Călătorii în timp
https://www.ziarulmetropolis.ro/calatorii-in-timp/

În timp ce în România, în primii ani după Revoluţie, cinema-ul de ficţiune se răfuia gălăgios cu trecutul recent, iar documentarul era în derută, cvasi-inexistent, după prăbuşirea Studioului Sahia, un tânăr fotograf din Germania, plecat în copilărie din Banatul românesc, Dobrivoie Kerpenisan, realiza două documentare splendide despre oamenii din satul natal.

Un articol de Ionuţ Mareş|30 iulie 2019

Născut într-o familie de sârbi în comuna Sânpetru Mare din Banat şi plecat din România în Germania de Vest în anii `70, când era copil, Dobrivoie Kerpenisan, absolvent al Universităţii din Essen, este un fotograf, artist vizual şi regizor german independent.

Deși stabilit cu părinții în RFG, el revenea des în România, la rudele rămase în țară, încă de dinainte de căderea comunismului (așa cum mi-a mărturisit într-un interviu pe care îl voi publica în curând).

Revoluția l-a prins în România, unde venise să facă fotografii imediat după primele incidente de la Timișoara. Fotografiile realizate în acel decembrie istoric, atât în Timișoara, cât și în Sânpetru Mare, până recent abandonate, vor face obiectul unei expoziții ce va putea fi văzută spre finalul anului și sunt pretextul unui nou film documentar la care Dobrivoie Kerpenisan lucrează în prezent.

Pe atunci student și tânăr fotograf pasionat, Dobrivoie Kerpenisan a continuat și după 1989 să vină anual în satul natal. Transformarea prin care trecea comuna și, odată cu ea, întreaga Românie, dar și talentul și înclinația evidente pentru imagine, l-au împins să realizeze un documentar, „Joane`s Law”/„Legea lui Ioan” (1993), produs pentru o televiziune germană (împreună cu Dominique Andreas Faix).

Realizat pe 16 mm (și premiat ulterior la Festivalul Internaţional de Film de la Oberhausen), documentarul, care are 50 de minute, urmărește revenirea regizorului în satul în care a copilărit, unde își reîntâlnește rudele și pe localnici.

Aproape lipsit de dialoguri și doar cu unele momente în care se aude un comentariu în germană din off al regizorului, dar cu un elaborat design de sunet, „Joane`s Law” este mai curând un film-eseu.

La antipodul unei abordări clinice și observaționale, documentarul oferă o privire foarte personală asupra unei lumi care încearcă să se îndrepte, timid, spre un viitor presupus fericit, dar care pare deocamdată incapabilă să se desprindă de un trecut recent ce a lăsat urme adânci.

Dobrivoie Kerpenisan propune un portret cvasi-apocaliptic al unei societăți în derută, năucită. Însă în niciun moment tratarea regizorală nu sugerează cinism, dorința de revanșă sau de a face morală, și nici o atitudine de superioritate sau dispreț față de oamenii din fața camerei.

Dimpotrivă – pentru că este locul unde s-a născut și din care a plecat și față de care încă afișează o vizibilă afecțiune, Dobrivoie Kerpenisan descrie cu înțelegere, poetic, această lume, în ciuda durității ei, din fața căreia aparatul de filmat nu se retrage  – de la mizerie și sărăcie și până la sacrificarea brutală a animalelor.

Motivat parcă de dorința de a transmite mai departe cât mai multe momente puternice, relevante pentru universul cinematografic astfel (re)construit, montajul este unul alert și imprimă un ritm în acord cu zbaterile prin care trecea societatea românească a primilor ani de după Revoluție.

Iar camera este dinamică, mereu în mișcare, căutând deseori unghiuri neobișnuite, neașteptate, oferind astfel o privire nouă, proaspătă, exterioară deopotrivă cultural și estetic, asupra unei comunități din România acelei perioade.

Unul dintre localnicii surprinși în film este și Milos, un bătrân surdomut, analfabet şi singur. El va deveni protagonistul celui de-al doilea documentar al lui Dobrivoie Kerpenisan, „The Time Traveller”/„Călătorul în timp” (1995, 45 de minute), realizat tot pentru televiziunea germană.

Cu 30 de ani în urmă, sora lui Milos, Olga, a emigrat în America şi nu s-a mai întors. Visul bărbatului este să o vadă din nou. Filmat de asemenea pe 16 mm, documentarul urmăreşte prima călătorie în afara satului făcută de Milos, care merge însoţit de regizor tocmai până la New York, în încercarea de a-şi reîntâlni sora.

Farmecul indiscutabil al filmului este dat de carisma protagonistului, care reușește să se facă înțeles deși stăpânește doar o formă rudimentară, redusă la esențial, a limbajului semnelor, și de contrastul dintre lumea pe care o reprezintă, simbolic, Milos (o lume izolată, proaspăt ieșită din comunism) și societatea ultramodernă din New York, unde protagonistul ajunge după o călătorie epuizantă – mai întâi cu trenul și mașina până la București și de acolo cu avionul până în America.

