BIEFF aduce câştigătorul Leopardului de Aur
https://www.ziarulmetropolis.ro/bieff-aduce-castigatorul-leopardului-de-aur/

Competiţia Internaţională BIEFF (11-15 decembrie) reuneşte unele dintre cele mai inovatoare scurtmetraje din zona cinemaului experimental şi a artei vizuale, printre care şi The Mass of Men, câştigător al Leopardului de Aur pentru scurtmetraj la Locarno.

Un articol de Corina Vladov|1 noiembrie 2013

Competiţia Internaţională BIEFF (11-15 decembrie) reuneşte unele dintre cele mai inovatoare scurtmetraje din zona cinemaului experimental şi a artei vizuale, printre care şi The Mass of Men, câştigător al Leopardului de Aur pentru scurtmetraj la Locarno.

„Ne bucurăm că putem aduce la București aceste filme cu totul speciale, care deschid noi și tulburătoare perspective asupra condiţiei umane şi au un curaj remarcabil de a experimenta, atât la nivel conceptual, cât şi ca limbaj cinematografic“, spune curatorul Programului Internaţional BIEFF 2013, Adina Pintilie.

Câștigător al Leopardului de Aur pentru scurtmetraj la Locarno, THE MASS OF MEN se inspiră din protestele din Londra din 2011, izbucniri ale furiei colective ca reacție la tensiunile economice și politice din Marea Britanie.

Povestea îl urmăreşte pe Richard, un bărbat de 55 de ani rămas fără slujbă, care întârzie la întâlnirea cu asistentul de șomaj, acest fapt având consecinţe dezastruoase pentru el. Dacă iniţial suntem tentați, în mod reflex, să judecăm cu duritate protagoniștii, THE MASS OF MEN ne schimbă ulterior perspectiva asupra incidentului, punând în discuție însăși ideea de moralitate.

Relativizând noțiunile de bine și de rău, filmul vorbește, la un nivel mai profund, despre paradoxurile naturii umane, care ies la iveală în momente de criză, despre frică, lașitate, disperare și mânie.

Tot de la Locarno, BIEFF aduce, în premieră în România, și alte câteva titluri impresionante.

Un fantasy haute couture suprarealist, purtând semnătura inconfundabilă a autoarei filmului ATTENBERG, THE CAPSULE este o fascinantă explorare alegorică a „misterului feminin”.

Cu ecouri din Jan Švankmajer, Pina Bausch și Maya Deren, filmul urmăreşte povestea unei matroane gotice şi a celor şapte tinere discipole, iniţiate în esenţa feminităţii printr-un danse macabre ritualic. O joacă inteligentă cu convenţiile filmului de gen (horror, melodramă, fetish cinema), această seducătoare privire asupra naturii feminine combină ingenios animaţia, coregrafia şi live-action-ul, într-un dialog incitant între cinema, modă şi arta vizuală.

Filmul a sedus publicul unui număr impresionant de festivaluri prestigioase precum Toronto, Sundance, BFI London, Thessaloniki și multe altele.

cp42

Un captivant dialog între memoria colectivă și cea indiviuală, THE KING’S BODY, prezentat în premieră la Locarno 2013, oferă o perspectivă inedită asupra istoriei.

Sub pretextul unui casting, 24 bărbați cu fizic atletic sunt invitați să-și etaleze corpul în fața camerei, să citească fragmente de cronici despre faptele eroice ale primului rege al Portugaliei și să vorbească despre istorie, în vreme ce în spatele lor se derulează pe un ecran imagini ale statuii impunătoare a legendarului monarh.

Citiți și: Câştigătorul Leului de Aur la Veneţia 2012, PIETA de Kim Ki-duk, în deschiderea Festivalului Internaţional de Film Experimental BIEFF

„În scurt timp, pe măsură ce bărbaţii încep să povestească despre propria viaţă, revizitarea trecutului devine un portret viu al vremurilor actuale. Contrastul ironic dintre eroismul legendelor și realitatea acestor bărbați puternici, și totuși atât de vulnerabili, emoționează și ridică tulburătoare întrebări despre relația dintre istoria obiectivă și cea personală“. (Adam Cook, Cinemascope)

Câștigător al The Film und Video Untertitelung Prize la Locarno, cu un concept inovator și de o mare forță emoțională, AS THE FLAMES ROSE creează o paralelă între incendierea Lisabonei și sfârșitul unei relații de dragoste. În vreme ce orașul dispare în flăcări, un bărbat (interpretat de carismaticul João Pedro Rodrigues) primește un telefon neașteptat și scântei din trecutul său pătrund în dormitor, sufocându-i prezentul.

