Camil Petrescu, omagiat de TVR – Iată femeia pe care o iubesc
https://www.ziarulmetropolis.ro/camil-petrescu-omagiat-de-tvr-iata-femeia-pe-care-o-iubesc/

Luna aceasta se împlinesc 120 de ani de la naşterea marelui dramaturg, romancier, filosof şi poet Camil Petrescu. Cu ocazia acestei aniversări, TVR 2 difuzează luni, 14 aprilie, de la ora 20.10, spectacolul „Iată femeia pe care o iubesc” de Camil Petrescu, în regia lui Cornel Todea.

Un articol de Petre Ivan|11 aprilie 2014

În distribuţia piesei „Iată femeia pe care o iubesc”, de Camil Petrescu, alături de Ion Caramitru, de Mircea Anghelescu şi de Cristina Deleanu, telespectatorii îi pot revedea pe Ileana Predescu, Nineta Gusti, Amza Pellea, Emil Hossu, Monica Ghiuţă, Ovidiu Schumacher, Jorj Voicu, Ştefan Teodoriu şi Johnny Răducanu.

Tentativele de suicid ale arhitectului Mihai Stănculescu (interpretat de Ion Caramitru), refuzat de femeia pe care o iubea, Bella, îl aduce pe acesta la un sanatoriu de boli nervoase.

Medicii sanatoriului condus de doctorul Omu (Mircea Anghelescu) propun o soluţie mai puţin obişnuită, aceea de a i-o prezenta pacientului pe Ana (Cristina Deleanu), sora geamănă a femeii pentru care era gata să-şi ia viaţa, ca fiind chiar „originalul”.

Viaţa lor se complică atunci când Ana se îndrăgosteşte de tânărul arhitect. Pe cine va alege Mihai? Pe Bella, cântăreaţa de cabaret, o fire rece, într-o continuă fugă între reprezentaţiile artistice, sau pe Ana, asistenta medicală echilibrată şi blândă?

Regizorul Cornel Todea s-a remarcat prin numeroasele piese pe care le-a regizat pentru cele mai apreciate teatre din România şi prin producţiile de teatru tv realizate în cadrul TVR.

Camil Petrescu

INFO  Iată femeia pe care o iubesc, de Camil Petrescu

Teatru – „Arhiva de aur” a TVR

Iată femeia pe care o iubesc  de Camil Petrescu

Producţie TVR 1981

În distribuţie: Mircea Anghelescu, Cristina Deleanu, Ion Caramitru, Ileana Predescu, Nineta Gusti, Amza Pellea, Emil Hossu, Monica Ghiuţă, Ovidiu Schumacher, Jorj Voicu, Ştefan Teodoriu şi Johnny Răducanu.

Muzica: Johnny Răducanu

Scenografia Dana Lazanu, Anton Stelian

Regia artistică: Cornel Todea

Foto cu Iată femeia pe care o iubesc şi Cami Petrescu – wikipedia

06
/09
/14

Primăria Municipiului București, prin Centrul Cultural Palatele Brâncovenești, Asociaţia Culturală “Pro Valores” și Radio România Cultural vă invită în perioada 4 – 12 octombrie 2014, la un regal poetico – muzical.

05
/09
/14

Radio România Muzical şi Ministerul Educaţiei Naţionale au semnat un protocol de colaborare în cadrul căruia proiectul "Ascultă 5 minute de muzică clasică" devine program naţional în şcoli, începând cu anul şcolar 2014-2015.

05
/09
/14

A mai rămas o zi până la startul primei ediții a Festivalului de Artă și Cultură Urbană Creative Fest. În primul weekend al toamnei, între 16:00- 23:00, în Parcul Tineretului (Aleea Centrală), bucureșteni de toate vârstele sunt invitați să celebreze creativitatea alături de unii dintre cei mai talentați artiști.

05
/09
/14

CRONICĂ DE FILM Adaptare a celebrei nuvele a lui Panait Istrati, „Kyra Kyralina” este reconfirmarea epuizării ca regizor a lui Dan Pița, în pofida insistenței sale de a dovedi contrariul. Un film livresc, fără suflu și departe de a reda pasiunile ucigătoare care domină povestea din sursa literară de inspirație.

05
/09
/14

Debut în forţă, la cea de-a cincea ediție a Les Films de Cannes à Bucarest (24 și 30 octombrie), care programează în deschidere unul dintre cele mai puternice filme lansate anul acesta la Cannes, Leviathan, în regia lui Andrei Zviaghințev.

05
/09
/14

Recitesc, la nici jumătate de deceniu de la apariție, “Harta și teritoriul”, de Michel Houellebecq. Nu obișnuiesc să recitesc atât de repede. Și atunci, de ce?

04
/09
/14

Miercuri, 3 septembrie, în Festivalul Undercloud au fost prezentate spectacolele "Suntem ceea ce iubim", "Dumnezeu iubește" și "Iluzii" în săli diferite ale Muzeului Țăranului Român, la ore apropiate; amatorii de cultură au parcurs o întreagă călătorie, la propriu și la figurat, cu fiecare reprezentație.

04
/09
/14

Cele mai bune 100 de cărţi din toate timpurile au fost alese de 100 de autori din 54 de ţări, la iniţiativa Norwegian Book Clubs şi a Institutului Nobel din Norvegia. Deşi alegerile nu au fost organizate sub forma unui clasament, "Don Quijote" a primit cu 50 la sută mai multe voturi decât orice altă carte.

04
/09
/14

Cripta, al doilea lungmetraj regizat de Cornel Gheorghiță, va avea premiera de gală din București vineri, 12 septembrie, de la ora 19.00, la Cinema Studio, în prezența regizorului și a echipei filmului.