CRONICĂ DE FILM Cu „Boyhood”, probabil cel mai de succes film al său, Richard Linklater readuce cinematograful la origine, reafirmându-i capacitatea unică de a înregistra scurgerea timpului. Este un film despre fiecare din noi, despre vârstele prin care trecem fără a le conştientiza până la capăt.
Un articol de Ionuţ Mareş|23 ianuarie 2015
Primul lucru remarcat şi lăudat la „Boyhood” sunt condiţiile în care a fost realizat. Richard Linklater a filmat câteva zile pe an, timp de 12 ani, povestea lui Mason (Ellar Coltrane), urmărit de la 6 ani şi până la plecarea la facultate, şi a familiei sale destrămate. Mama (Patricia Arquette) este cea care are grijă de Mason şi de sora puţin mai mare a acestuia, Samantha (Lorelei Linklater, fiica regizorului), mutându-se dintr-un loc în altul şi încercând legarea unor relaţii, în timp ce tatăl (Ethan Hawke) îşi vizitează din când în când copiii.
Un pariu riscant lansat de Linklater, iremediabil interesat de a surprinde urmele pe care trecerea implacabilă a timpului le lasă asupra fizicului şi relaţiilor între oameni, aşa cum a arătat-o în remarcabila trilogie formată din „Before Sunrise” (1995), „Before Sunset” (2004) şi „Before Midnight” (2013).
„Boyhood” are, prin urmare, şi apăsate accente de documentar observaţional. Surprinde transformarea celor doi copii, în etape mai mult sau mai puţin importante ale creşterii şi maturizării lor. De aici şi universalitatea temei.
Dar „Boyhood” permite de asemenea observarea efectelor trecerii anilor asupra corpurilor şi stilurilor de joc a doi actori (Ethan Hawke şi Patricia Arquette aveau puţin peste 30 de ani la începererea proiectului). Este, aşa cum nota criticul Andrei Gorzo în cronica sa din Dilema Veche, preluând şi adaptând o formulă tarkosvkiană, a „sculptură într-un bloc masiv de timp”.
O operă cu atât mai remarcabilă cu cât produce cu uşurinţă efectul imediat de identificare – filmul este, de fapt, despre fiecare din noi, despre vârstele prin care trecem fără a le conştientiza până la capăt.
Linklater încapsulează peste un deceniu în ceva mai puţin de trei ore, pornind de la încrederea în capacitatea unică a camerei de filmat de a înregistra viaţa însăşi, după cum chiar el mărturiseşte: „Oamenii merg la cinema pentru a vedea lucruri extraordinare, care nu se întâmplă în viaţă. Totuşi, la origine, fraţii Lumiere au fost excitaţi doar de ideea de a filma viaţa însăşi. Este puterea acestui mediu, de a ne proiecta în viaţă. Pentru „Boyhood” nu era nevoie de mari evenimente sau de un subiect. Faptul că s-a filmat în toţi aceşti ani este suficient pentru ca spectatorul să se identifice şi să se preocupe de destinul acestor personaje” (Cahiers du Cinema).
Într-adevăr, timpul şi memoria sunt mizele acestui film unicat, care reuşeşte, prin aparenta sa simplitate, să fie, indirect, un manifest ce polemizează cu însăşi esenţa cinematografului de mare public şi cu aşteptările spectatorilor. Nimic spectaculos – după regulile narative clasic-comerciale – nu pare a se întâmpla în, totuşi, emoţionantul film de ficţiune al lui Linklater. Asta dacă a înregistra înaintarea prin viaţă poate fi considerat puţin lucru.
Prin succesul său de la Globurile de Aur şi Oscaruri, „Boyhood” izbuteşte şi performanţa de a infiltra în inima cinematografului în căutare de „mari teme” câteva mărci ale filmului independent, dintre care cea mai importantă este dedramatizarea. Fiecare moment al „poveştii” este egal cu oricare dintre celelalte, deşi, în adâncime, traseul narativ gândit de Linklater este uşor de reconstituit după câteva jaloane.
Nu se creează false aşteptări, informaţiile de punere în context istoric sunt minime, dar eficiente, posibilele momente tensionate sunt tratate fără excese – filmul este, în esenţă, despre cum un copil îşi ia în stăpânire propria viaţă şi devine adult.
Distribuit în România de Ro Image 2000, „Boyhood” („12 ani de copilărie”) va putea fi văzut în cinematografe începând cu 6 februarie.
INFO
Boyhood (SUA, 2014)
Regia: Richard Linklater
Cu: Ellar Coltrane, Patricia Arquette, Ethan Hawke
Rating: ●●●●●
Foto din Boyhood –
