Barbra Streisand, duet cu Elvis, pe cel mai nou album al artistei
https://www.ziarulmetropolis.ro/barbra-streisand-duet-cu-elvis-pe-cel-mai-nou-album-al-artistei/

Cântăreaţa americană Barbra Streisand va lansa în septembrie un album de duete, unul dintre cântece fiind interpretat împreună cu Elvis Presley, graţie tehnologiilor moderne.

Un articol de Petre Ivan|13 August 2014

Barbra Streisand va lansa pe 12 septembrie un album muzical cu 12 piese, intitulat “Partners”. Toate melodiile sunt interpretate în duet, alături de cântăreţi ca Stevie Wonder, Lionel Richie, Andrea Bocelli, Michael Bublé, John Mayer, John Legend, Blake Shelton, Babyface, Josh Groban şi Jason Gould.

Dar cel mai aşteptat cântec este “Love me tender”, pe care artista în vârstă de 72 de ani îl interpretează, graţie tehnologiilor moderne, alături de “regele rock’n’roll-lui” Elvis Presley, cel care a compus celebra piesă, notează Mediafax.

“Ce grup extraordinar de oameni talentaţi!”, a scris Streisand, luni, pe pagina sa de pe platforma online Instagram, când a făcut publică informaţia. Cântăreaţa a publicat şi o fotografie cu coperta noului album, cu un portret al ei, alături de cuvintele “Streisand, Partners” şi o listă cu artiştii cu care a colaborat.Barbra Streisand

Barbra Streisand şi Elvis Presley nu au lucrat niciodată împreună, deşi artista a dorit ca Presley să joace alături de ea în filmul “S-a născut o stea”, din 1976, rolul revenindu-i în cele din urmă lui Kris Kristofferson. Potrivit zvonurilor din acea perioadă, Presley, care a murit la un an după lansarea filmului, ar fi vrut să lucreze cu Streisand, dar managerul său ar fi cerut prea mulţi bani, iar producătorii ar fi fost nevoiţi să aleagă pe altcineva.

De-a lungul carierei sale impresionante, Barbra Streisand a câştigat toate premiile importante decernate de industria de divertisment americană – Oscar, Tony, Emmy, Grammy, Directors Guild of America Award, Globul de Aur, National Medal of the Arts şi Peabody -, pentru prestaţiile ei din muzică, cinematografie, teatru şi televiziune. Barbra Streisand este singurul artist din lume ale cărui albume au ajuns pe prima poziţie în topurile muzicale americane în cinci decenii consecutive. Cântăreaţa a câştigat opt premii Grammy şi a vândut peste 71,5 milioane de discuri.

Barbra Streisand, în vârstă de 72 de ani, a câştigat două premii Oscar – unul pentru cea mai bună actriţă, graţie rolului din filmul “Funny Girl” (1968), iar cel de-al doilea pentru cel mai bun cântec original, “Evergreen”, extras de pe coloana sonoră a filmului “S-a născut o stea/ A Star Is Born” (1977), în care a jucat rolul principal.

Barbra Streisand a primit alte câteva nominalizări la Oscaruri, inclusiv la categoria “cea mai bună actriţă”, pentru rolul din “Cei mai frumoşi ani/ The Way We Were”, şi în calitate de producătoare a filmului nominalizat “Prinţul mareelor/ The Prince of Tides”.

Elvis Presley

Născut pe 8 ianuarie 1935, la Tupelo, în Mississippi, Elvis Presley a intrat în legendă drept cântăreţul sărac care a reuşit în industria muzicală, albul care cânta ca un negru, sex-simbolul anilor ’50 şi rebelul patriot. Elvis Presley a murit în reşedinţa sa din Memphis – Graceland -, pe 16 august 1977, la vârsta de 42 de ani, în urma unui stop cardiac cauzat de o supradoză de medicamente.

Elvis Presley a vândut un număr impresionant de albume, aproape un miliard. De asemenea, el a jucat în aproximativ 30 de filme

Foto cu Barbra Streisand şi Elvis Presley – Cinemagia

20
/02
/18

Solartis Quartet va concerta pe 27 februarie, de la ora 18:00 la Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi, în cadrul unui eveniment salonard special unde muzica va dezvălui povestea unei hărți din vremuri îndepărtate, cu o valoare istorică puțin cunoscută în spațiul public românesc. Solartis Quartet contribuie cu o notă muzicală distinctă la crearea unei atmosfere boem-istorice, în consonanță cu rațiunea și nuanțele evenimentului.

