Box cu Hemingway, Mayweather și Pacquiao! / MECIUL SECOLULUI
https://www.ziarulmetropolis.ro/box-cu-hemingway-mayweather-si-pacquiao-meciul-secolului/

Fiecare secol are meciurile lui. Uneori sunt de box. A 21-a sută de ani de la Hristos încoace are parte la sfârşitul acestei săptămâni de partida ei de box.

Un articol de Dan Nicolaie (Dedes)|30 aprilie 2015

Floyd Mayweather (SUA) şi Manny Pacquiao (Filipine), doi semimijlocii, iuți ca niște țipari care lansează șocuri electrice din mănuși, se vor înfrunta pe un ring care ar putea fi construit din pachetele de bani (să tot fie 300.000.000 de dolari) pe care le vor primi  la finalul întâlnirii.

Nu ne lansăm în considerații tehnice legate de șansele unuia sau altuia, pe lumea aceasta sunt destui indivizi care au luat suficient de mulți pumni în cap ca să poată să-și dea competent cu părerea pe acest subiect. Totuși trebuie să facem o remarcă, în secolul XX, care a avut cel puțin NxM ”meciuri ale secolului”, pugiliștii vedetă erau ceva mai grei iar premiile ceva mai ușoare.

În veacul în care mulți dintre noi ne-am născut, marile confruntări pugilistice erau la categoriile ”grea” și ”supergrea”, străbunicii amatori de box încă mai povestesc nepoților de meciurile: Jack Dempsey – Luis Firpo, Joe Louis – Max Schmeling, Rocky Marciano – Joe Walcott, Joe Frazier – Muhammad Ali, Muhammad Ali – George Foreman, Buster Douglas – Mike Tyson, Lennox Lewis – Evander Holyfield.

Însă, în zorii secolului XXI au apărut doi plăvani din Ucraina, frații Klitschko, care între o candidatură la primăria Kievului, un Maidan sau o discuție geo-politică alături de doamna Merkel, și-au zdrobit inestetic toți adversarii, punând la podea și interesul publicului pentru categoria supergrea.

Când boxul bâjbâia după modele, din spuma cartierelor mărginașe, ca să nu spunem marginale, au apărut Mayweather  și Pacquiao, care au reinventat boxul spectacol,  bazat mai puțin pe forță dar mai mult pe viteză. Celor doi le-au făcut destui portrete la comandă, reușind să creeze imaginile ideale pentru o astfel de confruntare, băiatul rău, americanul care se învelește cu pături groase de dolari, păcătos până în vîrful unghiilor, și filipinezul familist, care după ce a trecut prin ”valea plângerii” a descoperit vestea cea bună a Evangheliei, așa că nu vom insista pe descrierea lor, mai ales când putem face apel la un maestru al literelor.

Cu câteva zeci de ani înainte de nașterea celor doi eroi ai dimineții de duminică, în 1926, Ernest Hemingway, mare iubitor de box, reușea să-i portretizeze într-un singur personaj pe amândoi, în prima pagină a romanului Fiesta.

Robert Cohn fusese cândva campion de box, la categoria mijlocie, al Universităţii Princeton. Să nu vă închipuiţi că un asemenea  titlu  câştigat  la  box  mă  impresionează  în  mod deosebit,  dar  pentru  Cohn  însemna  foarte  mult.  Nu prea  îi păsa  lui  de  box,  ba  în realitate  chiar  nici  nu  putea  să-l sufere, însă îl învăţase cu mult chin şi într-adevăr temeinic pentru a contracara complexul de inferioritate şi timiditatea pricinuite de faptul că la Princeton toţi îi aduceau aminte că e evreu.

Ernest Miller Hemingway (21 iulie 1899 – 2 iulie 1961)

Ernest Miller Hemingway (21 iulie 1899 – 2 iulie 1961)

Gândul că ar fi în stare să trântească la pământ pe oricine l-ar fi jignit reprezenta un anumit suport moral, deşi fiind foarte timid şi totdeauna îndatoritor, niciodată nu se bătea în afara sălii de sport. A fost cel mai strălucit elev al lui Spider Kelly. După obiceiul său, Spider Kelly îi învăţa pe toţi tinerii   ce-i  erau  elevi  să  boxeze  ca  la  categoria  pană, indiferent dacă ar fi cântărit o sută cinci sau două sute cinci funturi. Dar se părea că lui Cohn metoda i se potriveşte.

Era într-adevăr  foarte  iute  în  mişcări.  Se  dovedise  atât  de înzestrat,  încât  Spider  i-a alcătuit numaidecât un program supraîncărcat, făcându-l să umble întruna cu nasul zdrobit. Lucrul acesta a sporit aversiunea lui Cohn faţă de box, dar în acelaşi timp i-a oferit o satisfacţie oarecum ciudată, şi nu încape nicio îndoială că i-a corectat forma nasului.  – Ernest Hemingway, Fiesta

Cei care se grăbesc să pună etichete, să nu facă acest lucru cu boxul, pugilismul nu este doar despre pumni, sânge și pomeți zdrobiți. Despre ce este cu adevărat? Răspunsul este prea lung pentru acest colț de rubrică, dar vă dau un început: cândva i se spunea ”nobila artă”!

Foto: Hemingway, Mayweather și Pacquiao – wikipedia

05
/01
/15

Cărţi ale unor autori consacraţi, precum Mircea Cărtărescu, Lucian Boia şi Vladimir Tismăneanu, volumul "Scrisori pentru Vera", de Vladimir Nabokov, şi o serie de romane politice - la 25 de ani de la abolirea sistemului comunist - se numără printre noutăţile editoriale pregătite pentru anul 2015.

29
/12
/14

Cel mai mare poet al Rusiei a avut parte de glorie, a trăit drama exilului şi, ca toate personajele pe care le-a creat, a avut o viaţă fascinantă, Aleksandr Sergheevici Puskin s-a născut în iunie 1799 şi a murit în în februarie 1837, în urma unui duel. Se spune despre el că s-a iubit cu 113 femei.

26
/12
/14

Scriitori, critici literari şi reprezentanţi ai editurilor româneşti recomandă pasionaţilor de literatură să citească în vacanţa de Crăciun titluri ale unor scriitori laureaţi ai premiului Nobel, volume de poezii, dar şi cărţi pentru copii, acestea fiind doar o parte dintre "ofertele" de sărbători.

23
/12
/14

Captivi (Polirom, ed. a II-a, 2011), de Norman Manea, „un roman uimitor despre România postbelică, despre limbă, identitate şi pierdere”, a fost publicat în această lună de prestigioasa editură americană New Directions.

17
/12
/14

Librăria Eminescu a găzduit lansarea volumului „O viață și toate începuturile”, al tinerei scriitoare Alexandra Neacșu, vineri, 12 decembrie. Cartea a fost publicată de Compania Passe-Partout Dan Puric și are o prefaţă semnată de Dan Puric.

17
/12
/14

Columbia va emite în curând bancnote cu efigia scriitorului Gabriel Garcia Marquez - laureatul premiului Nobel pe anul 1982, decedat pe 17 aprilie -, în urma adoptării unei legi care a fost votată luni în Parlamentul acestei ţări.

11
/12
/14

Amza Pellea pleca după țigări și, uneori, se întorcea după trei zile. Gheorghe Dinică l-a luat de guler pe comandantul de la Otopeni. Vladimir Găitan ar fi putut juca într-un film de Michelangelo Antonioni... Câteodată, poveștile din culise sunt mai palpitante decât cele de pe scenă.