”Border Tales” (”Povești ce ne despart”): un spectacol ca un plasture pentru rănile cotidianului multicultural
https://www.ziarulmetropolis.ro/border-tales-povesti-ce-ne-despart-un-spectacol-ca-un-plasture-pentru-ranile-cotidianului-multicultural/

La ediţia de anul acesta a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, compania londoneză de teatru-dans Luca Silvestrini’s Protein a prezentat ”Border Tales (”Poveşti ce ne despart”), spectacolul poate cel mai interesant, comic şi totodată generator de ”food for thought” (hrană pentru gândire) din această a 25-a ediţie a festivalului.

Un articol de Cristina Enescu Aky|26 iunie 2018

Un spectacol care abordează un subiect dificil pentru lumea de azi: viața cotidiană într-o lume tot mai multiculturală, în care migrația aduce laolaltă oameni din toate colțurile lumii, obligându-i să conviețuiască. E un context complicat, imprevizibil, în care cu toții avem temeri și prejudecăți, iar astea creează numeroase provocări. Putem începe să le depășim, însă, prin umor și emoție, îmbrăcate în hainele specifice ale artei performative. Un spectacol născut din contextul multicultural al Marii Britanii, dar aplicabil de fapt oricărui colț de lume în care ”nativii” și ”imigranții”, de orice fel ar fi ei, se întâlnesc.

Border Tales (”Povești ce ne despart”) s-a născut în cadrul Modul-Dance, un proiect de colaborare ce a inclus mai multe companii de dans din 16 țări europene (2000-2014), având ca scop facilitarea și diseminarea proiectelor acestor companii în Europa. Spectacolul include șapte dans-actori, printre care și un muzician, provenind (în realitate ca și în povestea de pe scenă) din culturi diferite: Marea Britanie, Irlanda, Nigeria, China, India, Palestina. Cu toții încearcă să își găsească locul în societatea britanică fie ca imigranți, ca prima generație născută pe tărâm britanic sau ca nativi într-o țară tot mai multiculturală. ”Border Tales” s-a născut în urmă cu 5 ani, dar acum, după Brexit, el pare mai actual ca oricând.

Unul dintre cei mai inteligenți coregrafi comici” – așa l-a descris The Guardian pe coregraful italilan Luca Silvestrini, iar acest spectacol susține caracterizarea. Comicul verbal și de mișcare, dansul și muzica sunt mijloacele prin care personajele (care, de altfel, își joacă în bună măsură rolul propriilor vieți) abordează subiectul tensionat al interacțiunilor dintre ”noi” și ”ceilalți”, într-un mod senin și binefăcător chiar și în momentele dramatice ale spectacolului.

Prejudecățile pe care toți le avem despre străini, într-un fel sau altul, la un moment dat, suferința interioară a imigranților care încearcă să se adapteze la o nouă cultură dar totodată să își păstreze și identitatea culturală, rasismul, xenofobia, panica uneori plină de ură pe care o stârnește ”necunoscutul” – acestea sunt elemente deja comune vieții cotidiene din numeroase țări. Silvestrini și dans-actorii săi le abordează cu o ironie blândă, democratic aplicată tuturor, îmbibată de toleranță și deschidere, arătând astfel că suntem cu toții mai mult asemănători decât diferiți, în ciuda culturilor diferite din care provenim.

O petrecere la care gazda britanică încearcă să creeze o atmosferă plăcută pentru toți invitații de diferite naționalități, însă se dovedește, inițial, a fi doar robul unei serii hlar-grotești de stereotipuri despre ceilalți.

Invidia pe care omul alb o are față de ritmul înnăscut al omului negru.

Tradițiile culinare ale fiecăruia și istoriile de viață din spatele acestora.

Un arab cu un ghiozdan în spate care provoacă panică amicilor săi.

O chinezoaică a cărei mână ceilalți se tem să o strângă, presupunând că ar fi un gest interzis în cultura ei.

Irlandezul despre care ceilalți sunt convinși că ia la rând toate barurile, după care, ca un bun catolic, este consumat de vinovăție.

Europeanul alb care crede că orice asiatic bea musai ceai de iasomie, africanul e expert în dansuri tribale, iar cel cu barbă și ten măsliniiu știe totul despre cămile.

Nativul înspăimântat că străinul îi va lua locul.

Imigrantul care încearcă să se integreze în noua societate păstrându-și totodată identitatea culturală.

Asiaticii care sunt suspectați că fură câini pentru a îi mânca, sau că își reprimă sexualitatea.

Indianul despre care toți sunt convinși că duhnește a curry.

Britanicul confruntat cu o diversitate tot mai mare de oameni, de care se simte invadat.

”Cât ai de gând să stai în țara mea? Eu cui îi aparțin?”

”Eu cred că tu crezi despre mine că…”

”E vorba despre trecutul nostru sau despre viitorul vostru?  Ce vreți de la noi, să vă îmvățăm limbile, să vă știm cultura? Sau e vorba despre a asculta? Despre a ne deschide? A deveni vulnerabili, a risca, a încerca lucruri noi, a ieși din zona de confort?”

În loc de prejudecăți, teamă oarbă, dispreț și ură, ”Border Tales” propune un pic mai multă lejeritate a inimii când îl privim pe ”celălalt”, un pic mai multă curiozitate, mult umor tolerant, și foarte multă muzică, dans, mâncăruri diferite. Este un spectacol necesar, binefăcător pentru sufletul oricărui om ce a resimțit vreodată tensiunea relaționării cu un altul străin, necunoscut, potențial amenințător.

