BAROC: graţie, strălucire și glorie – concert de muzică de cameră
https://www.ziarulmetropolis.ro/baroc-gratie-stralucire-si-glorie-concert-de-muzica-de-camera/

Sâmbătă, 15 noiembrie, la ora 17.00, în Sala de Operă a Conservatorului, pianista Andreea Butnaru va intra în dialog muzical cu BAROCKerii Universităţii de Muzică din Bucureşti – flautistul Adrian Buciu, violoncelista Andreea Țimiraş şi oboista Andreea Dragomir.

Un articol de Elena Simion|13 noiembrie 2014

Seria “Dialogurilor muzicale” este deschisă în această toamnă de o incursiune într-una dintre cele mai strălucitoare epoci stilistice, ale cărei mărturii culturale și artistice ne încântă ochii și urechile cu linii grațioase, îmbrăcate în ornamente opulente și prețioase. Iar operele muzicale ale Barocului, la fel ca orice lucru de valoare,  merită prezentat de muzicieni pasionați, specializați în stilul și maniera specifică acelui trecut fascinant.

Vor cânta și vor povesti despre înflorire și înflorituri, despre antagonismele dintre superficialitatea curtenească și relațiile profunde cu divinitatea, într-un cadru baroc, pe strămoși ai instrumentelor moderne. În program vor fi lucrări de Vivaldi, Veracini, Bach, Telemann și Porpora.

Andreea Țimiraş este doctorandă a Universității Naționale de Muzică din București, are un bogat palmares concertistic, desfășurat în întreaga Europă. Este membră a Orchestrei Sinfonice Siciliene, a Orchestrei Naționale de Tineret și a ansamblurilor de muzică veche Imago Mundi și BAROCKeri. A studiat violoncelul si muzica de cameră cu nume prestigioase ale muzicii, precum Marin Cazacu, David Geringas și Enrico Onofri. Din 2013, desfășoară o amplă cercetare doctorală asupra muzicii barocului napolitan și predă violoncelul la Colegiul Colegiul Dinu Lipatti.

Adrian Buciu este lector universitar al UNMB din anul 2003, specializat pe muzică de cameră pentru suflatori și dirijor al Orchestrei de Barockeri. Născut într-o familie de muzicieni, a studiat flautul și dirijatul și s-a specializat în cercetarea muzicii vechi din Europa de Est. Este membru fondator al Imago Mundi și director executiv al Festivalului Săptămâna Internațională a Muzicii Noi (SIMN).

Adrian BuciuÎn cadrul orchestrei de muzică veche activează și studenta Andreea Dragomir, laureată a numeroase concursuri naționale de profil.

Pianista Andreea Butnaru, gazda si povestitorul “Dialogurilor muzicale” va interpreta, de aceasta data, muzica pe cel mai spectaculos instrument din perioada Baroc – clavecinul.

Proiectul “Dialogurilor muzicale” are ca obiectiv promovarea tinerilor muzicieni și este organizat în parteneriat cu Fundația Calea Victoriei și Universitatea de Muzică din București Înscrierile la acest eveniment se fac aici.

18
/08
/23

7.100 de spectatori la Concertele Corului Național de Cameră ”Madrigal – Marin Constantin” dirijate de Anna Ungureanu și Cezar Verlan, alături de actorul Marius Manole, peste 8.000 de participanți la recitalurile Cantus Mundi susținute de copii și formațiile VUNK, Zoli Toth, The Mono Jacks, Lora, Ducu Bertzi, Mircea Baniciu și Emeric Imre, sunt numai câteva din rezultatele celei de-a doua ediții a Turneului AVE MARIA, co-producție a Corului Madrigal și a Primăriei Constanța.

18
/08
/23

Cea mai mare ediție a Brașov Jazz & Blues Festival a avut loc timp de șase zile, între 10 și 15 august 2023, în șapte locații din oraș și în două localități din proximitatea Brașovului, și a adus iubitorilor de muzică bună, atât localnici, cât și turiști, concerte, jam-sessions, petreceri, ateliere muzicale, târg de viniluri, filme muzicale și documentare biopics la Cinema Astra, proiecții de filme în aer liber și activități pentru copii.

17
/08
/23

Maeștrii Ruxandra Donose, Ramón Vargas și Leontina Văduva vor pregăti 22 de tineri din întreaga lume, care vor participa, în perioada 23-27 august, la International Salbek Opera Masterclass, primul curs de măiestrie de acest fel din România, care se va desfăşura pe Domeniul Castelului Salbek, la Petriș, județul Arad.

15
/08
/23

Ai căutat bucuria sinceră a unor copii care dansează? Ai căutat gustul memorabil al siropului de soc? Sau zâmbetul unui femei de 101 ani, îmbrăcată într-un costum săsesc de sărbătoare?

14
/08
/23

La împlinirea a 15 ani (pe data de 15 august) de la înființarea Orchestrelor Naționale de Tineret ale României, proiect creat și coordonat de violoncelistul și profesorul Marin Cazacu, Orchestra Română de Tineret a fost pentru a șaptea oară invitată la Festivalul Young Euro Classic de la Berlin, unul dintre cele mai importante evenimente culturale de gen din întreaga lume.

11
/08
/23

De la muzică renascentistă și barocă la folclor tradițional georgian și momente de improvizație: Seria de concerte de la miezul nopții din cadrul ediției din acest an al Festivalului Internațional George Enescu vine cu 11 propuneri de recitaluri de neratat, pe scena Ateneului Român. Concertele nocturne sunt programate în vinerea, sâmbăta şi duminica, de la 22:30, între 1 si 23 septembrie, cu o singură excepţie: concertul pe care Corul Naţional de Cameră “Madrigal - Marin Constantin” îl va susţine joi, 7 septembrie.

11
/08
/23

Copilăria și basmul sunt elemente către care ne întoarcem inevitabil, de fiecare dată când simțim nevoia de joc și aventură. Bucium este formația care ne încurajează să aruncăm o privire de ansamblu în imaginația pe care o aveam când eram mici, nelăsând acea stare, pe care adesea o trecem cu vederea în viețile noastre agitate, să dispară. De aceea, în spiritul unei stări de suflet ușoare și a unei dorințe arzătoare de aventură muzicală, seria „Light Sessions” le predă ștafeta celor de la Bucium pe 16 august.