Biletele pentru concertul de la Bucureşti al pianistului rus Boris Berezovsky au fost suplimentate
https://www.ziarulmetropolis.ro/biletele-pentru-concertul-de-la-bucuresti-al-pianistului-rus-boris-berezovsky-au-fost-suplimentate/

Biletele pentru concertul pe care pianistul rus Boris Berezovsky îl va susţine marţi, de la ora 19.00, la Ateneul Român din Bucureşti, au fost suplimentate la cererea publicului. Au fost puse în vânzare bilete pentru o nouă categorie de locuri (locuri cu strapontine), care pot fi achiziţionate la preţul special de 150 lei/ bilet de […]

Un articol de Andrada Văsii|6 noiembrie 2012

Biletele pentru concertul pe care pianistul rus Boris Berezovsky îl va susţine marţi, de la ora 19.00, la Ateneul Român din Bucureşti, au fost suplimentate la cererea publicului.

Au fost puse în vânzare bilete pentru o nouă categorie de locuri (locuri cu strapontine), care pot fi achiziţionate la preţul special de 150 lei/ bilet de la punctele de vânzare Vreau Bilet şi online prin www.vreaubilet.ro.

Boris Berezovsky le va oferi celor prezenţi un recital de pian de excepţie din cuprinsul căruia nu vor lipsi compoziţii semnate de: Chopin, Brahms, Ravel, Liszt şi alţii.

Dexteritatea lui Berezovsky, claritatea ritmică, controlul total pe care îl exercită asupra instrumentului îi permit schimbări bruşte de caracter ce uimesc auditoriul.

Boris Berezovsky se regăseşte frecvent în concertelor desfăşurate la Filarmonica din Berlin, Concertgebow şi Royal Festival Hall din Londra, pe marile scene ale Europei precum Théatre des Champs-Elysees din Paris, Palatul de Arte Frumoase din Bruxelles, Konzerthaus din Viena sau Megaron din Atena.

Potrivit comunicatului, deseori, numele pianistului este confundat cu unul dintre cei mai influenţi oameni de afaceri din Rusia, magnat ce poartă acelaşi nume.

Pe lângă pasiune apentru muzică, Boris Berezovsky este şi un împătimit al jocurilor de noroc. Ori de câte ori se iveşte ocazia, intră în marile cazionuri pentru a-şi încerca norocul la ruletă sau poker.

„Pianul şi ruleta au un numitor comun. Regulile sunt aceleaşi, dar jocul se schimbă de fiecare dată. Fiecare joc este unic chiar dacă îl joci de mai multe ori. În cazul pianului este la fel. Trebuie să respecţi regulile, iar rezultatul este întotdeauna diferit”, spunea pianistul într-un interviu.

Născut la Moscova, Boris Berezovsky a studiat la Conservatorul din Moscova cu Eliso Virsaladze şi, în particular, cu Alexander Satz. Ca urmare a debutului său de la Londra la Wigmore Hall în 1988, The Times l-a descris ca fiind un artist deosebit de promiţător, de o virtuozitate incredibilă şi putere formidabilă. Doi ani mai târziu, în 1990, el a câştigat Medalia de Aur la Concursul Internaţional Ceaikovski din Moscova.

Boris Berezovski este adesea invitat în cele mai prestigioase serii de recitaluri: seria recitalurilor de pian a Filarmonicii din Berlin, Concertgebow şi Royal Festival Hall din Londra, pe marile scene precum Théâtre des Champs-Elysees din Paris, Palatul de Arte Frumoase din Bruxelles, Konzerthaus din Viena, Megaron din Atena etc. şi la cele mai renumite festivaluri internaţionale în Verbier, Salzbourg, la Roque d’Anthéron. Partenerii săi în formaţiile camerale sunt Brigitte Engerer, Vadim Repin, Dmitri Makhtin şi Alexander Kniazev.

Boris Berezovski a câştigat, în martie 2006, BBC Music Magazine Awards pentru cel mai bun instrumentist.

 

Sursa: Mediafax

13
/06
/23

Rodica Mandache şi tânărul actor Eduard Păuna ajung cu spectacolul „Aplauze pentru poet...” pe scena Sălii Thalia, miercuri, 28 iunie, de la ora 19:00, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. Cei doi artiști vor recita din şi despre Eminescu, în ambianța muzicală inedită creată de Cătălin Răducanu la pian și țambal de concert.

13
/06
/23

Anul acesta Festivalul de Teatru Independent UNDERCLOUD va găzdui patru spectacole internaționale de excepție. Festivalul va avea loc în perioada 19-25 iunie 2023, pe Calea Griviței din București, și va aduce în prim-plan evenimente semnate de renumiți artiști din întreaga lume.

13
/06
/23

Una dintre cele mai importante instituții ale cinematografiei, The International Cinema Technology Association (ICTA) și-a anunțat recent câștigătorii EMEA Awards. Premiul central a fost acordat multiplexului Cineplexx Ljubljana (Slovenia) la categoria „Cel mai bun cinematograf nou construit al anului".

12
/06
/23

Maeștrii Ruxandra Donose, Ramon Vargas și Leontina Văduva au selecționat 20 de viitori cursanți din întreaga lume care vor participa, în perioada 23-27 august, la International Salbek Opera Masterclass, primul curs de măiestrie de acest gen din România, care se va desfăşura într-un cadru de poveste, pe Domeniul Castelului Salbek, la Petriș, județul Arad.

12
/06
/23

Cel de-al doilea volum publicat la Editura Humanitas de cercetătorul în neuroștiințe Alexandru Babeș, "Durerea. Istoria conviețuirii cu un vechi dușman", va fi punctul de plecare al unei discuții despre fețele durerii, influența ei în domenii vaste ale vieții și mecanismele de cunoaștere pe care le-am creat de-a lungul secolelor pentru a scăpa de sub controlul ei.