„Billy Șchiopul” (Constanța): Viața e infirmă când amarul nu devine sursă de umor
https://www.ziarulmetropolis.ro/billy-schiopul-constanta-viata-e-infirma-cand-amarul-nu-devine-sursa-de-umor/

Vlad Massaci a pus în scenă la Constanţa o poveste dulce-amară despre un paradox: cu cât e viaţa mai aspră şi copleşitoare, cu atât oamenii găsesc modalităţi mai simple de a-i face faţă, fie şi prin sarcasm, duritate defensivă sau pasiunea pentru senzaţional.

Un articol de Cristina Enescu Aky|7 iunie 2019

Scriitorul și regizorul Martin McDonagh este unul dintre cei mai apreciați dramaturgi irlandezi contemporani, cu producții nominalizate la mai multe premii Oscar și câștigătoare de premii BAFTA și Golden Globe, precum și autor al aclamatei pelicule câștigătoare de Oscar „Three Billboards Outside Ebbing, Missouri”. Umorul său acid și frust este din aceeași rădăcină ca hazul de necaz al românului, care până și răul ăl mai rău ajunge să îl ia cumva peste picior.

Povestea din „The Cripple of Inishmaan”, comedia neagră a lui Martin McDonagh pusă în scenă sub titlul „Billy Șchiopul” la Teatrul de Stat din Constanța, se desfășoară în mica și tradiționala comunitate a unei insule din vestul Irlandei. Complet lipsită de perspective, chef de viață, speranțe sau noutăți, comunitatea locală este agitată de filmarea în zonă a „Man of Aran”, un documentar de etno-ficțiune real, din 1934, ulterior controversat datorită împletirii elementelor de documentar cu multă ficțiune și idealizare. Evenimentul agită imaginația locuitorilor, stârnește vise și bârfe și declanșează un șir de evenimente schimbătoare de viață pentru mai mulți. Neciopliții lui McDonagh capătă, în viziunea lui Vlad Massaci, nuanțe încă și mai umane – nimeni nu este profund rău sau crud chiar și când se poartă astfel. Pe de o parte e o idealizare, pe de alta e poate pur și simplu rețeta unei vieți mai bune.

Combinația de realitate și ficțiune din filmul respectiv nu e departe de tipicul oamenilor din Inishmaan. Fiecare încearcă să își facă viața grea mai tolerabilă prin crearea de (pseudo)povești: infirmitatea lui Billy dar și obiceiul lui de a se uita îndelung la vaci sunt ținta ironiilor crude sau a carității celor din jur și e un subiect inepuizabil de conversații; una dintre mătușile lui își alină grijile vorbind cu ea însăși sau cu niște pietroaie (Kate Osbourne – Laura Crăciun) iar cealaltă, dositoarea de bomboane, e și ea o profesionistă a scenariilor catastrofale (Eileen Osbourne – Mirela Pană); tolomacul satului (Bartley McCormick – Mircea Siromașenco) găsește în orice conversație o legătură cu subiectul lui preferat, telescoapele, iar bârfitorul-șef (Johnnypateenmike – Nicodim Ungureanu)  zgândărește curiozitățile, nervii și imaginațiile prin frenetica muncă auto-revendicată de paparazzo – organ de presă tabloidă.

Fiecare istorie personală are doze consistente de satiră, cruzime și un dramatic sentiment al deziluziei și ratării – exact solul fertil pentru multe momente de sensibilitate și conexiuni empatice și doze generoase de umor negru (cu corolarele sale: hazul de necaz, auto-ironia, sarcasmul, ironizarea unor situații de fapt dureroase). În interpretarea lui Billy Șchiopul, Vlad Bîrzanu îmbină cu destulă lejeritate slăbiciunea celui dublu infirm (la handicapul fizic se adaugă infirmitatea socială din cauza cruzimii sau a compătimirii celorlalți) cu un fel de a fi binefăcător pentru așa-numiții oameni normali. E deschis, curios față de lucruri pe care ceilalți nu le văd cu adevărat (de exemplu vacile), e delicat și mai are acel ceva care, alături de umor, alină viața când e amară: îngăduință.

