Cărți de neocolit. Istoriile lui Herodot
https://www.ziarulmetropolis.ro/c%c4%83r%c8%9bi-de-neocolit-istoriile-lui-herodot/

Toate ştiinţele se mândresc cu părinţi întemeietori. Istoria are un asemenea antecesor ideal pe grecul Herodot din Halicarnas (484-425 î. Ch.)

Un articol de Georgeta Filitti|30 martie 2018

Implicat de tânăr în luptele politice care îi sfâșiau țara, Herodot s-a expatriat; a stat o vreme în Samos, apoi a început să călătorească. A fost un prilej excepțional  să strângă informații de tot felul din Egipt, Babilon, Fenicia, insulele Mării Egee, Tracia, Macedonia, Sciția. Legende, situația politică, moravuri – nimic nu e ignorat încât Istoriile sale, împărțite în 9 cărți, fiecare purtând un nume de muză, devin un adevărat model al genului. De fapt cititorii și auditorii din timpul său, căci a făcut pentru prima oară lecturi la Atena din Istorii, află în primul rând de marea confruntare dintre lumea persană (socotită barbară) și cea grecească, cu alte cuvinte, despre opoziția între despotismul oriental și democrația elenă.

Istoriile sale încep cu războiul troian, de factură mai mult legendară, continuă cu domnia lui Crassus, regele Lidiei (între 560 și 516 î. Ch.) și se opresc îndelung asupra războiului cu perșii. După Xerxes, în 480, regele Cirus e cel  care îi atacă pe greci. Herodot vorbește de o armată de un milion și jumătate de oameni veniți în apele grecești cu 1200 de nave (în vreme ce localnicii dispuneau de 40 000 de oameni și 400 de vase). Cum până la urmă grecii sunt învingători, exagerarea e de înțeles: viteji și puțin numeroși, grecii îi înfrâng pe invadatorii cei mulți. Această aserțiune devine emblematică într-un fel pentru exagerare în general în prezentarea evenimentelor istorice. E de observat că dacă pentru greci orice străin era ”barbar”, Herodot îi privește obiectiv pe perși.

Pe fondul unei descrieri amănunțite, plină de elemente geografice și etnografice, se consumă revolta orașelor grecești din Asia Mică împotriva perșilor. În anul 478 orașul Sestos e cucerit de greci. Aici se oprește ultima Istorie a lui Herodot. Deși au existat predecesori (Hecateu din Milet, Charon din Lampsacos, Xantos din Sardes), opera lui se singularizează prin ceea ce înseamnă critica istorică, adică coroborarea unui mare număr de elemente, cum ar fi legende, oracole, lista magistraților unui oraș, role fiscale, participarea la Jocurile Olimpice. Din toate a desprins cauzalitatea, o serie de legi, de reguli care fac cu putință progresul istoric.

Pare în firea oamenilor să conteste, să critice neobosit și asta nu totdeauna pentru a afla adevărul. Herodot a căzut și el victimă unor interpretări răuvoitoare. Și dacă numele de ”părinte al istoriei” nu i-a fost pus în discuție, detractorii l-au adus în prim plan pe unul din înaintași, Hecatus din Milet, botezat puțin în derâdere, ”tata mare al istoriei”. Să mai spunem că Aristofan, care și-a bătut joc de toți contemporanii, nu l-a cruțat nici pe Herodot.

În periplul său prin lume Herodot se oprește și pe meleagurile noastre. Vorbește despre cimerieni, mormintele sciților, despre agatirși (pe la ei curge râul Maris – Mureș) iar de traci, socotiți cei mai numeroși după inzi, spune că erau împărțiți în triburi, ”fiecare purtând nume după ținutul în care locuiește”. Geții, ”cei mai bărbați și mai drepți dintre traci”, se închinau lui Zamolxis, discipol al lui Pithagora. Arheologii au confirmat obiceiurile și obiectele descrise de Herodot, ca spada scurtă, akinakes, sau aplica cruciformă a sciților. Tot el e cel dintâi care menționează apele noastre: Dunărea, cu Gurile ei, Prutul, Siretul, Argeșul, Ialomița, Buzăul, Timișul, Someșul, Crișul, Cerna, Oltul.

