CRONICĂ DE FILM După câteva încercări nereuşite de-a lungul anilor de-a face un horror românesc inspirat din literatură sau folclor (de la moroi la vampiri), iată în sfârşit un film căruia nu îi este ruşine să scoată capul în lume – „Capra cu trei iezi”, un debut independent realizat de Victor Canache, care acum câţiva ani lansa şi un scurtmetraj cu acelaşi titlu.
Un articol de Ionuţ Mareş|19 octombrie 2022
Sigur, judecat în raport cu filmele cel puţin bune ale genului horror, „Capra cu trei iezi” nu iese prea bine. Dar pus în peisajul cinematografiei române, filmul are o dezinvoltură şi o impertinenţă care nu îi stau rău şi care îl ajută să iasă în evidenţă, de unde şi hype-ul din jurul lui.
Regizorul, care şi-a mărturist în apariţiile publice pasiunea pentru cinematografia americană de gen, a simţit bine potenţialul horror al celebrei poveşti a lui Ion Creangă – e suficient să ne amintim din carte de scena capetelor de iezi puse în geam (nerealizată la potenţialul ei vizual maxim în film).
Celebritatea sursei literare ajută cu siguranţă la promovare (Victor Canache a şi spus la un Q&A recent că lumea vine la filmul său în special pentru Creangă şi eventual pentru Maia Morgenstern, şi nu pentru el), dar în acelaşi timp schimbă şi perspectiva din care „Capra cu trei iezi” e privit.
Pentru că ştim cu toţii povestea (puriştii pot în sfârşit să nu se mai ferească de spoilere!), miza se mută inevitabil de pe cum şi-ar putea înfricoşa filmul publicul, pe soluţiile vizuale pe care le găseşte Victor Canache pentru a reprezenta secvenţele cheie (vânarea „iezilor” de către „lup”, praznicul-capcană), care erau mai uşor de pus în scris, într-o fabulă.
Parţial, filmul se ia în serios – prin cromatică (tonuri închise), prin decupaj (numeroase prim-planuri făcute să indice intenţiile ascunse ale personajelor şi să le îngroaşe trăsăturile, apoi gros-plan-uri pe detalii, specifice unui horror – o cruce, un topor, sânge pe pereţi), prin ritmul alert şi prin muzică, gândită să sugereze o atmosferă terifiantă.
În acelaşi timp, Victor Canache îşi asumă şi o anume distanţare care produce uşoare efecte comice (unii ar putea vedea chiar câteva note camp), iar asta începe de la distribuţie. Ce actriţă putea fi mai potrivită să întruchipeze culmea dramatismului unei mame căreia îi sunt omorâţi doi copii şi care e pusă pe răzbunare, dacă nu Maia Morgenstern? La rândul său, Marius Bodochi e credibil în modul în care sugerează sadismul şi obsesia pe care o are pentru femeie, reuşind în acelaşi timp să-şi facă personajul pe alocuri caraghios.
Apoi, multe replici, luate ca atare din carte (cei doi îşi spun unul altuia „cumătru” şi „cumătră”), au o artificialitate care le face mai degrabă amuzante.
Probabil că sursa literară era o bază prea subţire pentru un lungmetraj, mai ales că Victor Canache nu se îndepărtează de firul narativ împrumutat de la Creangă. Asta înseamnă o varietate redusă de scene „tari” – e adevărat şi că o casă ţărănească mică, amplasată pe un deal, nu e un spaţiu prea ofertant pentru a întreţine mult timp suspansul şi teroarea (în plus, e greu să filmezi în ascunzătura unei sobe).
Aşa că filmul nu debordează de fantezie şi îşi consumă la un moment dat combustibilul (cam în punctul atacului asupra copiilor). Dar reuşeşte să-şi însuşească onorabil câteva idei din cinema-ul de gen şi să le lipească pe o poveste românească, fără a cădea într-un kitsch folcloric. O apariţie exotică în cinematografia locală.
„Capra cu trei iezi” va intra în cinematografe la 28 octombrie, fiind distribuit de Transilvania Film.