Johnnypateenmike (Nicodim Ungureanu), bârfitorul și intrigantul-șef al comunității, trăiește în ritmul știrilor-bombă pe care le livrează comunității, e logoreic, melodramatic, strident și extrem de viu. Pe alocuri excesiv ca drama queen, e un personaj care trăiește și exprimă intens senzaționalul din insignifiant, iar diluviul său narativ și senzaționalul „bombelor” de știri întreține pulsul vital al comunității. Efortul lui  de a descoperi adevărul (musai senzațional) din spatele sănătății lui Billy naște o confruntare-interogare frenetică a bonomului doctor (Andrei Cantaragiu), care creează o foarte credibilă impresie cum că habar nu are de situație (pentru că de fapt nici nu are habar).

Note interesante și unele dintre cele mai vibrante momente ale spectacolului le creează Mirela Pană – Eileen Osbourne, mătușa cea cu mutră acră și suflet de miere, care ascunde dulciuri și are alergie la bulls**t, și Marian Adoichiței care îl interpretează pe barcagiul Babbybobby Bennett, un Gigi Duru-gură rea care îl ia peste picior pe Billy pentru bunătatea lui sufletească tocmai pentru că suferă în ascuns de aceeași „boală”.

Mihai Sorin Vasilescu este Mammy O’Dougal, bătrâna hoașcă-mamă a lui Johnnypateenmike, campioana locală a sarcasmului mușcător. Fiul îi încurajează pasiunea pentru băutură sperând să o treacă dincolo mai repede, bătrâna bea ca să îi facă în ciudă că tot mai stă pe capul lui, iar relația lor de tipul tusea și junghiul le colorează amândurora traiul insipid. Baba creată de Mihai Sorin Vasilescu e înspăimântător de autentică și deopotrivă de comică.

Helen McCormick este bully-ul comunității, o tipă din (și cu) topor, fană a limbajului neortodox și o golancă cu suflet sensibil. Otilia Nicoară, studentă a Universității „Ovidius” din Constanța, o interpretează cu nerv, pe alocuri schematic în momentele de agresivitate însă cu o energie expresivă susținută de-a lungul spectacolului, care va fi interesant de urmărit în viitoarele ei roluri. Ea conturează personajul poate cel mai reprezentativ pentru lumea acestor oameni, pe care viața îi copleșește dar în general nu îi înrăiește în profunzime.

Fratele lui Helen este interpretat de colegul de facultate al Otiliei Nicoară, Mircea Siromașenco. Felul de a fi prostuț al lui Bartley-ul e bonom și binevoitor, excesiv în hlizeală și în sinceritate, cu resurse de sensibilitate pe care tânărul actor încă le mai poate explora. Dinamica cu exploziva lui soră e antrenantă, iar stilul în care unul dă și altul încasează ouă în cap sporește hazul. Relația lor descrie feluri diferite în care oamenii sunt modelați de același mediu copleșitor, dar și o exemplificare nu prea politically correct (aviz celor ușor de ultragiat) a două modalități în care umorul alină și susține.

Scenografia creată de Iuliana Vâlsan este în sine o poveste despre imaginație și plăcerea descoperirii. Casa-magazin-debarcader este (prea) încărcată de un amalgam de detalii de tipul „troace”, printre care pisici împăiate, o oaie-dulap plin de bomboane, o Madonă plasată într-un dulap destul de neortodox, vegetație a la Vestul Sălbatic și o soluție ingenioasă prin care barca lui Babbybobby e un simbol simultan al libertății și al prizonieratului. E un decor și incitant, și sufocant, cu multe nimicuri la fel ca viețile lipsite de inedit și perspective.

„Billy Șchiopul” de la teatrul constănțean propune o poveste despre umanitatea din spatele durității, despre cum umorul (fie el și negru) e terapeutic, și despre culorile, inspirațiile și micile lucruri entuziasmante ascunse în țesătura adesea anostă și copleșitoare a vieții. Într-un fel, prin replicile și momentele prea puțin politically correct, e și un spectacol despre câtă onestitate tolerează spectatorul, căci la urma urmei teatrul foarte cosmetizat și grijuliu își ratează cumva sensul.

„Billy Șchiopul” de Martin McDonagh 

Regia Vlad Massaci

Traducerea: Vlad Massaci și Cristi Juncu

Scenografia: Iuliana Vîlsan

Distribuție:

Nicodim Ungureanu, Vlad Bîrzanu, Vlad Lință, Laura Crăciun, Mirela Pană, Mihai Sorin Vasilescu, Marian Adochiței, Andrei Cantaragiu, Otilia Nicoară și Mircea Dumitru Siromașenco.

