„Câini” – singurul film românesc din Competiția TIFF 2016
https://www.ziarulmetropolis.ro/caini-singurul-film-romanesc-din-competitia-tiff-2016/

Debutul în lungmetraj al regizorului Bogdan Mirică, Câini, va concura pentru Trofeul Transilvania, la cea de-a 15-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (27 mai – 5 iunie). Este singurul film românesc din Competiţia TIFF şi unul dintre cele 9 debuturi din selecţie.

Un articol de Liliana Matei|10 mai 2016

Câini va avea premiera națională la Cluj-Napoca, în prezența echipei, la scurtă vreme după cea mondială de la Festivalul de la Cannes, în secțiunea Un Certain Regard.
Duminică, 15 mai, echipa filmului va lua parte la proiecțiile de la Cannes, în Sala Debussy, unde presa internațională și publicul invitat vor urmări pentru prima dată thriller-ul lui Bogdan Mirică. Câini este eligibil și pentru trofeul Camera d’Or, acordat celui mai bun debut din selecția oficială. Protagoniștii filmului sunt Dragoș Bucur, Vlad Ivanov și Gheorghe Visu. În roluri secundare apar actorii Teodor Corban, Raluca Aprodu, Costel Cașcaval și Constantin Cojocaru.

 
Câini va ajunge în cinematografele din România în luna septembrie, distribuit de Transilvania Film.

 
Acțiunea este plasată în apropierea graniței cu Ucraina. Roman, un tânăr de la oraș, ajunge într-un sat izolat din Dobrogea, unde are de gând să vândă pământul moștenit de la bunicul său care a murit cu câteva luni în urmă. În timp ce face demersurile pentru vânzarea moșiei, Roman devine, treptat, martorul unor evenimente bizare. O senzație generală de amenințare plutește în aer.

 
„Scenariul a pornit de la o lume pe care o cunosc foarte bine – lumea în care am copilărit, la bunica la ţară. De fapt, nu atât lumea aia m-a interesat, cât emoţiile mele faţă de ea, emoţii pe care încă le mai am în mine şi acum. Ce mi-a rămas în cap a fost caracterul arbitrar, imprevizibil al violenţei de acolo – am văzut oameni care săreau să se omoare, fără o miză clară – şi asta mi se pare înfricoşător. Cum poţi să te aperi de ceva ce nu poţi anticipa – nici măcar teoretic?”, spune Bogdan Mirică, cunoscut publicului din România pentru serialul HBO Umbre (scenarist și co-regizor).

 
Filmările au avut loc în vara anului 2015, în locații din Brăila, Galați, Teleorman și Giurgiu. Bogdan Mirică semnează regia și scenariul, director de imagine este Andrei Butică, iar scenografia îi aparține Augustinei Stanciu. În faza de proiect, filmul a fost prezentat la Angers Workshops, Atelierul Cinéfondation, Torino Film Lab/ Script & Pitch sau Les Arcs (Franța) și a câștigat Premiul ARTE la CineLink (Sarajevo).
Multi-premiat pentru scurtmetrajul Bora Bora (2011), scenarist și co-regizor al serialului crime-thriller produs de HBO România – Umbre (2014), Bogdan Mirică a studiat scenaristică la Universitatea Westminster și a semnat scenariul unor filme și seriale marca MediaPRO. În 2013, a fost selecționat la Berlinale Talent Campus, la Festivalul de la Berlin. A publicat o carte numită „Bestseller” (2005), în colecția Râsul lumii de la Humanitas, a lucrat ca director de creație la Graffiti BBDO și a scris pentru „Dilema”, „Observator Cultural” și „Esquire”.

 
***

Câini este produs de 42 Km Film (Marcela Ursu) și EZ Films (Elie Meirovitz), și co-produs de Argo Film (Stephan Komandarev). Producția a fost realizată cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Centre national du cinéma et de l’image animée din Franța, CNC Bulgaria, Canal +, Eurimages și Fundația GAN.
Filmul va fi distribuit în cinematografele din România de Transilvania Film.

 

FOTO: Iulia Weiss

27
/01
/14

CRONICĂ DE FILM În „Camille Claudel 1915”, Juliette Binoche face, probabil, unul din cele mai dificile roluri, într-o carieră pe care şi-a dedicat-o preponderent provocărilor. Regizorul Bruno Dumont realizează un inedit film hibrid, care îmbină biografia, documentarul şi ficţiunea.

26
/01
/14

În această duminică, TVR 2 dedică ciclul „Duminica filmului românesc” regizorului Gheorghe Vitanidis, programând difuzarea celor două filme din seria „Margelatu“ care îi poartă semnătura. Este vorba de: „Masca de argint”, de la ora 14.10 şi „Colierul de turcoaze”, de la ora 20.10.

25
/01
/14

Ziarul Metropolis şi MediaPro Distribution te trimit la film! Participă la concurs şi poţi câştiga 3 invitaţii duble pentru filmul „The Nut Job: Goana după alune”, la Cinema City Sun Plaza din Bucureşti.

23
/01
/14

Pe 1 și 2 februarie, scurtmetrajele ironice, hilare sau absurde premiate de festivalurile de film din toată lumea vin la Weekendul Comediei Scurte ShortsUP, un eveniment ce sărbătorește umorul de calitate.

22
/01
/14

Quentin Tarantino, care, în toamna anului 2013, a anunţat că va filma un nou western - "The Hateful Eight", a renunţat la proiect în urma scurgerilor de informaţii referitoare la scenariu către agenţii de la Hollywood.

22
/01
/14

Festivalul Internațional de Film Transilvania va fi prezentat la New York, în cadrul Best Fest Film Series, un eveniment inedit inițiat de centrul cultural The Town Hall și directorul său artistic, M.A. Papper, care celebrează cele mai interesante zece festivaluri de film din lume.

22
/01
/14

„E incredibil ce poţi face azi cu efectele speciale! Eu una ştiu foarte clar că nu am făcut sex!”, spune debutanta Stacy Martin, personajul principal feminin în filmul lui Lars von Trier, Nymphomaniac.

22
/01
/14

Filmările pentru următorul lungmetraj din franciza "Războiul stelelor" - Razboiul stelelor VII - vor începe în luna mai, la Londra, cineastul J. J. Abrams confirmând că a încheiat scrierea scenariului, în colaborare cu Lawrence Kasdan.

21
/01
/14

"Adele: Capitolele 1 şi 2", a fost marele câştigător la ediţia de anul acesta a galei premiilor Lumière. Filmul lui Abdellatif Kechiche a fost recompensat cu patru trofee, inclusiv cele pentru cel mai bun film şi cel mai bun regizor.

21
/01
/14

CRONICĂ DE FILM Garnisit cu o mână de staruri şi cu nenumărate nominalizări şi premii, „American Hustle“ este o farsă cu trimiteri la un stil hollywoodian uşor kitsch, practicat în anii ’70. Aproape nimic memorabil în această comedie, totuşi, agreabilă a lui David O. Russell.