Luca Silvestrini: „A lua lucrurile cu lejeritate ajută la conectarea oamenilor, în teatru și în viață”
https://www.ziarulmetropolis.ro/coregraful-de-teatru-dans-luca-silvestrini-a-lua-lucrurile-cu-lejeritate-ajuta-la-conectarea-oamenilor-in-teatru-si-in-viata/

Compania britanică de teatru-dans Luca Silvestrini’s Protein a prezentat la Sibiu ”Border Tales”(”Poveşti ce ne despart”), unul dintre spectacolele cele mai interesante, comice, emoţionante şi pline de miez din această ediţie.

Un articol de Cristina Enescu Aky|17 iunie 2018

O combinație inedită de teatru, dans, muzică originală, cu multe momente comice, dar și cutremurătoare și emoționante, spectacolul prezintă poveștile și provocările (reale) ale unor nativi și imigranți din Marea Britanie, precum și tensiunile și lucrurile minunate care se nac din ele.

Lumea noastră tot mai multiculturală: e „o salată de fructe, sau o bombă cu ceas? Sau e mai simplu de atât?”, cum spune unul dintre personajele spectacolului Border Tales. Cum să începem măcar să abordăm provocările interacțiunilor (inclusiv sterotipurile și prejudecățile, dintre diferite persoane și tradiții?

Nu există o soluție facilă la această problemă complexă. De fapt, spectacolul nostru ”Border Tales” (Povești care ne despart) nu oferă o soluție. La un moment dat, unul dintre personaje stă în picioare pe un scaun, apoi se dă jos și spune celorlalți: ”Vreți să luați scaunul?” Mesajul implicit este că, poate, dacă ne dăm jos de pe piedestalul pe care ne așezăm singuri atunci când credem că suntem mai buni decât ceilalți – asta ar fi de ajutor. A ști că nimeni nu este superior, că nimeni nu are Soluția. A permite mai mult spațiu pentru dialog și interacțiune, fără idei preconcepute, este miza acestui spectacol.

Poate exista ”o cale mai simplă” pentru conexiunea cu ceilalți?

Chiar este mai simplu decât credem. ”Să privești pe cineva în ochi, să îi spui bună dimineața sau să îl inviți la o ceașcă de ceai”, cum se spune în spectacol – într-un fel, pentru mine asta e o soluție, întoarcerea la experimentarea apropierii umane, a proximității dintre oameni, nepermițând interferența politicului. Din păcare, exisstă multe interese economice și politice în modul în care oamenii interacționează unii cu ceilalți, asta e ceea ce face relaționarea dintre oameni mai puțin simplă. Dacă încercăm să uităm de aceste interese, cu siguranță putem începe mai ușor să găsim o cale.

De exemplu, astăzi în Sibiu am văzut pe stradă niște persoane de etnie rromă.Te uiți la ei și te gândești că sunt țigani. De ce reacționez cu astfel de prejudecăți? ”Border Tales”abordează exact acest tip de gândire stereotipică. de care cu toții suntem îmbibați chiar și atunci când credem că nu avem prejudecăți. Chiar și când nu ne exprimăm, cu toții într-un fel punem oamenii în casetuțe mentale, deseori privindu-i numai prin prisma a ceea ce știm despre ei. În consecință, oamenii ajung să nun mai conteze ca oameni, ci ca grupuri, ca idei. Nu e un subiect de discuție ușor de abordat, de aceea spectacolul se termină cu un om stând singur pe scenăm, lângă balonul de la petrecerea pe care a dat-o, toți invitații (de diferite origini etnice) au plecat… Am vrut să arăt că, de fapt, trebuie mai întâi să aranjăm lucrurile în interiorul nostru, cu noi însine, înainte de a rezolva relațiile noastre cu ceilalți.

Spui că nu e simplu, și totuși sentimentul pe care îl lasă acest spectacol este unul de luminozitate și de leggerezza (lejeritate). Cândva spuneai că această leggerezza este susa umorului din spectacolele tale. Cum pot oamenii (în viața reală dar și în artă) să păstreze această atitudine degajată, în vremuri atât de tensionoate și deseori provocatoare?