Lipsit de asemenea de dialoguri și de interviuri în fața camerei și cu o coloană sonoră punctată de un comentariu în engleză al cineastului care aduce strict informații ce nu ar fi putut fi livrate prin imagini, „The Time Traveller” este portretul tandru al unui om special ajuns într-un mediu cu totul nou, aproape inimaginabil, unde descoperă rase şi stiluri de viaţă diferite, dar în al cărui exotism pare a se integra fără probleme.

Întâlnirea cu acest univers copleșitor îl obosește și îi perturbă liniștea lui Milos, care nu pare atât impresionat de ceea ce vede, cât mai mult dornic și nerăbdător să își îndeplinească scopul pentru care este acolo – regăsirea surorii sale.

Acest salt uriaș în viitor (în căutarea unei persoane dragi din trecut) pe care îl facem alături de bătrân pare să producă o senzație de vertij – este ceea ce sugerează regia, care încearcă să redea forța metropolei americane: de la zgomotul mașinilor și agitația umană a străzii și până la multitudinea de canale de televiziune prin care Milos zapează în camera de hotel, reclamele colorate și luminoase de pe clădiri și zgârie-norii amețitori.

Dincolo de subiectele evident ofertante, timpul pare să îl preocupe cel mai mult pe Dobrivoie Kerpenisan și constitue substanța celor două filme: „Joane`s Law” surprinde un interval, un moment de trecere între două perioade istorice, iar „The Time Traveller” redă suprapunerea brutală a două lumi aflate în epoci de dezvoltare diferite.

Dar cele două documentare mai sunt unite și de o abordare regizorală profund empatică și de o înclinație spre imagini puternice, de multe ori spectaculoase, care scot din banalitate obiectele și oamenii asupra cărora aparatul de filmat se oprește cu deschidere și curiozitate.

(Cele două documentare au fost proiectate în premieră în România abia în acest an, la Festivalul Ceau, Cinema! de la Timișoara și Gottlob, fiind descoperite, în urma unei întâlniri cu Dobrivoie Kerpenisan, de colegul meu Lucian Mircu, alături de care lucrez la selecția festivalului. Sper că ele vor avea cât de curând proiecții și în alte orașe și vor putea fi ulterior făcute disponibile și online, pentru că merită din plin descoperite).

12
/10
/21

Seria de proiecții „Cinema sub clar de lună” se încheie în weekend-ul 14-17 octombrie cu patru povești surprinzătoare care au făcut turul marilor festivalurilor în ultimul an: emoționantul Petit Maman, care a concurat pentru Ursul de Aur la Berlin, Patrick, o aventură existențială într-o tabără de nudiști, Persian Lessons, istoria plină de suspans a unui prizonier care trebuie să-și dovedească identitatea, și Falling, filmul regizat de celebrul actor Viggo Mortensen.

12
/10
/21

Ediţia din 2021 a Zilelor Filmului Românesc la Chişinău, care s-a desfăşurat între 7 şi 10 octombrie, a avut un program mai bogat ca oricând. Invitatul special a fost actorul Ion Sapdaru, originar din Republica Moldova.

11
/10
/21

Călătoria documentarelor KineDok prin țară va continua și în lunile ce urmează, oferind publicului din diferite orașe acces la câteva dintre cele mai captivante filme realizate în ultimii ani, ce vor fi însoțite de dezbateri cu specialiști din domeniile prezentate.

06
/10
/21

HBO Max a anunțat lansarea serviciului de streaming în 27 de teritorii în prima fază a extinderii în Europa. În completarea celor 20 de teritorii deja confirmate, urmează a fi live în alte șapte țări în 2022 - Olanda, Turcia, Grecia, Islanda, Estonia, Letonia și Lituania.

04
/10
/21

Până la 14 octombrie, în cadrul Cineclubului One World Romania, pot fi vizionate gratuit pe site-ul Sahia Vintage câteva din filmele documentare, aflate la granița dintre funcția utilitară și vena experimentală, ale lui Mircea Săucan, dar și ale lui Radu Gabrea, Tudor Eliad sau Sergiu Nicolaescu.

01
/10
/21

BFFF 2021 a inclus o secţiune competiţională internaţională, la care s-au înscris peste 100 de scurtmetraje de modă, oferind patru premii. Câștigătorii au fost selectați de un juriu format din profesioniști din film, advertising și modă de pe scena locală și cea internaţională: Grigor Devejiev - Creative Director Jam Project, Marley Hansen - curator Nowness, Marcin Kempski - fotograf de modă londonez, Sandra Bold - Global Creative Director Publicis și Ina Borcea - fashion editor Harpers Bazaar.