„Bigfoot Junior” continuă aventurile renumitului său tată la cinema
https://www.ziarulmetropolis.ro/bigfoot-junior-continua-aventurile-renumitului-sau-tata-la-cinema/

Protagonist al multor poveşti şi animaţii, legendarul personaj Bigfoot este pus în faţa unei noi provocări, aceea de a învăţa să fie tată şi a ţine pasul cu simpaticul şi curiosul să fiu, Adam. O animaţie distribuită de Vertical Entertainment, „Bigfoot Junior” are premiera pe marile ecrane din ţară din 3 noiembrie, în varianta dublată în limba română.

Un articol de Petre Ivan|3 noiembrie 2017

Un visător incurabil, Adam habar nu are ce aventură uriaşă îl așteaptă! N-ar fi prima dată când viața lui este învăluită în mister, însă acum toate secretele sunt pe cale să fie descoperite. Băiatul a fost crescut doar de mama lui și nu a știut niciodată unde a dispărut tatăl său.

Însă în momentul în care a descoperit mai multe scrisori de la el, împreună cu adresa destinatarului, găsirea tatălui devine cea mai importantă misiune.

Curând va afla că pericolele care l-au ținut pe Bigfoot la distanță încă nu au dispărut, iar în misiunea celor doi vor intra și cele mai haioase animăluțe din pădure, un urs pe cât de fioros, pe atât de afectuos, precum și cel mai guraliv raton din pădure.

Povestea animației „Bigfoot Junior” a luat naștere în 2012 după o discuție detaşată între scenariștii Cal Brunker și Bob Barlen. „Eram în prima zi de vacanță și la prânzul la care ne propuseserăm să nu discutăm despre muncă, a apărut rapid întrebarea: „Dacă Bigfoot ar avea un copil?” Până la finalul zilei, eram atât de încântați de noua idee și atât de implicați încât am început să scriem scenariul. Este incredibilă energia care apare în momentul în care ia naștere o idee atât de ofertantă.”, povestesc cu încântare cei doi scenarişti.

O producție nWave Pictures și StudioCanal, filmul animat „Bigfoot Junior” îi va cuceri atât pe copii cât și pe părinți cu o poveste plină de culoare și umor, care are premiera pe marile ecrane din 3 noiembrie.

Foto: Bigfoot Junior – facebook

17
/04
/15

Autorităţile spaniole intenţionează să construiască un muzeu permanent dedicat cineastului american Woody Allen în Barcelona, oraşul în care acesta a turnat pelicula "Vicky Cristina Barcelona"

16
/04
/15

Cel mai mare festival de scurtmetraje din România s-a deschis oficial la Cinema Studio, în prezența a sute de invitați și spectatori. Printre invitați s-au numărat Ministrul Culturii, Ionuț Vulpescu, actorii Ana Ularu, Maria Obretin, Rodica Lazăr, Radu Iacoban, Tudor Chirilă, regizorii Lucian Georgescu, Alexandru Maftei şi scenarista Lia Bugnar.

16
/04
/15

Lungmetrajul "Aferim" al lui Radu Jude, premiat cu Ursul de Argint pentru regie la Festivalul Internațional de Film de la Berlin 2015, a fost promovat la Bruxelles, miercuri seara, la sediul Parlamentului European, în prezența unui numeros public și a mai multor oficialități.

15
/04
/15

Warner Bros. şi MGM au lansat online prima fotografie oficială a filmului Creed, în care pot fi văzuţi la antrenament Sylvester Stallone - Rocky Balboa şi Michael B. Jordan – Adonis Johnson, fiul fostului său adversar, Apollo Creed.

10
/04
/15

O duminica frumoasa / Un beau dimanche, în regia lui Nicole Garcia reprezintă primul rol important al actorului Pierre Rochefort - fiul regizoarei şi al actorului Jean Rochefort - într-un lungmetraj. Filmul intră în cinematografe vinerea aceasta.

09
/04
/15

Se spune că femeia a fost slăbiciunea lui Chaplin. Fals. Femeia l-a inspirat; în filmele lui, personajele feminine sunt chiar în centrul intrigii. Dar viața bate filmul...

08
/04
/15

Au început înscrierile la București Docuart Fest ediția a IV-a, ultima zi fiind 10 iunie. Festivalul de film documentar exclusiv românesc așteaptă să-și cunoască participanții celei de-a IV-a ediții programată în perioada 30 septembrie - 4 octombrie 2015.