Bookfest de Craciun, la Muzeul Ţăranului Român
https://www.ziarulmetropolis.ro/bookfest-de-craciun-la-muzeul-taranului-roman/

Editura Curtea Veche îşi aşteaptă cititorii la Salonul de Carte Bookfest de Craciun (13 – 23 decembrie), organizat la Muzeul Ţăranului Român din Capitală, cu titluri noi, reduceri între 15 şi 65% şi lansări speciale de carte, în prezenţa autorilor.

Un articol de Petre Ivan|17 decembrie 2013

Editura Curtea Veche îşi aşteaptă cititorii la Salonul de Carte Bookfest de Craciun (13 – 23 decembrie), organizat la Muzeul Ţăranului Român din Capitală, cu titluri noi, reduceri între 15 şi 65% şi lansări speciale de carte, în prezenţa autorilor.

Două dintre cele mai noi titluri din portofoliul editurii vor fi lansate la târg în prezenţa autorilor. Astfel, miercuri, de la ora 18.00, va fi prezentat volumul „Cea mai frumoasă poveste. Câteva adevăruri simple despre istoria românilor”, scris de Adrian Cioroianu.

Cartea cuprinde poveşti reale, despre o lume reală şi despre fantasmele românilor dintr-o epocă sau alta, de la povestea coroanei lui Carol I şi până la vânătorile lui Nicolae Ceauşescu.

De asemenea, vineri, de la ora 18.00, va fi lansat, în prezenţa autoarei, albumul biografic dedicat principesei Margareta, „Margareta. Portretul Principesei Moştenitoare”, de Sandra Gătejeanu-Gheorghe.

Pornind de la amintirile principesei şi apelând la documente, fotografii, obiecte personale, dar şi lucruri ce fac parte din Colecţia Regală, unele dintre ele prezentate în premieră în volum, Sandra Gătejeanu-Gheorghe vorbeşte despre copilăria şi adolescenţa principesei Margareta, despre studiile şi experienţa comunitară, despre viaţa de familie, interesele şi activităţile întreprinse de aceasta în folosul României.

Bookfest de Craciun

Afişul Salonului de carte și cadouri Bookfest de Craciun, ediţia a II-a

Printre noile titluri prezente la Bookfest de Crăciun se numără volumul „Crăciunul regal“, de principesa Margareta şi principele Radu, volumul pentru copii „24 de poveşti în aşteptarea Crăciunului. Poveşti celebre istorisite de Anne Lano” şi una dintre cele mai aşteptate cărţi de bucate ale lui Jamie Oliver, „Găteşte în 15 minute cu Jamie” .

Fanii colecţiilor de dezvoltare personală EZO, Metta şi Biblioterapia se vor bucura de noi titluri: „Bucuriile înţelepciunii”, scrisă de maestrul meditaţiei budiste Yongey Mingyur Rinpoche, „Secretele energiei”, de Alla Svirinskaya, „Antioxidanţii. Reţetă pentru viaţă”, de Bryce Wilde.

De asemenea, editura a pregătit o serie de cărţi scrise de autori români: „O tribună captivantă”, de Alexandru Matei, „O istorie literară a vinului în România”, de Răzvan Voncu, „Ion Barbu, în timp şi dincolo de timp”, de Basarab Nicolescu şi „Grigore Gafencu şi proiectul Europei Unite. Vol. III”.

Programul de vizitare este de luni până vineri, de la ora 11.00 la ora 20.00, şi sâmbătă şi duminică, între 10.00 şi 20.00, informează Mediafax.

Bookfest de Crăciun este organizat de Asociaţia Editorilor din România, sub egida Federaţiei Editorilor din România şi în parteneriat cu Muzeul Naţional al Ţăranului Român din Bucureşti.

Foto: Bookfest de Craciun – transilvaniareporter.ro

22
/06
/13

Marţi, 25 iunie, la ora 19.00, sunteţi așteptaţi pe terasa Librăriei Humanitas Kretzulescu să petreceţi o seară indiană în care puteţi discuta despre romanul „Valurile pământului“ de Anuradha Roy.

20
/06
/13

Scriitorul Elie Wiesel, în vârstă de 84 de ani, supravieţuitor al Holocaustului, a confirmat pentru cotidianul francez La Croix că lucrează la un proiect de carte pe care o va scrie în colaborare cu preşedintele american Barack Obama, la începutul anului 2015.

10
/06
/13

„Kamceatka” este cel mai cunoscut roman al argentinianului Marcelo Figueras - o poveste despre o realitate apăsătoare („Războiul murdar“), privită prin ochii unui copil. Cartea a apărut anul acesta la Editura All, în colecția „Strada Ficțiunii“. Iar filmul care are la bază romanul a fost ales să prezinte Argentina la Premiile Oscar, secțiunea „Cel mai bun film străin“.

05
/06
/13

Astăzi, la ora 18.00, la Librăria Cărtureşti Verona din Bucureşti, Adina Dabija, cunoscută mai ales pentru volumele sale de poezie („poezia-păpuşă“, „Stare nediferenţiată“), va citi fragmente din „Şaman“, primul său roman, apărut de curând în colecţia „Ego. Proză“ a Editurii Polirom, şi în ediţie digitală.