Spectacolul face cu ochiul, zâmbind, multora dintre subiectele tensionate ale cotidianului nostru multicultural, și folosește cuvintele, mișcările și diferite tipuri de muzică pentru a arăta că poate nu există soluții fixe sau infailibile la aceste provocări, dar cu siguranță există modalități simple, senine, de a începe să le abordăm. ”Sau e mai simplu de atât? E vorba despre a te uita în ochii cuiva, și a spune ’bună dimineața’? Despre a bate la ușa vecinului și a îl invita la o ceașcă de ceai? Totul e o salată de fructe? Un creuzet? O nenorocită de uriașă bombă cu ceas? Hai să bem ceva împreună și să ne uităm la fotbal.”

Trailerul spectacolului ”Border Tales” (”Povești ce ne despart”) al companiei de teatru-dans Luca Silvestrini’s Protein, Marea Britanie.

Interviul realizat cu Luca Silvestrini la FITS 2018 îl găsiți aici.

 

01
/11
/13

Ziarul Metropolis te trimite la film! Participă la concurs şi poţi câştiga 2 invitaţii duble pentru proiecția în avanpremieră a filmului „Heli”, care va avea loc luni, 4 noiembrie, de la ora 20.30, la Noul Cinematograf al Regizorului Român (NCCR).

01
/11
/13

La doar 23 de ani, regizorul Alexandru Nagy, fondatorul Teatrului Independenţilor Profesionişti, iniţiază primul proiect de teatru absurd din România- Serile Teatrului Absurd- însemnând o serie de 5 spectacole care se vor desfăşura în perioada 1-3 noiembrie la Teatrul Mignon, str. Hristo Botev nr 1.

01
/11
/13

Competiţia Internaţională BIEFF (11-15 decembrie) reuneşte unele dintre cele mai inovatoare scurtmetraje din zona cinemaului experimental şi a artei vizuale, printre care și The Mass of Men, câștigător al Leopardului de Aur pentru scurtmetraj la Locarno.

01
/11
/13

Astăzi, la ora 19.00, începe SoNoRo „UP”, ediția a VIII-a a Festivalului Internațional de Muzică de Cameră. Concertul de deschidere va fi găzduit, ca în fiecare an, de Sala Unirii a Palatului Cotroceni din București.

31
/10
/13

„Te-ai întrebat vreodată unde se duc emoţiile oamenilor? Emoţiile sunt transmise prin gesturi şi cuvinte, iar cuvintele sunt puse în cântece. Şi cântecele se ascultă la un concert. Ştii foarte bine că un concert înseamnă fericire pentru mai mulţi oameni în acelaşi timp. Iar fericirea este transmisă mai departe, de oameni“, spune Radu Beligan, într-un monolog pe care l-a avut înainte să înceapă concertul trupei Vunk, de luna aceasta.

31
/10
/13

Ieri, în cadrul Festivalului Național de Teatru, a avut loc lansarea revistei culturale Infinitezimal, condusă de criticul de teatru Sebastian-Vlad Popa. Publicația de 44 de pagini, în format mare, va avea o apariție trimestrială.

31
/10
/13

Festivalul Filmului Francez, ajuns la cea de-a 17-a ediţie, stă anul acesta sub semnul celei mai noi generaţii de regizori francezi, aflaţi la primul sau al doilea lungmetraj. Evenimentul va avea loc între 1 şi 8 noiembrie în Bucureşti, publicul fiind invitat să voteze pelicula preferată din competiţie.

31
/10
/13

Cel mai recent film al lui Nae Caranfil, „Closer to the Moon“, va fi prezentat în premieră mondială în deschiderea festivalului Making Waves de la New York, vineri, 29 noiembrie, sub patronajul Romanian Film Initiative și al Film Society of Lincoln Center, în prezența regizorului și a producătorului american Michael Fitzgerald.

31
/10
/13

Festivalul Internațional de Film Experimental București BIEFF aduce, între 11 și 15 decembrie, pe ecranele din capitală, cele mai neconvenționale filme din selecția IDFA – Festivalul Internațional de Film Documentar Amsterdam, supranumit şi „Cannes-ul documentarului”.

31
/10
/13

O carieră eșuată de pianist concertist renaște în câteva luni, după ce artista se gândește la o strategie de business și postează câteva înregistrări pe YouTube, care ajung să aibă milioane de vizualizări. Este povestea Valentinei Lisitsa, care va concerta săptămâna viitoare la Ateneul Român.

30
/10
/13

Ansamblul Musica Viva (Andreea Butnaru - pian, Andrei Theodoru - clarinet și Florin Mitrea - violoncel) susţine miercuri, 6 noiembrie, de la ora 19.00, un recital la Sala Radio. Spectacolul va fi ca o invitaţie imaginară la dans, pe acordurile pasionale specifice tangourilor lui Astor Piazzolla.

30
/10
/13

Tradiţionalele cursuri de măiestrie artistică oferite de soprana Mariana Nicolesco între o ediţie şi alta a Festivalului şi Concursului Internaţional de Canto „Hariclea Darclée“ fac obiectul a patru emisiuni care vor fi difuzate în zilele de sâmbătă ale lunii noiembrie, de la ora 17.00, la TVR 2.