Cărți de neocolit. „Despre îndatoriri“, recomandările lui Cicero
https://www.ziarulmetropolis.ro/c%c4%83r%c8%9bi-de-neocolit-%e2%80%9edespre-%c3%aendatoriri%e2%80%9c-recomand%c4%83rile-lui-cicero/

CĂRȚI DE NEOCOLIT. Una dintre cele mai redutabile forme de manifestare a spiritului în antichitatea greco romană a fost oratoria. Această artă şi-a dovedit forţa în spaţiul politic, unde a condamnat sau a salvat oameni, indiferent de condiţia lor socială.

Un articol de Georgeta Filitti|22 aprilie 2018

Puterea cuvântului a însemnat, de-a lungul istoriei, un element de seamă în viața parlamentară europeană. Astăzi, mai ales în țările post comuniste, oratoria a rămas ceva exotic despre care se vorbește doar la trecut ori ca probă ciudată pentru accesul la o bursă în străinătate. Odinioară însă oratorul era un om ascultat.

Marcus Tullius Cicero (106-43 î.Ch.), născut la Arpinum, a fost o astfel de personalitate a lumii romane. Educat la Roma, unde urmărește fascinat pledoariile marilor juriști, apoi în Grecia (la Atena, în Rhodos), Cicero se întoarce în patrie și începe să practice avocatura. Discursul contra guvernatorului corupt al Siciliei, Verres, îl propulsează în lumea politică. Pro lege Manilia devine un model al genului pentru forța argumentației și în același timp îl pregătește pentru o funcție de seamă, cea de consul. E răstimpul când se ridică împotriva lui Catillina (condamnat și silit să se expatrieze). Verbul lui Cicero are atâta expresivitate încât, peste timp, numele celui încriminat a ajuns substantiv comun, catilinare însemnând critici bine țintite, argumentate, cu final previzibil.

Pătimaș, dornic mereu să se afirme, istoriografii aveau să-l numească homo novus, Cicero a ales mereu tabăra pierzătoare. S-a aliat cu Pompei contra lui Cesar, apoi l-a susținut pe Octavian împotriva lui Marc Antoniu. A rostit 14 discursuri, faimoasele filipice, pentru discreditarea acestuia și i-a căzut în cele din urmă victimă. Dar implicarea politică nu l-a împiedicat să aibă o operă uimitoare: oratorie, tratate de filosofie politică, corespondență. El rămâne, prin excelență, intelectualul cetățean. Și asta pentru că vede în activitatea politică o datorie sacră; pentru a o desfășura corect sunt necesare calități de orator, de conducător militar și de filosof avizat. Omul de stat model este văzut de Cicero într-o republică, unde promovează înțelegerea socială și respectarea drepturilor tuturor. De la el au rămas lucrări a căror lectură își păstrează și astăzi actualitatea. Așa sunt Despre cel mai bun fel de elocvență, Definiții ale binelui și răului în sine, Despre republică, Despre legi, Despre îndatoriri (De Oficiis). Aceasta din urmă a scris-o pentru fiul său Marcus, aflat la studii în Atena. Sunt povețe adresate unui tânăr în formare, indispensabile însă oricui aspiră la calitatea de om politic autentic. Cicero își propune să definească  faptele morale și pe cele imorale, faptele utile și pe cele inutile și, mai departe, dacă ceea ce este moral concordă totdeauna cu utilitatea. De aici construiește un adevărat sistem unde afirmă că pentru a cunoaște adevărul omul trebuie să se ferească de eroare; dacă e factor politic decident, să fie drept și să slujească intereselor obștești. Cum? Prin dezinteresare, cumpătare, modestie, spirit de dreptate. Dacă inspiră teamă, devine, pe nesimțite, dictator, adică tiran și, mai devreme sau mai târziu, ”va fi răpus de ura celor mulți“.

”A răpi ceva altuia și a-ți spori mijloacele de trai, micșorându-le pe ale altuia e mai împotriva naturii decât moartea“, scrie Cicero. Și mai departe:  ”Cei care voiesc să fie populari și pentru aceasta scot pe proprietari din avutul lor iar pe debitori îi iartă de sumele împrumutate zdruncină temelia statului”.

Cum se vede, sunt adevăruri care nu și-au pierdut actualitatea nici după 2000 de ani.



27
/02
/20

Fragmente esențiale dintr-o carte-monument „Balcanii. De la sfârșitul Bizanțului până azi”, de Mark Mazower (profesor de istorie la Columbia University).

25
/02
/20

Ernesto Sábato (1911-2011) a fost unul dintre cei mai importanți scriitori argentinieni din secolul XX, dacă nu cel mai important. Alături de Borges și Cortázar, Sábato a dat o viață nouă literaturii sud-americane.

21
/02
/20

Marketingul face întâlnirea/interacțiunea dintre artiști și public posibilă. Este esențial, dat fiind că artele spectacolului nu există în lipsa receptării directe de către un public prezent în proximitate. Volumul combină fondul teoretic cu câteva studii de caz și opiniile unor personalități ale lumii culturale/profesioniști cu mulți ani de experiență. Printre ei: Emil Boroghină, Constantin Chiriac, Lucian Vărșăndan, Adrian Roman, Dan Bartha-Lazăr, Vava Ștefănescu, Gilda Lazăr, Marinela Țepuș, Tamara Susoi, Maria Sârbu și Simion Buia.

16
/02
/20

Pe 12 februarie s-au împlinit 126 de ani de la nașterea uneia dintre scriitoarele cele mai cunoscute ale României interbelice. Purtând un pseudonim pe care l-a dezagreat dar care a consacrat-o, Otilia Cazimir a fost o feministă a vremii ei, dar și iubita discretă a unui alt mare poet.

09
/02
/20

În „Fata cu Leica” (Editura Art, 2019), Helena Janeczek spune extraordinara poveste a fotografei Gerda Taro, prima femeie fotograf ucisă pe front și partenera legendarului Robert Capa. O carte de neratat!

09
/02
/20

Născut pe 9 februarie 1940, la Cape Town, scriitorul sud-african J.M. Coetzee, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură (2003), împlinește astăzi 80 de ani. Cartea pe care v-o propunem este primul său roman, „Ținuturi în crepuscul” (Editura Humanitas Fiction).

06
/02
/20

Vineri, 21 februarie, la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta 38), va avea loc o dezbatere pornind de la volumul „Suntem dezrădăcinate. Călătoria mea şi poveştile altor fete refugiate din toată lumea”, apărut de curând la Editura Polirom, în traducerea Biancăi Alecu.

05
/02
/20

Pentru că februarie este luna iubirii (veți constata atât pe 14 februarie, cât și pe 24), ne-am gândit ce carte s-ar putea dovedi perfectă atât pentru doamne și domnișoare, cât și pentru domni. Am optat pentru „Cele zece iubiri ale lui Nishino”, de Hiromi Kawakami (Polirom, 2015, traducere din japoneză de Florin Oprina).