Barak Marshall, Jin Xing și Brenda Angiel, dans la înălțime în FITS
https://www.ziarulmetropolis.ro/barak-marshall-jin-xing-si-brenda-angiel-dans-la-inaltime-in-fits/

Festivalul Internaţional de Teatru îşi aşteaptă spectatorii (şi) cu ritmuri şi sonorităţi provocatoare, oferite de artişti şi companii de pe trei continente. Este vorba despre trei coregrafi excepţionali: Barak Marshall (Israel), Jin Xing (China) şi Brenda Angiel (Argentina).

Un articol de Petre Ivan|5 iunie 2015

 FITS 2015 / Barak Marshall, unul dintre cei mai mari inovatori ai dansului israelian, semnează coregrafia, scenografia, muzica şi textul spectacolului „Ţara miracolelor”.

Spectacolul prezintă călătoria a zece suflete eşuate pe un tărâm al nimănui. În încercarea de a-şi accepta soarta, acestea se luptă pentru a învinge forţele negative – atât cele personale, cât şi cele existenţiale.

Mişcările lui Marshall sunt corporale, energice, rapide, conţinând motive etnice moderne şi sunt cunoscute ca fiind extrem de emoţionale, vizuale şi teatrale.

Aranjamentul muzical pentru „Ţara miracolelor” combină elemente de muzică ţigănească, balcanică, jazz, muzică yiddish şi fitsrock.

Reprezentația va avea loc miercuri, 17 iunie, ora 18:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor Sibiu – Sala Mare.

Jin Xing este director al companiei Jin Xing Dance Theatre Shanghai, înființată în 1999, prima companie independentă de dans din China. Spectacolul „Vreau să fiu altfel” este cea mai nouă coregrafie dintre cele aproape 20 pe care Jin Xing le-a creat pentru compania ei. Această creaţie aduce pe scenă 9 muzicieni din Mongolia Centrală şi 15 dansatori ai companiei.

Dansatorii iniţiază un dialog cu muzicienii, iar aceştia îndeplinesc o parte semnificativă a mişcărilor coregrafice.

Muzica mongoleză extrem de expresivă creează o atmosferă ce aminteşte de peisajul mongolez cu pajişti întinse, invitând publicul să ia parte la această experienţă.

fitsSpectacolul va avea loc joi, 18 iunie, ora 20:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor – Sala Mare.

Brenda Angiel este director artistic și coregraf al companiei Brenda Angiel Aerial Dance. Artista argentiniană reinventează cel mai popular dans din țara ei, folosind metoda dansului în aer.

Cu ajutorul sforilor şi corzilor elastice, creează o nouă formă de spaţialitate, dansul în aer având un vocabular cu totul special.

Prin încorporarea diverselor ritmuri ale celui mai iubit stil muzical argentinian şi inspirat de un faimos pas de tango, spectacolul „Tango la înălţime” este interpretat de talentata companie Brenda Angiel Aerial Dance.

Muzica este interpretată live de o orchestră formată din 7 instrumentiști.

Spectacolul va avea două reprezentații: sâmbătă, 20 iunie, ora 20:00 și duminică, 21 iunie, ora 16:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor – Sala Mare.

Foto: FITS – sibfest.ro

29
/01
/24

Primul concert al lunii februarie la Sala Radio vă invită la o frumoasă călătorie muzicală prin Viena imperială. Vineri, 2 februarie 2024 (19.00), veți asculta creații semnate de doi mari compozitori austrieci, care și-au desfășurat o mare parte din activitatea lor artistică în spațiul vienez – MOZART și BRUCKNER – lucrări interpretate de ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO, sub bagheta dirijorului vienez SASCHA GOETZEL.

26
/01
/24

Mădălina Pavăl vorbește despre „Gazda“, spectacolul ei sonor de la Teatrelli, care are premiera pe 31 ianuarie și 1 februarie, de la ora 19.00, dar nu ne lasă nelămuriți nici în ceea ce privește cele mai frumoase lucruri care îi traversează viața. Totul, într-un interviu sub formă de alfabet.

25
/01
/24

Duminică, 28 ianuarie (de la 17.00), primul concert al anului 2024 din stagiunea Orchestrei de Muzică Populară Radio îi este dedicat memoriei actriței NATAȘA RAAB, prezentatoare a nenumeroase concerte pe scena Sălii Radio.