Teatrul de Stat Constanța



30
/04
/24

Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București, prin Departamentul de Cercetare, Dezvoltare, Inovare, și Centrul de Teatru Educațional Replika desfășoarpă, în perioada 27 mai-1 iunie 2024, evenimentul care încheie proiectul european TabThePAST. Taboo History. Fill the Past to Sense the Present (Istoria Tabu. Umple golurile din trecut pentru a percepe prezentul).

30
/04
/24

Luni, pe 29 aprilie, la Teatrului Național ,,I. L. Caragiale’’ din București, a avut loc cea de-a 18-a ediție a Galei Premiilor Gopo, în cadrul căreia au fost celebrate performanțele înregistrate de cinematografia română în ultimii ani.

30
/04
/24

În pofida starturilor false, primăvara pare a se fi împământenit. Asta mai ales dacă te iei după lumina care se filtrează printre copaci. Pare greu de crezut, iar oamenii de la meteo sunt fiecare un soi de Cassandra care a tot strigat „lup” până a rămas fără voce. Dar e suficient să tragem adânc aer în plămâni și, printre moleculele de îndoială își va face loc și aerul proaspăt. În întâmpinarea căldurii, acum că am trecut de cea mai crudă dintre luni, Vanner Collective invită publicul la trei spectacole dezghețate.

30
/04
/24

Galeria Jecza din Timișoara alături de Fundația Interart Triade magnetizează publicul din Veneția cu o expoziție în premieră în orașul celebrei Bienale de Artă, redeschizând vizitatorilor, după un deceniu un spațiu vechi de peste 900 de ani, cu o expoziție intens apreciată de critici, colecționari și iubitori de artă.

29
/04
/24

După „MANual”, spectacolul care a umplut sala la fiecare reprezentație de la Centrul Național al Dansului București (CNDB), Sergiu Diță, un coregraf în plină ascensiune, revine cu o nouă premieră. Publicul este invitat la „Memetics”, un spectacol de dans contemporan inspirat din cultura digitală, în 11 și 12 mai. Un spectacol care va ajunge viral, însă nu pe Internet, ci pe scenă.

29
/04
/24

Tuturor ne place să călătorim. În locuri exotice, în orașe aglomerate, la capătul lumii sau la doi pași de casă. Dar există și locuri unde poți călători în timp. Iar Râșnov este locul ideal pentru o astfel de experiență.

29
/04
/24

Romanul „Părinți” al Dianei Bădica este romanul unei generații. Este acel moment din proza noastră contemporană în care simți respirația unei scriitoare cu totul speciale, care reușește să surprindă suflul și sufletul unei generații în care s-au întâlnit și s-au ciocnit toate tranzițiile ultimelor decenii.

29
/04
/24

Timp de 12 zile, în perioada 17 mai – 9 iunie, copiii sunt așteptați, alături de părinții lor, la cea de-a opta ediție a Festivalului Opera Copiilor, unde vor fi întâmpinați cu surprize și activități distractive, desfășurate în locurile binecunoscute, dar și în spații recente deschise publicului.

26
/04
/24

Centrul Național al Dansului București (CNDB) anunță programul de spectacole pentru luna mai. Unul dintre evenimentele importante ale lunii este premiera spectacolului de dans contemporan Memetics, în coregrafia lui Sergiu Diță, urmată de trei producții CNDB – BLOT, Bodies on The Line, Patosfera și de Miercurea Lejeră, un proiect care prezintă pe scenă idei unice și irepetabile într-o formă performativă.

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.

25
/04
/24

Cea de-a treia ediție din România a competiției de pictură live Art Battle va avea loc pe 27 aprilie, la Palatul Bragadiru din București (Calea Rahovei nr. 147-153) aducând în fața publicului atât concursul contra cronometru care aduce publicul în fața procesului de creație, alături de re-LEAF, o ediție de "interior" a târgului de artă contemporană LEAF (Limited Edition Art Fair) eveniment organizat de Galeria Celula de Artă în parteneriat cu Săfițicuminți. Biletele pentru public sunt disponibile pe LiveTickets.