Dan Ciupureanu, scriitor stabilit la Paris: „Problema în România e că nu se citește”
https://www.ziarulmetropolis.ro/dan-ciupureanu-scriitor-stabilit-la-paris-problema-in-romania-e-ca-nu-se-citeste/

INTERVIU Dan Ciupureanu (34 de ani) este fiul poetului Ionel Ciupureanu. Locuieşte în Franţa, dar scrie literatură în limba română. Efectuează diverse slujbe pentru a supravieţui.

Un articol de Andrei Crăciun|26 septembrie 2017

A debutat ca poet (și a fost apreciat ca atare). În acest an, i-a apărut romanul Omar și diavolii (la editura Polirom). Nu s-a vândut grozav, dar pe Dan Ciupureanu nu-l îngrijorează aspectul. Nu e ca și cum comercialul ar da garanția valorii în artă. Cum se zice la Paris: au contraire.

Dan Ciupureanu, dumneata ești oltean, dar locuiești la Paris. Cum și de ce? De ce Parisul în secolul XXI? Ce a fost în mintea ta? Când te întorci în țară ți se spune „Parizianul” sau cum?
Cum bine ai făcut să te miri că un oltean a ajuns la Paris, iată că locuiesc aici printr-o întâmplare tragico-fericită, adică locul meu fusese predestinat la Campo-Real, un sătuc de lângă Madrid, unde am avut ghinionul să-mi ard două degete și nu am mai putut culege căpșuni, așa cum îi stă bine unui oltean. Am avut norocul să am un prieten la Paris, tot oltean (dar avea o gagică gorjeancă, probabil de aia locuia acolo), care m-a luat la el și am pornit de la zero până am conceput o familie semi-numeroasă, de unde și creșterea ratei de emigrație în Franța. Când mă întorc în România mă numesc Dă Și Tu O Bere Că Stai La Paris.

Ce constați când revii în România, dacă revii, dacă mai constați.
De fiecare dată când mă întorc în România constat că avem cea mai proastă pâine din lume, din intuiție, căci nu prea am fost în alte țări.

Ce face un scriitor român la Paris ca să supraviețuiască? Cu ce te îndeletnicești, cum îți câștigi zilele?
Scriitorul român face orice la Paris ca să aibă un salariu de cinci ori mai mare ca un om cu facultate din România. De exemplu spală veceuri. Eu am spălat ani de zile. Acum sunt șeful celor care spală veceuri, adică am grijă ca veceurile să fie curățate stas. Lucrez la un hotel din centru.

Dumneata ai început cu poezie și ai făcut o trecere bruscă, radicală aproape, spre proză, acum, cu romanul Omar și diavolii (Polirom). Te întorci la poezie, ai părăsit-o vreodată cu adevărat? Ce planuri literare ai? Vorbește-ne despre ele.
Mereu mă voi întoarce la poezie, iar ca să răspund la toate întrebările, pot spune că Omar și diavolii e un fel de poezie și la anul vreau să public poezie. Cu proza merge greu. E greu să mă depășesc mai mult decât m-am depășit cu Omar. De altfel, de câteva luni, nici nu mai scriu.

Pare că ai o relație intimă cu depresia. Nu prea se vorbește despre depresie în țara noastră. Ce părere ai despre această pudibonderie a românilor, dacă îi putem spune așa, în legătură cu afecțiunile psihice? De la ce crezi că ni se trage această ridicolă rușine?
Chiar nu știam că românilor le este rușine să vorbească despre depresie. Din câte îmi amintesc generația „emo” a fost foarte puternic conturată, de unde și postările puștoaicelor despre anxietate, depresie, suicid. Cred că unii exagerează, iar alții ascund, așa cum se întâmplă chiar și în Franța. Mai cred că ține și de educație, în sensul că anumiți inculți o văd ca pe o vină, o rușine. Dar ține și de sinceritate. Eu văd România din ultimul timp ca pe un sanatoriu ce se numește societate, unde pacienților nu li se spune că sunt bolnavi.

Mai mult, Omar și diavolii ne lasă în literatura română un personaj fără precedent: o mamă cu afecțiuni psihice grave. N-au mai fost mame schizofrenice la noi în literatură. Cum a fost primit personajul tău și cum a fost primită cartea ta? Ai vândut? Ai epuizat tirajul?
La singularitatea personajului mamă-schizofrenică nu m-am gândit niciodată. Personajul a fost bine primit de cei care au citit și mi-au scris despre asta. Omar și diavolii merge foarte prost – nu s-a vândut decât 90% din jumătatea tirajului, care este foarte mic. Pentru mine nu este nicio pierdere – nu mă îmbogățeam din vânzarea cărților și nici nu mă bucura sentimentul de comercial, din contră.

Ce crezi că e de făcut pentru ca în România să poată exista din nou meseria de romancier sau meseria de nuvelist?
Cred că trebuie propuse în școli lecturi contemporane. Cred că cei mici trebuie educați de părinți și școli să citească. Problema în România e că nu se citește. Am întâlnit cazuri în care membri ai familiei nu-ți citesc cartea, că nu le place să citească.

Cum se vede de la Paris viitorul României? Și cum se vedea el când erai în țară? Ai încredere în țara noastră și în ceea ce urmează pentru spațiul carpato-danubiano-pontic? Și dacă da, de ce?
Eu trăiesc prezentul și trecutul, probabil pentru a mă concentra la scrierile mele.

Care sunt idolii dumitale literari? Citești, cumva, literatură română contemporană? Pe cine și de ce? Ce recomandări ne-ai face, dacă am vrea să ne punem serios cu burta pe carte din epoca noastră?
Păi Daniil Harms, Venedikt Erofeev. Citesc literatură română contemporană și îmi plac foarte mulți scriitori, și poeți și prozatori. De frică să nu îmi scape vreun nume nu voi spune cine îmi place și nici nu voi recomanda pe nimeni. Tot ceea ce pot să spun este că premiile și topurile literare făcute în fiecare an sunt o mare distorsionare a realității. La fel și cu cei care vând ca pe pâine.

Ziarul Metropolis continuă campania editorială: „100 de tineri artişti pentru 100 de ani de România“. Este un pariu pe care îl facem, prezentându-vă, într-o serie de interviuri, 100 de nume care îşi vor pune amprenta în viaţa culturală a României pe termen mediu şi lung. Pe 1 decembrie 2018 se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire de la 1918. Cum ne pregătim, însă, pentru următoarea sută de ani?

Eu văd România din ultimul timp ca pe un sanatoriu ce se numește societate, unde pacienților nu li se spune că sunt bolnavi. (Dan Ciupureanu, scriitor)