Cantus Mundi a lansat proiectul digital ȘCOALA DE MEDIU
https://www.ziarulmetropolis.ro/cantus-mundi-a-lansat-proiectul-digital-scoala-de-mediu/

Pe 9 februarie 2021, Programul Naţional Cantus Mundi România a lansat proiectul digital „Școala de mediu Cantus Mundi”, alături de Teodora Iacob – jurnalist, activist de mediu şi fondatorul Asociaţiei „Nature Talks”. Proiectul este dedicat comunităţii active de peste 60.000 de copii şi tineri a Cantus Mundi, dar va fi accesibil tuturor celor interesaţi să se acomodeze cu informaţii generice despre mediu şi ecologie.

Un articol de Petre Ivan|10 februarie 2021

Creat sub forma unui serial video de 10 episoade, proiectul va fi publicat săptămânal pe canalele de social media Cantus Mundi România și Nature Talks.

„Școala de mediu Cantus Mundi” se integrează într-un proiect mai amplu al Programului Cantus Mundi România de familiarizare a copiilor și tinerilor cu informații de bază despre ecologie și acțiunile concrete pe care le pot realiza în sprijinul naturii. Programul Național Cantus Mundi a adăugat acest subiect strategiei sale educaționale de mai bine de 5 ani, prin diferite acțiuni care au solidarizat în mod activ copiii și tinerii din comunitate, prin transmiterea unui mesaj important de respect și responsabilitate față de natură.

Un copil care trăiește cu respect și cunoaștere față de cultură și natură are practic baza necesară pentru o dezvoltare armonioasă a minții și sufletului. Mă bucur că există astfel de inițiative, precum cea a tinerilor de la Nature Talks. Mai ales după așa o perioadă lungă de izolare, copiii au nevoie de contact cu natura, care să fie făcut într-o maniera responsabilă și cu înțelegerea valorii inestimabile a acesteia în viața noastră” – a declarat Emil Pantelimon, managerul Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.

„Școala de mediu Cantus Mundi” își propune să activeze, prin intermediul proiectului moderat de Teodora Iacob, atât propria comunitate a copiilor, tinerilor și profesorilor, cât și publicul larg, pe teme de conștientizare a necesității grijii față de natură, dar și prin evidențierea consecințele distructive ale propriilor noastre acțiuni asupra acesteia.

Cred că educația de mediu ar trebui făcută în fiecare școală din România. Dacă vrem să schimbăm modul în care oamenii se raportează la natură, trebuie să începem cu copiii. Să nu uităm că ei sunt cei mai afectați de anumite fenomene, cum este poluarea atmosferică, de exemplu.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, 600.000 de copii mor în fiecare an, la nivel global,  din cauza problemelor respiratorii acute cauzate de aerul poluat (cf. Raport WHO/CED/PHE/18.01.2018). Așa că cei mici trebuie să învețe cât mai repede cum funcționează mediul înconjurător, ce efecte au acțiunile lor asupra naturii și cum se pot proteja de „inamicii invizibili”. De aceea doresc să le prezint cât mai simplu, pe înțelesul lor, anumite noțiuni legate de mediu” – Teodora Iacob, fondator Asociația Nature Talks.

Seria va fi difuzată cu începere din 9 februarie 2021, săptămânal, și va conține și exemple practice, fiecare având un subiect legat de mediu și ecosistem, de la poluare la reciclare, de la risipa alimentară la cumpărăturile responsabile, de la amprenta de carbon la explicarea particulelor în suspensie sau a nocivității plasticului pentru mediul înconjurător.

Organizatorii vor adăuga noilor teme abordate și o suită de exerciții și concursuri interactive, menite să aducă beneficii reale atât comunității de copii și tineri Cantus Mundi cât și manierei în care aceștia interacționează cu natura.

Parteneri: Asociația Nature Talks, Opera Comică pentru Copii

10
/05
/23

Mai este doar o lună până la Summer in the City, cel mai așteptat festival al verii din Bucureşti, când artiști renumiți, printre care cel mai mare entertainer al momentului, Robbie Williams, artiști români și DJ, vor urca oficial pe scena din Piața Constituției.

08
/05
/23

Așa cum și-a obișnuit publicul de mulți ani, în luna mai ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO propune un eveniment de înaltă ținută artistică: CONCERTUL REGAL, prezentat anual în jurul datei de 10 mai - sărbătoare a regalităţii în România. Evenimentul se bucură de fiecare dată de prezența unor membri ai Casei Regale.

08
/05
/23

15 artiști internaționali performează la ”Jazz in Church” (11-14 mai) în ritmuri de jazz, muzică medievală, compoziții de muzică contemporană și foarte multă improvizație ce va beneficia de acustica minunată a Bisericii Lutherane din București.

27
/04
/23

Music Gallery, proiectul care a oferit publicului un nou mod de interacțiune cu muzica, s-a bucurat de un succes peste așteptări la Cluj. Galeria a fost deschisă timp de patru săptămâni, în perioada 25 martie-23 aprilie, la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca și a fost vizitată de peste 5.000 de persoane de toate vârstele.

21
/04
/23

Despre Corina Sîrghi, cea care și-ar fi dorit să se nască în Sicilia, cea care crede că zambilele miros a un nou început, cea care are o slăbiciune pentru cuvântul „șarlatan“, Corina care bea prosecco și care ar întinde mese de dimineața până seara. Despre ea și despre alfabetul vieții ei, în rândurile următoare.