Herodot rămâne și azi pentru noi un reper de corectitudine în prezentarea trecutului.

Foto: pixabay.com



06
/10
/17

Ca în fiecare an, lansările de carte vor reprezenta şi în cea de-a 27-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru un important centru de greutate al întregului complex de manifestări culturale care se vor derula în Bucureşti între 20 şi 30 octombrie.

05
/10
/17

„A existat o altă viaţă pe care aş fi avut-o, dar o am pe aceasta...” - Kazuo Ishiguro. Laureatul Premiului Nobel pentru Literatură din acest an este Kazuo Ishiguro ''pentru romanul său cu puternic impact emoţional''. Premiul se acordă anual de către Academia Suedeză operei unui autor care a produs "cea mai remarcabilă lucrare într-o tendinţă idealistă", conform formulării lui Alfred Nobel.

03
/10
/17

Cine va lua Nobelul pentru literatură după Bob Dylan? Aceasta este marea întrebare care generează polemici serioase în saloanele literare, în contextul în care membrii Academiei suedeze ar putea să facă o alegere mai puțin controversată, lăsându-se tentați în acest an de propriul lor spirit academic, notează AFP.

24
/09
/17

Filip Florian se numără printre finaliştii prestigiosului Premiu Literar al Europei Centrale „Angelus”, ediţia 2017, cu romanul „Zilele regelui” (Polirom, 2008, 2012, 2013, disponibil şi în ediţie digitală).

21
/09
/17

Editura Nemira lansează un nou roman scris de Iulian Tănase – Melciclopedia, o carte plină de jocuri de cuvinte și cu numeroase trimiteri culturale, o aventură a imaginației, a erudiției și a spiritului ludic. Povestea este însoțită de ilustrațiile lui Mircea Pop.

17
/09
/17

Duminică, 17 septembrie, laureata Premiului Nobel pentru Literatură în anul 2009, Herta Müller, va participa la o întâlnire cu cititorii din Londra, organizată la celebra British Library de Universitatea din Swansea, în parteneriat cu Institutul Goethe, Institutul Cultural Român din Londra şi Ambasada Germaniei la Londra.

17
/09
/17

Volumul „Ce este populismul?”, semnat de Jan-Werner Müller, a apărut în această săptămână în colecţia „Opus. Ştiinţe politice” a Editurii Polirom, în traducerea Irinei-Mariana Borţoi.

16
/09
/17

Duminică, pe 24 septembrie, de la ora 11.00, la Sala Atelier, în cadrul programului Conferințele Teatrului Național, Emil Brumaru prezintă conferința „Infernul feminin și îngerii lui Brumaru”.

14
/09
/17

Noul roman al scriitorului american Paul Auster, "4321", este una dintre cele șase cărți finaliste ale ediției din 2017 a prestigiosului Premiu Man Booker (Man Booker Prize), decernat celui mai bun roman original în limba engleză. Câștigătorul acestui premiu va fi anunțat pe 17 octombrie la Londra și va primi suma de 50.000 de lire sterline.

12
/09
/17

Romanul „Mary” (traducere din limba suedeză de Elena-Maria Morogan) a fost publicat la Editura Humanitas Fiction, în anul 2017.

12
/09
/17

Editura Nemira continuă Serile Nautilus – evenimente lunare dedicate iubitorilor de science fiction & fantasy – cu scriitorul Ted Chiang, invitat prin skype la o discuţie cu Ana Nicolau, luni, 18 septembrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas din Cişmigiu. Publicată în colecția Nautilus, Povestea vieții tale a fost cea mai bine vândută carte la Bookfest 2017.

10
/09
/17

În 13 septembrie la Timișoara și în 19 octombrie la București vor avea loc prezentările instalației performative #dansliteratura, deschise publicului pentru o întâlnire specială cu dansul contemporan și poezia și 8 artiști din București, Timișoara și Brașov.

28
/08
/17

“Simţurile nu înşală, judecata înşală.” - Johann Wolfgang von Goethe / „Dacă ne cercetăm bine, aproape întotdeauna vom găsi la noi un păcat pe care-l osândim la alţii.” – Lev Tolstoi. Lev Tolstoi şi Goethe, doi dintre sei mai importanţi gânditori ai lumii, s-au născut într-o zi de 28 august.