-->

VAMA, The Mono Jacks, E-an-na și Luna Amară completează line-up-ul Danube Rock Sounds 2023
https://www.ziarulmetropolis.ro/vama-the-mono-jacks-e-an-na-si-luna-amara-completeaza-line-up-ul-danube-rock-sounds-2023/

A rămas mai puţin de o lună până la cea de-a 9-a ediţie a festivalului Danube Rock Sounds, ajuns deja tradiţie pentru iubitorii de muzică din Galaţi şi nu numai. Acesta va avea loc între 15-17 septembrie, pe plaja Dunărea.

Un articol de Petre Ivan|16 august 2023

În acest context, organizatorii anunță noi trupe, care completează line-up-ul evenimentului și vor face plaja Dunărea să răsune pe ritm de rock și muzică alternativă. VAMA, The Mono Jacks, E-an-na și Luna Amară se alătură artiștilor confirmați deja – Subcarpați, Coma, byron, Basska și Melting Dice, însă mai multe nume vor fi anunțate curând.

„Ca în fiecare an, încercăm să pregătim cel mai bun cocktail de artiști și sperăm să bucurăm publicul cu noile trupe anunțate. Ținem cont de părerile participanților și, la fiecare ediție, facem un mix de artiști care au mai cântat și au fost bine primiți, dar aducem și nume noi. Cei de la Vama, de exemplu, nu au mai fost în Galați de peste 3 ani și sperăm să fie o surpriză plăcută pentru localnici”, declară Codruț Dumitrescu, organizatorul festivalului.

Abonamentele la festival se pot achiziționa online de pe www.iabilet.ro sau din rețeaua de

distribuție IaBilet (magazinele Flanco, librăria Bookcity Galați, automatele SelfPay). Acestea

încă au prețul redus de 195 lei până pe 31 august, inclusiv.

Biletele de o zi vor vor avea prețul de 75 lei până pe 1 septembrie, apoi vor costa 90 de lei. Biletele VIP costă 150 lei/ pe zi sau 400 de lei pentru cele 3 zile de festival. Acestea beneficiază de o zonă special amenajată în festival.

Biletele se pot achiziționa online de aici.

Despre Danube Rock Sounds

Danube Rock Sounds este singurul festival de muzică rock și alternativă din Galați și își propune să promoveze scena locală românească, dar și să aducă în fața publicului artiști pe care fanii nu au ocazia să îi vadă în mod obișnuit. Mai multe detalii găsiți pe pagina oficială de Facebook.

04
/05
/26

Vineri, 8 mai 2026, continuarea unei tradiții stabilite de mulți ani de Radio România, Orchestra Națională Radiooferă la Sala Radio la un eveniment de înaltă ținută: CONCERTUL REGAL, ce marchează sărbătoarea regalității în România.

08
/01
/26

GALA PREMIILOR MUSICRIT, singura gală ce recompensează Excelența - atât în domeniul artistic, cât şi în domeniile jurnalismului şi managementului din muzica clasică - va avea loc miercuri, 14 ianuarie 2026, de la ora 19:00, la Ateneul Român.

12
/12
/25

Ambasada Regatului Spaniei la București organizează luni, 15 decembrie, ora 19.00, în Sala Auditorium a Instituto Cervantes (Bd. Regina Elisabeta 38), un recital susținut de Duo Kitharsis, compus din chitariștii Alexandra Petrișor și Dragoș Horghidan. Programul este alcătuit din lucrări semnate de compozitori spanioli de prestigiu, precum Francisco Tárrega, Manuel de Falla, Enrique Granados.

12
/12
/25

Institutul Cultural Român vă invită la Miniaturi de Crăciun, ultimul eveniment din acest an al stagiunii AdMusicam Concert Series, un recital cameral dedicat sărbătorilor de iarnă. Concertul va avea loc miercuri, 17 decembrie, ora 19:00, în Sala Mare a ICR, reunind pe scenă șase tineri muzicieni remarcabili ai noii generații.

12
/11
/25

Orchestra Română de Tineret va concerta alături de Orchestra Națională a Franței într-un eveniment special care marchează 145 de ani de relații diplomatice între România și Franța. Concertul va avea loc la Auditorium de Radio France, joi, 20 noiembrie 2025, ora 20:30, sub conducerea maestrului Cristian Măcelaru, director muzical al Orchestrei Naționale a Franței și director artistic al Festivalului și Concursului Internațional George Enescu.

10
/11
/25

Din 2012 și până astăzi, o vioară celebră, împreună cu violonistul Gabriel Croitoru a purtat prin România și prin lume ecoul lui George Enescu. A străbătut săli fastuoase și coridoare de licee, a făcut să vibreze deopotrivă scene celebre și săli modeste de sport, a atras entuziasmul ascultătorilor de la New York la Bucureşti şi până în satele României, ducând cu ea un sunet plin de istorie.

22
/10
/25

LP.StudioHub lansează un concept inovator pentru scena muzicală românească: Live Studio Sessions by LP.StudioHub, o serie de concerte care aduc publicul mai aproape ca oricând de esența sunetului. Fiecare sesiune este înregistrată și mixată în regim de studio, folosind echipamente profesionale și o arhitectură sonoră de înaltă precizie, dar trăită live, în prezența publicului.

13
/10
/25

Vineri, 17 octombrie 2025, Alexandru Tomescu, cunoscutul violonist român, solist al Orchestrelor și Corurilor Radio România de 23 de ani, va interpreta alături de Orchestra Națională Radio unul dintre cele 3 concerte pentru vioară considerate „pietre de temelie” ale repertoriului romantic: Concertul nr. 1 pentru vioară și orchestră semnat de compozitorul german Max Bruch.

06
/10
/25

Un bărbat mereu elegant, cu aer de dandy și trăsături fine, un artist a cărui creație însumează mai puțin de 14 ore de muzică, dar ale cărui partituri par a fi ieșite de sub mâna unui bijutier rafinat: acesta a fost celebrul compozitor francez Maurice Ravel (1875 – 1937), de la a cărui naștere întreg mapamondul aniversează 150 de ani.