CARAVANA  JAZZ MANOUCHE, cu Emy Drăgoi
https://www.ziarulmetropolis.ro/caravana-jazz-manouche-cu-emy-dragoi/

În cadrul celui mai nou proiect muzical pe care l-a iniţiat şi lansat – 3D PRO’ECT- cunoscutul artist Emy Drăgoi  va  prezenta pe scena Teatrului Odeon din Bucureşti, vineri, 13 mai 2016,  de la ora 19.00, un gen muzical cu o istorie şi un parfum aparte.

Un articol de Liliana Matei|9 mai 2016

Aduse din Franţa – ţara în care  Emy Drăgoi şi-a desăvârşit studiile muzicale, primind titlul de  „Artistul anului”,   în care i-a descoperit pe  iluştrii promotori ai acestui gen muzical, Django Reinhardt şi Stephane Grapelli,  dar şi un gen muzical care îl inspiră în propriile apariţii interpretative şi creaţii componistice – acorduri muzicale inedite vor fi  înfăţişate publicului într-o formulă  vocal-instrumentală ea însăşi specială.  Alături de Emy Drăgoi şi Jazz Hot Club România, vor apărea pe scenă membrii din trei generaţii de muzicieni ai familiei sale – Bică Drăgoi (acordeon), Bianca Drăgoi (vioară), Alessia Drăgoi (vioară).  Acestora li se vor alătura alţi câţiva instrumentişti de top – chitaristul Robert Cina, acordeonistul Emilian Jr., precum şi un chitarist special invitat din Franţa. Mai mult decât atât, spectacolul este întregit prin prezenţa, într-o ipostază mai puţin cunoscută, a actriţei Anca Sigartău. Apreciată pentru rolurile sale din teatru şi film, pentru prezenţele de la radio şi televiziune, aceasta are însă şi o solidă pregătire muzicală şi legături nu doar tangenţiale cu muzica, pe care în acest spectacol le dezvăluie din plin.

Alăturarea şi armonizarea  unor artişti din generaţii diferite îşi găsesc punctul comun în frumuseţea, muzicalitatea şi în atmosfera  creată de ritmurile de jazz manouche, înnobilate de virtuozitatea şi de  valoarea celor care le transmit către public.

INFO

Preţul biletelor: 53 lei, 31.80 lei

07
/10
/22

Soprana Diana Alexe este un artist cu un foarte frumos și promițător început de carieră. Invitată pentru prima oară în Stagiunea de marți seara, secondată de pianista Raluca Ouatu, artista va evolua pe scena Sălii mici a Ateneului Român, marți, 11 octombrie 2022, la ora 19.00, într-un program de lieduri și arii din operă.

26
/09
/22

A XVII-a ediție a Festivalului Internațional de muzică de cameră SoNoRo, intitulată Orient Express, va avea loc în Cluj-Napoca, în perioada 26 septembrie – 2 octombrie 2022. Festivalul a început în București, în data de 16 septembrie, și va continua în Cluj cu opt concerte inedite.

21
/09
/22

Cel mai renumit festival de jazz din România a ajuns la a 50-a ediție. Sibiu Jazz Festival reprezintă o întâlnire cu istoria, cu capitole scrise pe note înșirate peste jumătate de secol. În perioada 25-30 octombrie (începând de marți până duminică) jazzul va suna în inima Sibiului, în spațiile deja consacrate și cunoscute precum: Filarmonica de Stat Sibiu, Teatrul Național ‘Radu Stanca’, Biblioteca Județeană ASTRA, Biserica Evanghelică ‘Sfânta Maria’ și Centrul Istoric (parada de jazz).

20
/09
/22

Yasmin Levy, legenda muzicii iudeo-spaniole, revine în decembrie în România după 10 ani de la primul concert. Prima sa apariție artistică în România a avut loc în 2011 în cadrul Festivalului Internațional George Enescu de la București. Artista din Israel va susține un concert pe 11 decembrie la Sala Palatului din Capitală alături de chitaristul său și Orchestra Metropolitană București formată din peste 80 de artiști, sub bagheta dirijorului Daniel Jinga.

20
/09
/22

Dulce Pontes, regina muzicii fado, revine în România într-un spectacol extraordinar pe 10 decembrie la Sala Palatului din București. Celebra cântăreață portugheză a mai încântat și în 2015 spectatorii români, promițând atunci că va reveni.