„Bani negri (pentru zile albe)”, un nou serial original HBO Europe, va avea premiera în noiembrie
https://www.ziarulmetropolis.ro/bani-negri-pentru-zile-albe-un-nou-serial-original-hbo-europe-va-avea-premiera-in-noiembrie/

„Bani negri (pentru zile albe)”, un nou serial HBO Europe produs în România, va avea premiera pe 22 noiembrie pe HBO GO în toate teritoriile HBO din Europa.

Un articol de Liliana Matei|21 octombrie 2020

Scris și regizat de Daniel Sandu, Bani negri (pentru zile albe) are 6 episoade. Fiecare episod va fi disponibil săptămânal, începând cu 22 noiembrie, pe HBO GO și la HBO.

Cele 6 episoade spun povestea lui Doru și Ionel, doi tehnicieni de semafor care glumesc într-un bar pe seama ideii de a manipula traficul pentru a jefui o dubă blindată aparținând uneia dintre băncile principale din oraș. În cele din urmă, împotriva voinței lor, ajung să comită acest furt. Toate instituțiile de la care cer ajutor se arată, de fapt, dornice să participe la înfăptuirea jafului și să primească o parte din bani. Cei doi eroi ghinioniști luptă să găsească o cale de mijloc între moralitate și dorința de a supraviețui.

Cei doi prieteni, Doru și Ionel, sunt interpretați de Alexandru Papadopol (Marfa și banii, Acasă la tata, Occident, Povestea unui pierde-vară) și Cristian Bota (Un pas în urma serafimilor, Karmasutra, Poarta Albă).

Pentru Alexandru Papadopol, Bani negri (pentru zile albe) este prima producție HBO în care va juca, însă nu prima comedie dramă, având în portofoliu filme de succes precum Două lozuri, București Non-stop sau Love Building.

Cristian Bota a regizat scurtmetrajul Karmasutra și a avut un rol important în filmul Un pas în urma serafimilor, regizat de Daniel Sandu. Bani negri (pentru zile albe) este cea de-a doua colaborare a celor doi.

Cunoscuta actriță Medeea Marinescu interpretează rolul principal feminin, Evelina. Medeea a avut roluri importante în producții românești de teatru și film, dar și în producții  de anvergură internațională, precum Je vous trouve tres beau / Vă găsesc fermecător.

Gavril Pătru (Despre oameni și melci, Charleston, Coborâm la prima), Valeriu Andriuță (Occident, Afacerea Est, Breaking News, Donbass), Adriana Irimescu (În familie, La urgență, Tinerețe fără tinerețe), Maruca Băiașu, Mălina Manovici, Iulia Dinu, Voica Oltean (Breaking News) se numără printre actorii care joacă în noua producție HBO Europe.

Filmul de debut al lui Daniel Sandu, Un pas în urma serafimilor, a fost nominalizat la 15 categorii la Premiile Gopo și a câștigat 8 dintre ele, inclusiv cele pentru cel mai bun film, cel mai bun scenariu și cel mai bun regizor. Daniel Sandu este unul dintre scenariștii serialului HBO Europe, Hackerville.

În Bani negri (pentru zile albe) explorăm efectele unui adevăr incomod, acela că aproape nimeni nu e nevinovat. Iar de multe ori când ni se întâmplă ceva rău suntem victime-complice la ce ni se întâmplă. Ne-am imaginat un oraș ca oricare altul, dar cu un univers kafkanian în care aproape toți locuitorii sunt tentați să devină complici la o ilegalitate, iar puținii care nu vor să facă asta vor avea de suferit. Este un oraș în care binele nu învinge. Am construit premisele unui jaf ca-n filme, dar am răsturnat toate clișeele cu care am fost obișnuiți. Apoi am luat acest adevăr incomod și amar care e de fapt o dramă și l-am învelit într-un strat de comedie și pudră de zahăr, asemeni unei pilule amare, dar care la început e dulce. Și, astfel, telespectatorul e invitat să participe alături de personajele principale într-o aventură de tip pinball între consecințele unei glume care de fapt e mai serioasă decât ne-am aștepta”, spune Daniel Sandu, scenaristul și regizorul serialului.

14
/02
/22

Serile de luni din martie vor sta sub semnul comediei la Warner TV, care va difuza, după ora 20:00, filme cu peripeții amuzante pentru întreaga familie. Seria va debuta pe 7 martie, cu lungmetrajul „Cei trei Ninja lovesc din nou/ 3 Ninjas Kick Back” (1994), regizat de Charles T. Kanganis.

09
/02
/22

Regizorul și scenaristul polonez Krzysztof Kieślowski va fi celebrat la cea de-a 21-a ediție a TIFF printr-o amplă retrospectivă prilejuită de comemorarea, în 2021, a 80 de ani de la nașterea cineastului. În perioada 17-26 iunie, zece dintre cele mai apreciate opere ale sale vor putea fi revizitate în cadrul secțiunii Close-up Krzysztof Kieślowski, ca parte dintr-un program special dedicat cinematografiei din Polonia, una dintre cele două țări invitate la această ediție de festival.

08
/02
/22

OPINIE Primul lucru care mi-a atras atenţia când m-am uitat pe nominalizările din acest an la Premiile Oscar, anunţate marţi de Academia Americană de Film, a fost numărul mare de filme cu subiecte plasate în trecut.

03
/02
/22

CRONICĂ DE FILM O frumoasă animaţie japoneză, „Belle” (2021, r. Mamoru Hosoda), care a avut anul trecut premiera mondială la Cannes, ajunge acum şi în cinematografele de la noi, atât în versiunea originală şi cu subtitări, cât şi dublată în română.

01
/02
/22

CRONICĂ DE FILM Pe măsură ce treceau minutele din „The Worst Person in the World” (2021) la proiecţia de la Cinema Elvire Popesco, mă tot gândeam: juriul de la Cannes a avut la îndemână acest „mare film existenţialist contemporan” (o descriere justă pe care aveam să o citesc apoi în revista Positif) pentru a-i acorda Palme d`Or, dar a preferat în schimb, din dorinţa de a scrie istorie, să aleagă un pariu riscant ca „Titane”?

31
/01
/22

CRONICĂ DE FILM "Lucruri pentru care merită să plângi" (2021), debutul în lungmetraj al regizoarei româno-maghiare Cristina Groşan, este portretul generaţiei de 30 de ani, cu fricile şi nesiguranţele ei. Cu premiera mondială în competiţia Festivalului de la Sarajevo, filmul poate fi găsit în unele cinematografe din ţară.

28
/01
/22

„Miracol”, thrillerul psihologic regizat de Bogdan George Apetri, își începe circuitul pe marile ecrane din România chiar înainte de data premierei și va avea parte de avanpremiere și de proiecții speciale, urmate de Q&A cu echipa filmului, în Cluj, Timișoara, București, Sibiu și Piatra Neamț.

26
/01
/22

CRONICĂ DE FILM La fel ca „Neidentificat” (2020), prima parte a unei preconizate trilogii filmate la Piatra Neamţ şi în împrejurimi, „Miracol (2021) este prins între dorinţa de a spune lucruri tari din sfera dramelor morale şi încărcate psihologic şi înclinaţia de a testa convenţiile unui amestec de thriller şi policier.

20
/01
/22

CRONICĂ DE FILM Regizorul mexican Michel Franco atinge o nouă culme a teribilismului cu „Nuevo orden”/"Noua ordine" (distribuit acum în cinematografele de la noi de Transilvania Film), câştigător în 2020 al unui de neînţeles Mare Premiu al Juriului la Festivalul de la Veneţia.