California Dreamin’, Francesca și Domestic închid luna filmului românesc de la Londra
https://www.ziarulmetropolis.ro/california-dreamin-francesca-si-domestic-inchid-luna-filmului-romanesc-de-la-londra/

Programul intitulat „Revoluţie în realism. Noul cinema românesc” găzduit în iunie de faimosul centru cinematografic de pe malul Tamisei, British Film Institute, se va încheia in iulie cu trei proiecţii suplimentare, găzduite de ICR Londra în cadrul unei secţiuni speciale a Cinematecii româneşti. Astfel, în 7, 11 şi 14 iulie vor avea loc proiecţiile filmelor „California Dreamin’’” (2007), în regia lui Cristian Nemescu, „Francesca” (2009), în regia lui Bobby Păunescu, şi „Domestic” (2011), în regia lui Adrian Sitaru.

Un articol de Petre Ivan|7 iulie 2016

Regizorul și producătorul Bobby Păunescu va participa la proiecția din 11 iulie, pentru a se întâlni cu publicul londonez după proiecția filmului său de debut „Francesca”, distins cu premiul festivalului internațional de film East End din Londra în 2010.

Cel mai mare program de film românesc desfășurat vreodată în Marea Britanie, rezultat al parteneriatului dintre Institutul Cultural Român din Londra și British Film Institute, a inclus peste 70 de proiecții și evenimente speciale: întâlniri și discuții cu importanți cineaști români, expoziție și recepții.

Proiectul a beneficiat de mențiuni importante în presa britanică, printre care The Independent, Financial Times, Sight & Sound sau BBC Radio 4, dar și de recomandări din partea majorității criticilor britanici de film.

Sezonul „Revoluție în realism” de la BFI Southbank a inclus și o retrospectivă dedicată regizorului Cristi Puiu, ale cărui filme s-au aflat la originea noii direcții din cinematografia românească impusă după anul 2000.

Foto: California Dreamin’, luna filmului românesc de la Londra – www.icr-london.co.uk

09
/10
/23

Ediţia în română a unei cărţi despre legendarul regizor Martin Scorsese şi un volum în engleză scris de Andrei Gorzo şi Veronica Lazăr despre cinemaul lui Radu Jude sunt două recomandări de lectură pentru această toamnă, pentru cei pasionaţi şi de discursul despre filme, nu doar de vizionarea lor.

09
/10
/23

Les Films de Cannes à Bucarest (20 - 29 octombrie) le-a pregătit bucureștenilor un maraton de cinema de 10 zile cu 43 de lungmetraje, 15 scurtmetraje și mai mult de 65 de proiecții ale unor autoare și autori care au un cuvânt greu de spus în cinematografia momentului.

04
/10
/23

Bizară şi explozivă apariţie e acest “Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” (2023), cel mai nou film al lui Radu Jude. El adună într-o structură inedită, inconfortabilă şi surprinzătoare la fiecare pas, cam toate preocupările formale de până acum ale regizorului, care le pune de această dată în slujba unei critici virulente a capitalismului deopotrivă românesc şi european.

04
/10
/23

Descris de Variety ca fiind un film „bogat în detalii și foarte specific în descrierea familiei de clasă mijlocie pe care o observă” și care „oferă libertatea publicului de a-și alege punctele de vedere cu care se identifică cel mai mult în imaginea de ansamblu.”, TÓTEM a cucerit simpatia spectatorilor prezenți la cele două proiecții din programul competițional al celei de-a 19-a ediții Bucharest International Film Festival (BIFF), unde a obținut Premiul Juriului. Filmul se va lansa în cinema din 13 octombrie, distribuit de August Film.