Cred că subiectul nu e dacă o problemă există sau nu, ci dacă tu transformi ceva într-o problemă. Dacă reușești cumva să zâmbești chiar și în experiențe dificile, vei putea vedea lucrurile într-o lumină diferită. Ca și în yoga, și în teatru poți aborda subiecte dificile printr-un zâmbet, asta te poate ajuta să vezi chiar și lucruri foarte complexe, copleșitoare chiar, într-o lumină diferită. O abordare tensionată a lucrurilor nu e de folos. Stand-up comedy, la care englezii sunt atât de pricepuți, e deseori foarte intensă, provocatoare. Contextul este unul lejer, de comedie, ceea ce nu înseamnă că nu are angajament și relevanță politică. La leggerezza, această abordare cu lejeritate, poate ajuta oamenii să se conecteze, în teatru ca și în viață.

Unul din motivele pentru care publicul se conectează atât de ușor cu acest spectacol este senzația de ”carne și sânge reale” de pe scenă, numele, poveștile, experiențele personale sunt reale. Nu ți-a fost teamă să faci spectacolul astfel?

Sunt foarte atras de oameni, de poveștile și de contextul lor. Poveștile pe care le prezentăm pe scenă nu sunt atât de diferite de cele ale oamenilor din public. Când vii la teatru nu ești ca o pânză albă, vii cu propriile tale sentimente și gânduri – și dacă reușim să conectăm scena și viața, atunci poate începe un dialog. E un lucru minunat să folosești teatrul, dansul, cuvintele, muzica, imaginația, mișcarea pentru a spune povești și a permite oamenilor să relaționeze cu ele. Asta e fundamental pentru mine. E important uneori să fugi din realitate, totuși un spectacol de acest gen îți permite să începi să îți pui întrebări și, cumva, să abordezi subiecte spinoase prin intermediul altor persoane. Descoperi că nu ești singurul care se confruntă cu anumite probleme.

O chintesență a complexității spectacolului este, poate, Antar Kharana, cel care creează fundalul muzical foarte complex. Muzica aceasta este un simbol pentru modul în care diferitele tradiții muzicale, identități culturale vocale și exprimări corporale pot transcende diferențele dintre oameni, în același timp celebrând specificitățile lor. Cum vezi această celebrare a diferențelor, respectiv depășirea lor?

Exact așa cum ai spus: prin sărbătorirea diferențelor, le putem depăși. Antar cântă toate acele muzici provenind din culturi și spații diferite. Deși identitățile muzicale sunt atât de specifice diferitelor culturi, există numeroase puncte de contact, de incluziune și de influență între ele. Oamenii călătoresc, mereu au făcut asta, și își duc tradițiile cu ei. La fel se întâmplă și cu dansul, cu mâncarea, cu orice expresie culturală. Cred că, prin celebrarea diversității o îmbrățișăm, și spunem prin asta ”de fapt, nu suntem chiar atât de diferiți”.

Spectacolul a fost creat acum 5 ani. Cum este perceput astăzi în Marea Britanie, după Brexit, și de publicul din alte părți?

La început, în Marea Britanie a fost foaret bine primit de public. Unii critici l-au considerat cumva neechilibrat, din varii motive, sau prea ”ușor”. Anul trecut, după Brexit, primirea a fost complet diferită, a devenit un spectaocl mai relevant acum decât când a fost creat. Într-un fel îmi asum un merti pentru că am simțit că venea ceva. Ce s-a întâmplat în ultimii doi ani, cu Trump și celelalte lucruri precum ”țara noaastră înainte de toate” (indiferent care țară), a adus ceea ce eu și alți oameni simțeam că este o bombă cu ceas care se apropie.

Până acum, reacțiile publicului de peste tot, inclusiv din România, au fost foarte bune. Deși spectacolul e bazat pe experiențele oamenilor care vin în Marea Britanie, acestea pot fi transferate la contextul oricărei alte țări, provocările sunt similare.

Compania ta se numește Luca Silvestrini’s Protein. În corp, printre altele, proteinele sunt o sursă importantă de creare și coeziune a țesuturilor, precum și de energie. Pot fi artele performative, muzica, teatrul să acționeze ca niște proteine în țesutul social, generând energie bună și contribuind la sănătatea conexiunilor umane și sociale?