20
/02
/18

Vineri, 23 februrie, de la ora 19.00, Orchestra Națională Radio invită publicul la o călătorie simfonică în lumea celebrului hidalgo Don Quijote și a scutierului său, Sancho Panza, imaginată muzical de Richard Strauss, în poemul simfonic cu același nume. La pupitrul dirijoral se va afla dirijorul Cristian Oroșanu, un nume familiar publicului de la Sala Radio pentru colaborările sale frecvente cu orchestrele radio.

19
/02
/18

După 5 ediţii sold-out, Jazz în Church îşi anunţă cea de-a şasea ediţie care va avea loc între 19 şi 22 aprilie 2018, în binecunoscuta biserică Lutherană din Bucureşti, aducând împreună anul acesta artişti consacraţi din zece ţări de pe patru continente.

16
/02
/18

Miercuri, 21 februarie 2018, începând cu ora 19:00, Filarmonica ”George Enescu” ne adresează o invitație specială la Recitalul cameral ”Sogno....”, un eveniment liric excepțional găzduit de Ateneul Român. Serata muzicală aflată sub semnul unui vis liric plin de emoție și muzicalitate îi are ca invitați speciali pe baritonul Florin Estefan și pianistul Remus Manoleanu.

14
/02
/18

Vineri, 16 februarie, de la ora 19.00, Orchestra Națională Radio invită publicul într-o lume a sonorităților de basm, cu suita simfonică Șeherazada, de Rimski – Korsakov, lucrare programată în partea a II-a a concertului de la Sala Radio.

13
/02
/18

Teatrul „Toma Caragiu” din Ploiești va susține luni, 26 februarie, de la ora 19.00, pe scena sălii Majestic a Teatrului Odeon din București, o reprezentație a celei mai recente producții a secției Teatrului de Revistă Majestic: Zaraza, un spectacol de Răzvan Mazilu, scenariul Daniel Chirilă.

13
/02
/18

Spectacolul The Fly este o premieră pe scena românească prin îngemănarea inteligentă și minuțios explorată artistic a pianului și a pantomimei, într-un duo efervescent, plin de umor, fantezie și note de jazz. În urma acestui „art fusion” dintre muzicianul Marius Vernescu și actorul Alexandru Pribeagu rezultă un spectacol modern, unic la nivel de reprezentare în România.

09
/02
/18

Sărbătoarea dragostei la români – Dragobetele (24 februarie) – este marcată și în acest an printr-un eveniment folcloric de neratat la Sala Radio! Devenit o tradiție a stagiunii Orchestrei de Muzică Populară Radio, dirijată de Adrian Grigoraş, concertul, prezentat sub titlul Dragobetele sărută fetele, se va desfăşura duminică, 11 februarie, ora 17.00, la Sala Radio. […]

06
/02
/18

Trupele care cântă jazz se pot înscrie de astăzi, 6 februarie, la a patra ediție a Concursului Internațional Jazz in the Park, competiție dotată cu premii totale de 5.000 de euro în bani și servicii, plus șansa de a cânta la alte evenimente și festivaluri din România și din străinătate.

31
/01
/18

Vineri, 2 februarie 2018, de la ora 19.00, la Sala Radio, Orchestra Națională Radio propune un repertoriu rar întâlnit pe scenele noastre de concert, sub bagheta dirijorului Julien Salemkour. Seara va debuta cu Noapte transfigurată, op. 4, de A. Schönberg, o lucrare considerată la granița între armonia wagneriană și structurile muzicale brahmsiene.

24
/01
/18

Vineri, 26 ianuarie, de la ora 19.00, Corul Academic Radio și Orchestra Națională Radio propun o seară corală și de operă la Sala Radio, cu momente corale și fragmente din opere de Richard Wagner și Giuseppe Verdi.

22
/01
/18

Dirijorul francez Olivier Robe revine la Sala Radio, la pupitrul Orchestrei de Cameră Radio miercuri, 24 ianuarie, de la ora 19.00, într-un concert care îiva avea ca protagoniști pe Cristian Niculescu și Zsuzsa Bálint. Prima lucrare pe afișul serii va fi Două Intermezzi, op. 12, de George Enescu, urmată de două concerte de J. S. Bach: Concertul nr. 1 în do minor pentru două piane şi orchestră, și Concertul nr. 3 în do minor pentru două piane şi orchestră. Programul se va încheia cu Simfonia nr. 5 în si bemol major, de Fr. Schubert.

Page 20 of 131« First...10...1819202122...304050...Last »