Biletele pentru Festivalul Internațional George Enescu pot fi cumpărate din 6 martie
https://www.ziarulmetropolis.ro/biletele-pentru-festivalul-international-george-enescu-pot-fi-cumparate-din-6-martie/

Pe 6 martie, începând cu ora 12.00 vor fi puse în vânzare biletele pentru Festivalul Internaţional George Enescu 2019 (31 august – 22 septembrie, Bucureşti). Vor fi cinci mari categorii de bilete (incluzând şi Categoria Pensionarilor), cu preţuri ce variază de la 210 RON până la 30 de RON. 

Un articol de Petre Ivan|7 februarie 2019

Iubitorii muzicii vor putea selecta din cele 84 de concerteîmpărțite în cinci serii: „Mari Orchestre ale Lumii”, „Recitaluri și Concerte Camerale” care integrează și secțiunea „Enescu și Contemporanii”,„Concertele de la Miezul Nopții”, „Muzica Secolului XXI”. Li se adaugă evenimente notabile, precum „Mozart Week in Residence” și „Forumul Internațional al Compozitorilor”.

Ediția 2019 a Festivalului George Enescu își așteaptă publicul în București la: Sala Palatului, Ateneul Român, Sala Radio, Sala Mică a Palatului, dar și în alte 8 orașe: Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Sibiu, Târgu Mureș, Bacău, Bârlad și Târgoviște.

Vânzarea biletelor pentru Festivalul George Enescu 2019 se va face online prin intermediul www.eventim.ro, dar și în rețeaua de magazine Eventim (Telekom, Orange, Vodafone, Diverta, Librăriile Humanitas și Cărturești, Carrefour și stațiile OMV) și la punctele de lucru Eventim din București (Bdul I.C.Brătianu, Nr.6 din Cinema PRO) și Cluj-Napoca (Str. Alexandru Vaida-Voevod, Nr.53 B din Iulius Mall), casieriile UPC din București și Cluj-Napoca.

O parte dintre locurile disponibile în această ediție au fost alocate abonamentelor. Un total de 1.870 de abonamente au fost vândute în cadrul loteriei organizate la finalul anului trecut, reprezentând aproximativ o treime din locurile totale din cadrul Festivalului. Aproximativ 20% din totalul de locuri disponibile au fost puse în vânzare în pachetele agențiilor de turism internațional, iar un procent de 10% este rezervat pentru artiști invitați și, respectiv, parteneri și oficialități. Biletele individuale puse în vânzare începând cu 6 martie sunt aproximativ 33.000.

Festivalul George Enescu, ediția 2019: experiențe diverse, prezențe de mare calibru și noutăți

Programul Festivalului George Enescu ediția 2019 a fost conceput astfel încât să fie o manifestare a tendințelor actuale din spațiul cultural internațional, explorând latura lirică, teatrală, dar și accentele muzicii contemporane.

Vor fi lucrări celebre în primă audiție la București. Iubitorii muzicii vor avea acces la concerte de înaltă ținută, mari, impunătoare, dar și la experiențe de ascultare mai intimă, în cadrul unor recitaluri și concerte camerale. De asemenea, publicul va fi conectat la tendințele muzicii contemporane în spațiul cultural internațional, prin intermediul dialogurilor dintre muzicieni și compozitori.

În funcție de preferințe, iubitorii de muzică pot selecta interpretări noi și speciale, pot alege să asculte compoziții noi, pot opta pentru concerte abordate în stil clasic sau într-o notă modernă, cum este, spre exemplu, seria de opere în concert.

Din categoria Mari Orchestrevor fi prezente la Festivalul George Enescu 2019:Berliner Philharmoniker, London Symphony Orchestra, Royal Concertgebouw Amsterdam, Orchestre National de France, State Academic Symphony Orchestra of Russia, Oslo Philharmonic Orchestra, Sankt Petersburgh Symphony Orchestra.Dirijori remarcabili, precum Kirill Petrenko, Mariss Jansons sau Vladimir Jurowski și soliști renumiți și înalt cotați, ca Diana Damrau, Marlis Petersen, Joyce DiDonato, Yuja Wang vor urca pe scena Festivalului.

În privința repertoriului, ediția din acest abordează mai intensformula de operă în concert. Vor fi prezentate în total 14 lucrări, dintre care în premieră, vor putea fi urmărite: Die Frau Ohne Schatten, de Strauss, în interpretarea Orchestrei Radio Berlin, Moses and Aaron, de Schoenberg, în interpretarea Filarmonicii George Enescu și PeterGrimes, de Britten, prezentată de Orchestra Națională Radio.

O premieră va fi și interpretarea Simfoniei a III-a de George Enescu de către două orchestre: Orchestra Maggio Fiorentino și Orchestra Radio Berlin. Pe parcursul Festivalului vor fi interpretate în total 32 de lucrări de George Enescu.

Un alt moment notabil îl va reprezenta Mozart Week in Residence – program adus direct de la Salzburg care condensează, dincolo de spectacole și conferințe, detaliile evenimentelor din viața lui Mozart. Tot cu acest prilej va fi expusă și vioara pe care a cântat Mozart.

Categoria „Muzica secolului XXI” va aduce în prim plan nume consacrate precum Unsuk Chin, Fedele, Widmann, Penderecki, compozitori ale căror lucrări sunt prezentate de către marile orchestre ale lumii.