Absolut, chiar așa e! Când am ales acest nume, a fost mai degrabă o glumă, am vrut să numim compania ”Protean” (de la zeul grec Proteus), ceea ce înseamnă ”transformabil, versatil”. Dar multă lume nu ânțelege cuvântul, și suna mai degrabă a ”proteină”, deci a rămas așa. Amintește și de ideea de energie și conectare. Într-adevăr, prin teatru, dans, întâlnirea cu publicul (noi facem și multe proiecte participative), îi putem ”împuternici”, mobiliza pe oameni. Așa putem ajuta la crearea unei societăți mai bune, mai unite și coezive. Când aduci oamenii laolaltă, de fapt spui ”suntem cu toții asemănători, fiecare persoană contează, fără discriminare”. Oricine poate să danseze sau să relaționeze cu dansul. În mod similar cu rolul proteinelor în corp, aceste tipuri de artă ajută la crearea de conexiuni și energizează oamenii și societatea.

Trailerul spectacolului ”Border Tales” (Povești care ne despart), al companiei de teatru-dans Luca SIlvestrini’s Protein, Marea Britanie.

23
/10
/20

Teatrul Național Iași, alături de poporul din Belarus, în proiectul „Belarus(ia) ̶ Lecturi la nivel mondial” Belarus(sia) Worldwide Reading Project), cu un eveniment excepțional: INSULTAȚI. BELARUS(IA) de Andrei Kureichik. Luni, de la ora 19:00, la Sala Teatru³, spectacol-lectură în cadrul proiectului LECTURI³.

23
/10
/20

„Desigur, cel mai important în perioada aceasta este să fim sănătoși și să facem ca lucrurile să continue să meargă cât de cât într-o normalitate, de la școală și familiile noastre și până la joburi – care sunt în pericol, în special cele ale free-lancerilor din domeniul cultural și al organizării de evenimente. Altfel însă, e important și să încercăm să ne păstrăm pe cât se poate obiceiurile din viața noastră de dinainte – inclusiv cele care nu sunt necesare supraviețuirii imediate, cum sunt cele culturale în general și un festival de film în particular. Căci da, nu se oprea lumea în loc dacă nu organizam noi ediția a 11-a a Les Films de Cannes à Bucarest – însă ne-am încăpățânat tocmai pentru fărâma de normalitate pe care continuarea acestei tradiții o aduce în viața noastră” spune Cristian Mungiu, inițiatorul festivalului.

22
/10
/20

Săptămâna aceasta, marele regizor, scenarist și actor Nikita Mihalkov, laureat al premiului Oscar, a împlinit 75 de ani, iar TVR 2 îl aniversează programând două dintre filmele sale reprezentative. Bărbierul din Siberia”, cu Julia Ormond, Oleg Menşikov şi Richard Harris – sâmbătă, la Filmul săptămânii şi Ochi negri (OCI CIORNIE), cu inegalabilul actor Marcello Mastroianni - duminică, la Filmul de Artă.

22
/10
/20

Asociația Culturală Control N a lansat în această săptămână prima ediție a programului educațional De Trei Ori (Poveste. Monolog. Scenariu) – ateliere de autocunoaștere prin scris, care se va desfășura în perioada 19 octombrie – 6 noiembrie, în varianta online, cu 30 de elevi din clasele a VI-a și a VII-a din trei școli bucureștene: Școala Gimnazială Nr. 197, Școala Gimnazială Nr. 169 și Școala Gimnazială “Sfinții Constantin și Elena”.

21
/10
/20

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră la Festivalul Astra de la Sibiu şi selectat la prestigiosul IDFA (International Documentary Film Festival Amsterdam), „Copii pierduţi pe plajă” (2020) este debutul în lungmetrajul documentar al tinerei regizoare Alina Manolache şi încearcă să facă un portret al generaţiei de 30 ani, născută imediat după Revoluţie.

20
/10
/20

Editura Muzeului Național de Artă Contemporană și-a adăugat în colecție o nouă publicație „reper” pentru istoria vizualității contemporane din România, marcând astfel borna istorică a 30 de ani de la evenimentele lui decembrie 1989.

Pagina 1 din 92412345...102030...Ultima »