Cu influențe asumate din melodramă și expresionism, într-un mix surprinzător de ficțiune și documentar, filmul creează o relație cu totul specială între corpul uman și spațiu, printr-o mizanscenă elaborată și prin remarcabila utilizare a clarobscur-ului și a proiecției. Autorul reușește astfel, într-un singur spațiu, cu un singur personaj, să creeze o întreagă lume interioară, pereții camerei, obiectele și pielea devenind pânza pe care prind viață profunde emoții umane.

INFO

Cea de-a 4-a ediție a Festivalului Internațional de Film Experimental București BIEFF va avea loc în perioada 11-15 decembrie 2013, la Cinema Studio și Cinema Elvira Popescu.

22
/06
/17

„Planeta Petrila” (din 23 iunie, în cinematografe) este un documentar în egală măsură fantastic și dureros de adevărat. Tânărul regizor Andrei Dăscălescu a dat – după „Consantin și Elena” – încă o capodoperă.

22
/06
/17

Vineri, 23 iunie, de la ora 19:00, Sala Eforie (Jean Georgescu) a Cinematecii Române din Bucureşti (Str. Eforie nr. 2) găzduieşte primul eveniment independent din cadrul programului de educaţie cinematografică, susţinut de susţinut de criticul, jurnalistul şi scriitorul Cristian Tudor Popescu, „Cinemateca pentru toţi”. Tema noii întâlniri este „Religia în cinemaul românesc”.

22
/06
/17

După ce primul sezon al serialului "Genius", realizat de National Geographic, i-a fost dedicat lui Albert Einstein, sezonul al doilea îl va avea ca subiect pe Pablo Picasso. "Genius" este serialul original cu cea mai mare audiență din istorie a canalului de educație științifică. În SUA serialul a avut în medie 1,8 milioane de spectatori pe episod, dar serialul a fost urmărit în întreaga lume de 45 de milioane de telespectatori.

21
/06
/17

Ultimul film al marelui regizor polonez Andrzej Wajda, "Imaginea de apoi", şi câştigătorul Ursului de Aur la ediţia din acest an a Festivalului de la Berlin, "Despre trup şi suflet", al cineastei maghiare Ildikó Enyedi, se numără printre atracţiile celei de-a patra ediţii a festivalului de film Ceau, Cinema!, care va avea loc în perioada 20-23 iulie la Timişoara şi Gottlob.

21
/06
/17

Legendarul actor britanic Daniel Day-Lewis, care a făcut istorie câștigând trei statuete Oscar pentru cel mai bun actor, a surprins anunțând decizia sa de a părăsi definitiv platourile de filmare. Daniel Day-Lewis "nu mai lucrează ca actor", a declarat purtătoarea sa de cuvânt, Leslee Dart, într-un comunicat citat marți de revista de specialitate Variety.

20
/06
/17

Prima noapte/ First Night, scris și regizat de Andrei Tănase, se califică în cursa pentru nominalizările la Oscarul acordat celui mai bun scurtmetraj de ficțiune, ediția 2018, după ce a câștigat marele premiu al competiției internaționale la Festival International de Cine de la Huesca, ajuns la a 45-a ediție și încheiat la finalul săptămânii trecute în orașul spaniol.

18
/06
/17

Festivalul Internațional de Film NexT anunță o dezlănțuire de forțe mistice în #OrasulNexT. Creaturi fantastice, zâne și câteva vrăjitoare vor lua cu asalt oaza de natură din jungla urbană a Bucureștiului, cunoscută și sub numele de Grădina Botanică.

16
/06
/17

Editura Nemira publică în colecția Yorick de teatru și arte ale spectacolului cartea-eveniment a regizorului Lucian Pintilie, Bricabrac – o ediție revizuită și adăugită de autor. Volumul a fost declarat ”Cea mai bună carte străină” de Sindicatul Criticilor de Cinema din Franţa în 2010.

15
/06
/17

Între 15 și 18 iunie, o selecție de filme din programul Festivalului Internațional de Film Transilvania va rula la Cinema Elvire Popesco, în cadrul Retrospectivei TIFF la București.