Unele dintre cele mai notabile prezențe românești sunt dirijorii Horia Andreescu, Cristian Mandeal și Christian Badea. De asemenea, Gabriel Bebeșelea, Tiberiu Soare, Vlad Vizireanu și Cristian Lupeșvor dirija orchestre românești și străine participante în Festival. Cele mai importante orchestre românești vor fi și ele prezente, de la Orchestra Filarmonicii George Enescu, la Orchestra Radioși Orchestra Română de Tineret, la filarmonicile din Iași, Sibiu, Timișoara, Cluj, Bacăuși Târgu Mureș. Celebrul dirijor Ion Marinva urca din nou pe scena Festivalului Enescu, la fel și pianista Alexandra Dariescuși mezzo-soprana Ruxandra Donose, în timp ce pianista Alexandra Siloceava fi prezentă în premieră. Laureații ediției 2018 a Concursului Internațional George Enescu vor susține concerte în cadrul seriei „Muzica Secolului 21”.

Per ansamblu, ediția 2019 a Festivalului Internațional George Enescu aduce timp de 23 de zile peste 2.500 dintre cele mai valoroase personalități ale lumii, un număr de 34 de premiere, concretizate prin prezența a 25 de artiști de mare calibru, printre care Marion Cotillard, Kiril Petrenko, Mitsuko Uchida,Rene Jacobs, Diana Damrau, Joyce DiDonato, Rolando Villazón, Julia Fischer și Nobuyuki Tsujii și a nouă dintre cele mai importante orchestre de nivel mondial.

Pregătirea pentru achiziția de bilete se poate face consultând programul ediției 2019 pe site-ul Festivalului, secțiunea PROGRAM.

Foto: Bilete Festivalul  George Enescu – facebook

21
/11
/22

În perioada 21-27 noiembrie 2022, Ateneul Național din Iași va susține un turneu inedit pe cele mai importante scene de teatru ale Bucureștiului. Maratonul teatral va cuprinde 10 spectacole în 7 zile și va aduce în fața publicului din capitală nume mari ale teatrului românesc: Maia Morgenstern, Gheorghe Visu, Marius Bodochi, Claudiu Bleonț sau Vlad Rădescu, alături de îndrăgiții actori ai Ateneului ieșean.

17
/11
/22

Deschiderea oficială a celei de-a 8-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru Interferențe, organizat de Teatrul Maghiar de Stat Cluj, va avea loc joi, 17 noiembrie, de la ora 18.00, în foaierul de la etaj al Teatrului. Evenimentul va debuta cu vernisajul expoziției Eternal Yorick - Life Book Antal, care prezintă creația scenografului Csaba Antal.

17
/11
/22

Miercuri, 23 noiembrie 2022 (de la 19.00), unul dintre cele mai prestigioase ansambluri muzicale din România, CORUL ACADEMIC RADIO, ce aniversează în acest an 82 de ani de existență, va susține la Sala Radio primul său concert integral din această stagiune. Sub bagheta dirijorului ansamblului – CIPRIAN ȚUȚU – publicul va asculta o partitură rareori interpretată în România: Petite messe solennelle (Mica misă solemnă), semnată de ROSSINI, celebrul compozitor italian cunoscut mai ales pentru operele sale ca „Il barbiere di Siviglia” (Bărbierul din Sevilla) și „La Cenerentola” (Cenușăreasa).

17
/11
/22

Cea de-a XVIII-a Conferință a șefilor de stat și de guvern ai țărilor care au în comun limba franceză - Sommet-ul Francofoniei - va fi organizată, anul acesta, în Insula Djerba (Tunisia), în perioada 19 - 20 noiembrie 2022. Cu această ocazie, artista Irina Sârbu și bandul alături de care cântă - format din Puiu Pascu, Ciprian Parghel și Tudor Parghel - vor susține vineri, 18 noiembrie 2022, ora 19.45, un concert în cadrul Satului Francofoniei, cu sprijinul Institutului Cultural Român.

17
/11
/22

Opera Națională București prezintă sâmbătă, 19 noiembrie, ora 18:30, premiera spectacolului de balet „Lacul lebedelor” de Piotr Ilici Ceaikovski, regia și coregrafia Oleg Danovski, adaptarea și punerea în scenă Oleg Danovski Jr., scenograf costume Viorica Petrovici, scenograf decoruri Adrian Damian. Conducerea muzicală Iurie Florea.

15
/11
/22

Două viori aflate în patrimoniul Muzeului George Enescu, instrumente atinse de magia unuia dintre cei mai însemnaţi interpreți ai secolului XX, compozitorul George Enescu, vor fi văzute și auzite pe 19 noiembrie, la Ateneul Român.

11
/11
/22

A fost numit „cel mai cunoscut bluesman român” și „gringo de România”, însă de fapt eludează multe categorisiri. Un artist self-made, care s-a reinventat de mai multe ori – și pare să nu se oprească încă.

10
/11
/22

Miercuri, 16 noiembrie 2022 (de la 19.00), Sala Radio va fi gazda unui eveniment special: concertul prezentat de Orchestra de Cameră Radio, în parteneriat cu Ambasada Portugaliei la București, este dedicat centenarului scriitorului José Saramago (1922-2010), laureat al Premiului Nobel pentru Literatură (1998).

31
/10
/22

Cu ocazia Zilelor Culturii Sinti şi Roma la Bucureşti, Dotschy Reinhardt, Sinteza – descendentă a marei legende de jazz Django Reinhardt, vine sâmbătă, 12 noiembrie 2022, la ARCUB.