Braşovul subiectiv, într-un album foto inedit
https://www.ziarulmetropolis.ro/brasovul-subiectiv-intr-un-album-foto-inedit/

Fotografii ale Braşovului realizate în decursul a 14 ani văd lumina tiparului vara aceasta la Editura Vellant.

Un articol de Andrada Văsii|25 iulie 2013

Fotografii ale Braşovului realizate în decursul a 14 ani văd lumina tiparului vara aceasta la Editura Vellant.

Un album cu fotografii declarate de autor profund subiective, „Braşovul meu” compune în alb-negru, în peste 200 de pagini, viaţa unui oraş în schimbare: clădiri vechi şi noi, centru şi periferie, străzi sub zăpadă şi maidane însorite, oameni de-ai locului şi turişti, totul surprins deopotrivă în momente de tensiune şi răgaz.

brasovul meu_coperta

Un altfel de Brașov

Eugen Andronic mărturiseşte că a căutat să reflecte în album Braşovul „de dincolo de poleiala sărbătorească sau turistică”, un oraş privit de autor cu nostalgie, admiraţie, umor şi răbdare.

Cele trei grupaje de fotografii din volum – „Locuri vechi”, „Locuri noi”, „Oameni vechi şi noi” – sunt însoţite de mărturii, impresii şi amintiri semnate de Maria David, Dorin Lazăr şi Adriana Bărbat şi de un interviu cu Valer Rus, directorul Muzeului Casa Mureşenilor din Braşov.

Brasovul meu- album foto

Prefaţa este semnată de Bogdan Bălan. Textele incluse în volum sunt bilingve (română şi engleză).

O carte-obiect de făcut cadou şi de deschis atunci când ni se face dor de Braşov şi de oamenii săi, „Braşovul meu” aparţine de-acum nu doar autorului, ci şi cititorilor.

Eugen Andronic este inginer IT şi fotograf din când în când (sau invers). Fotografiază din 1986. Trăieşte în Braşov, iar acesta este primul său volum de fotografii.

Info:

Puteţi urmări poveştile foto ale autorului pe site-ul personal, eugenandronic.ro.

Foto credit: Eugen Andronic

 

26
/08
/22

Asociația pentru cultură și arte Arbor vă invită la expoziția „Rememorarea copilăriei, mărturiile deportaților basarabeni”, care reînvie emoția unor destine tragice, mărturiile deportaților și ale victimelor regimului totalitar din stânga Prutului, în perioada sovietică. Proiectul a fost realizat în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie a Moldovei, Centrul de Excelență Institutul Pro Memoria al Universității de Stat din Moldova și Ambasada Republicii Moldova în România.

25
/08
/22

În perioada 26 - 31 august 2022, în continuarea proiectului (burn)OUT, artistele Irina Marinescu, Andreea Novac, Eza (Alina Ușurelu), psihoterapeuta Mihaela Vechiu, sociologa Fidelie Kalambayi și artista portugheză Gabriela Conçalves invită publicul la prezentarea cercetării artistice pe tema recuperării pe care au inițiat-o în cadrul proiectului Recovery (Recuperare) și la o serie de trei ateliere de creaţie rezultate în urma acestei cercetări.

24
/08
/22

Cea de-a treia ediție Romanian Jewelry Week, organizată de Assamblage, va avea loc în perioada 5 - 9 octombrie 2022 la Biblioteca Națională a României și în alte cinci locații conexe din București. Evenimentul propune timp de cinci zile un format efervescent de târguri, expoziții, conferințe, tururi ghidate și multe alte evenimente surpriză dedicate iubitorilor de bijuterie.

24
/08
/22

Asociația CRIES-Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare invită bucătari din România să se alăture ediției din 2022 a proiectului „Gustul ca patrimoniu”, parte a programului LA PAS Timișoara, desfășurat sub egida Timișoara Capitală Europeană a Culturii 2023. Provocarea constă în reinterpretarea în cheie locală a borșului ucrainean, recent intrat pe lista patrimoniului cultural imaterial UNESCO aflat în pericol.

23
/08
/22

Cel mai nou proiect inițiat de compania de teatru independent Vanner Collective, „Cele care nu se văd” prezintă 10 personaje feminine din literatura română, întâmplător create de bărbați, care, reimaginate prin perspectiva a 10 fotografe, sparg stereotipurile în care au fost integrate inițial. Instalația fotografică mai poate fi văzută până pe 2 septembrie, de marți până duminică, între orele 10:00 – 18:00 la Sala Acvariu a Muzeului Național al Țăranului Român.

23
/08
/22

Sala Omnia așa cum nu a fost văzută niciodată! Concepută de colectivul artistic austriac mutual loop special pentru acest spațiu cu un trecut deloc liniștit, instalația imersivă și interactivă „Omission Possible” deschide în mod cu totul excepțional această clădire aproape uitată, într-un demers care chestionează percepția omului contemporan asupra efectelor trecerii timpului peste construcții și simboluri istorice.

19
/08
/22

Ai Weiwei, unul dintre cei mai mari artiști ai secolului XXI, rememorează istoria vieții sale și a tatălui său în volumul autobiografic „1000 de ani de bucurii și dureri” (Editura Trei, 2022), oferind în același timp o captivantă incursiune în istoria recentă a Chinei.