcător al momentului.

Drumul spre țintă este însă lung, cu așteptări apăsătoare, cu obstacole neprevăzute, cu alianțe neașteptate și dușmani ascunși, dar totodată un bun prilej de autodescoperire și reflecție.

Sebastian Lăzăroiu, născut la 20 martie 1970, în Comănești, Bacău. Este de profesie sociolog, autor de studii naționale și internaționale de sociologie și antropologie, publicate în reviste și cărți de specialitate în română, engleză, italiană, franceză; publicist pe teme de analiză politică în diverse periodice din România.

Foto: Balena Albastră, Sebastian Lăzăroiu – polirom

12
/04
/13

Citești „ca să înţelegi cum merge treaba, pentru că o carte nu-ți cere nimic și nu te bate la cap...“. Într-o prezentare neobişnuită, jurnalistul Tudor Călin Zarojanu le-a răspuns studenților la Marketing, cu ocazia centenarului ASE, la întrebarea „De ce-aș citi?“

01
/04
/13

În perioada 3-7 aprilie, Grupul Editorial ALL va fi prezent la Festivalul Internaţional de Film DaKINO, ediţia a 22-a, cu o ofertă de 50 de titluri, majoritatea având ecranizări nominalizate şi premiate la importante festivaluri internaţionale de film.

15
/03
/13

Aflat la cea-a de-a IV-a ediţie, Evenimentul „Modele pentru tineri“ a reunit în Aula Magna a Universităţii Româno-Americane idei inspiraţionale din două domenii opuse: artă şi sport, avându-i ca invitaţi pe Mihai Leu, Vişinel Costel Bălan, Andreea Răducanu şi George Ivaşcu