Bucharest International Dance Film Festival lansează înscrierile pentru cea de-a șasea ediție
https://www.ziarulmetropolis.ro/bucharest-international-dance-film-festival-lanseaza-inscrierile-pentru-cea-de-a-sasea-editie/

Tema ediţiei din acest an a festivalului este „Utopie/ Distopie”. Bucharest International Dance Film Festival, unica manifestare cinematografică din România dedicată filmelor de dans, deschide sesiunea de înscrieri pe 4 mai 2020. Datele limită la care se pot trimite aplicaţiile sunt 31 mai (Early bird), 14 iunie (Regular), respectiv 5 iulie (Late).

Un articol de Liliana Matei|5 mai 2020

BIDFF privește anul acesta înspre viitor și propune o reflecție asupra acestuia, folosind impulsul utopic|distopic ca instrument și filmul scurt de dans ca mediu de expresie. Printr-o coincidență semnificativă, în contextul pandemiei mondiale pe care o traversăm, utopia și distopia, teme ale festivalului în 2020, devin strategii creative sau critice de a privi și explora lumea prezentă sau viitoare. Viziunea curatorială a BIDFF își propune să descifreze, modeleze, transforme sau revoluționeze aceste concepte.

Organizatorii invită regizori, coregrafi, artiști vizuali, animatori și muzicieni să-și înscrie scurtmetrajele pentru cea de-a șasea ediție a festivalului, care va avea loc în perioada 3 – 6 septembrie, la București, și care va cuprinde atât cele două secțiuni competiționale dedicate scurtmetrajelor de dans (competiția internațională și competiția românească), precum și secțiunea introdusă anul trecut a musical-urilor. Creatorii de animații, filme de ficțiune, experimentale sau documentare sunt încurajați să aplice cu filme scurte care au teme sau subiecte în conexiune cu tema festivalului.

„Ne propunem ca filmele și evenimentele programate în festival să se înscrie în această linie a inovației și experimentului artistic, care nu doar dizolvă granițele dintre genuri dar oferă în același timp variante de înțelegere a unui viitor posibil/probabil. Ele sunt baze și premise care ne ajută să imaginăm direcții posibile înspre care acest viitor se poate îndrepta.

Adresăm și o provocare publicului: de a privi filmul de dans ca un sistem deschis, o formă de artă concentrată pe proces și progres”, a declarat Simona Deaconescu, Director Artistic.

BIDFF recunoaște excelența, noutatea și discursul artistic curajos, oferind premii în valoare de 2000 de Euro pentru Cel Mai Bun Film Internațional, Cel Mai Bun Film Românesc și Cel Mai Bun Musical.

CONDIȚII ȘI MODALITĂȚI DE PARTICIPARE

Competiția de scurtmetraje

Deadline-uri: Early bird – 31 mai, Regular – 14 iunie,  Late – 5 iulie

Vor fi luate în considerare:

  • Scurtmetraje cu durata de maximum 20 de minute, produse în ultimii 2 ani, în genul film de dans (ficțiune, animație, experiment vizual, documentar);
  • Musicaluri scurte cu durata de maximum 20 de minute, produse în ultimii 2 ani;
  • Cu o calitate minimă Full HD (1920 x 1080).

Nu vor fi luate în considerare: videoclipuri muzicale, trailere sau înregistrări ale unor spectacole, filme care au fost deja înscrise în edițiile anterioare ale festivalului, filme de 1 minut sau reclame la diverse brand-uri.

Despre aplicație:

  • Datele limită la care poate fi trimisă aplicația sunt 31 mai (Early bird), 14 iunie (regular), 5 iulie (late);
  • Aplicanții vor primi răspuns referitor la selecția filmului înscris până pe 1 august 2020;
  • Fiecare regizor poate înscrie maximum 2 filme în competiție;
  • Înscrierea filmelor se face prin intermediul platformei Film Freeway https://filmfreeway.com/bidff2020 ;
  • Înainte de a face aplicația, trebuie verificate taxele aferente fiecărui deadline.

BIDFF își propune în 2020 un program care să includă proiecții speciale, conferințe, ateliere ce explorează teoretic și practic utopia|distopia, prin intermediul filmului de ficțiune, artei video, animației, musicalului și documentarului.

„În 2019, când am început să lucrăm la cea de-a șasea ediție a Bucharest International Dance Film Festival, nu ne-am imaginat că tematica aleasă atunci va reflecta atât de fidel realitățile timpului. În contextul pandemiei globale pe care o traversăm, prezentul și viitorul ridică întrebări importante și urgente, iar obiceiurilor noastre se transformă odată cu limitările impuse de distanțarea socială. Sălile de spectacole și de cinema sunt închise pe termen nedefinit, iar activitatea noastră se desfășoară mai ales în mediul online. În aceste circumstanțe, legătura dintre corp, dans și camera de filmat devine cu atât mai utilă și mai relevantă.”, spune Andreea Novac, co-curator

Cea de-a șasea ediție a festivalului este programată în perioada 3 – 6 septembrie 2020 și va avea loc în București, respectând regulile și restricțiile impuse de autorități în contextul evoluției pandemiei de coronavirus, pentru siguranța tuturor participanților și a echipei de organizare.

04
/09
/14

Revista People a publicat primele fotografii de la nunta cuplului Angelina Jolie - Brad Pitt, care a avut loc pe 23 august, în Franţa, coperta publicaţiei prezentând-o pe actriţa americană în rochie de mireasă, o ţinută care a fost decorată de cei şase copii ai cuplului.

03
/09
/14

Dan Piţa şi-a pus amprenta inconfundabilă pe nenumărate filme de referinţă ale cinematografului românesc. Cel mai recent exemplu este filmul său “Kyra Kyralina”, după Panait Istrati şi un scenariu de Ioan Grigorescu, a cărui premieră are loc pe 5 septembrie la cinematograful Elvira Popesco din Capitală.

03
/09
/14

Actorul Benicio del Toro va fi recompensat cu premiul Donostia pentru întreaga carieră la cea de-a 62-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la San Sebastian (19 - 27 septembrie), au anunţat marţi organizatorii evenimentului.

03
/09
/14

E dificil, de multe ori, să identificăm originea exactă a unui cuvânt. Lingviștii și istoricii au ipoteze și explicații pentru „nașterea” oricărui termen, însă, uneori, nu există prea multe modalități de a le verifica. Așa se întâmplă și în cazul cuvântului „mujdei”.

03
/09
/14

Ultimele două avioane deţinute de cântăreţul american Elvis Presley, denumite "Lisa Marie" şi "Hound Dog II", au fost scoase la vânzare şi nu vor mai fi expuse la Graceland începând din aprilie 2015.