ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Nicolae Iorga susţinea că cea mai strălucită pleiadă de specialişti români s-a format în deceniile ce au avut drept cumpănă începutul secolului XX. Emil Racoviţă (1868-1947) este un exemplu concludent în acest sens.
Un articol de Georgeta Filitti|11 iunie 2017
Licențiat în Drept la Paris (1889), urmează și științele naturii în același loc, specializându-se în zoologie și anatomie comparată la Sorbona și în stațiunea de biologie marină de la Banyuls sur Mer (ajunge cetățean de onoare al orașului, în 1920, după ce fusese aici vreme de 20 de ani director adjunct al laboratoarelor). A condus, tot în primele două decenii ale sec. XX, laboratorul de anatomie comparată de la Sorbona, apoi, după Marea Unire, s-a stabilit la Cluj ca profesor de biologie (până la moarte). A pus bazele primului institut de speologie din lume (cu două publicații prestigioase care au apărut între 1920 și 1941). A fost membru al Academiei Române (1920), apoi președinte al ei (1926-1929).
Emil Racoviță a cunoscut notorietatea europeană încă de timpuriu fiind ales doctor honoris causa al Universității din Lyon, președinte de onoare al societății zoologice a Franței, membru al Academiei de medicină din Paris și al Academiei regale belgiene. În 1937 a elaborat prima clasificare rațională a monumentelor naturii.
Ceea ce l-a consacrat în lumea savantă mondială a fost ansamblul de cercetări rezultate pe baza materialelor aduse cu expediția în Antarctica a vasului Belgica în 1897-1899. A fost vorba de o călătorie din Țara de Foc spre Antarctica, în condiții vitrege, cu temperaturi de minus 40 de grade și 13 luni cu nava prinsă între ghețuri și amenințată în fiecare clipă să fie sfărâmată. Dincolo de rapoartele științifice ce aveau să fie prețuite de specialiști, rămâne descrierea în sine a traiului cotidian pe vas, făcută cu acea expresivitate proprie povestitorilor moldoveni între care Emil Racoviță, iată, ocupă un loc de cinste.
După 10 ani de prelucrare a materialului cules, în 1907 a putut vorbi de o nouă știință: biospeologia, adică viața în grote. În cifre, probele au fost copleșitoare: 1200 specimene zoo, 400 botanice, 200 fotografii. Le-a dăruit în întregime statului belgian, susținătorul expediției. Din studierea acestui material s-au publicat 60 de volume iar el personal a conferențiat pe marginea lui la Paris, Bruxelles, Anvers, București. Multe observații ale sale au constitui premiere mondiale (de pildă, comportamentul balenelor și al păsărilor polare). A botezat în Antarctica o insulă cu numele geografului român Grigore Cobâlcescu.
Calitatea de explorator s-a consolidat pentru E.R. prin cercetările efectuate în 1904 la Cueva del Drach (Peștera Dracului), în Majorca. Acolo, în lacul cu apă dulce, a descoperit cetaceul orb. Au urmat alte 1000 de peșteri, din Europa și Africa, vizitate între 1907 și 1947, despre a căror faună a publicat rapoarte substanțiale. Înainte de război a făcut cercetări în golful Lyon, Catalonia și insulele Baleare.
A stabilit o colaborare internațională prestigioasă, aducându-i la Cluj pe prof. fr. René Jeannel (devenit director al Institutului de Speologie din capitala Transilvaniei) și pe prof. elvețian Pierre Chapuis.
De numele lui E.R. se mai leagă un lucru memorabil: a făcut accesibile cercetările sale marelui public, în asemenea măsură încât un ziarist francez entuziasmat a scris: ”Când îi veți vedea numele pe o carte sau pe un afiș, nu ezitați, cumpărați cartea sau mergeți să-l ascultați!”
