Caravana NexT a ajuns la final
https://www.ziarulmetropolis.ro/caravana-next-a-ajuns-la-final/

Caravana Filmelor NexT a ajuns la finalul primei ediţii de picnic şi cinema sub clar de lună organizate anul acesta în 8 oraşe din ţară. Timp de 16 zile, 27 de filme de scurtmetraj au fost prezentate în Braşov, Alba Iulia, Deva, Oradea, Târgu Mureş, Piatra Neamţ, Iaşi si Galaţi.

Un articol de Petre Ivan|25 august 2014

Între 8 și 24 august, parcuri, piețe centrale și spații neconvenționale, transformate pe durata Caravanei NexT în cinematografe în aer liber, au găzduit peste 6.000 de spectatori ce au avut astfel ocazia să se întâlnească cu o parte dintre cele mai bune scurtmetraje românești și internaționale din ultimii ani.

Caravana Filmelor NexT și-a propus să ofere publicului posibilitatea de a-și petrece timpul liber într-un mod inedit, având în vedere că într-o parte din orașele parcurse nu mai există niciun cinematograf funcțional, iar filmele de scurtmetraj sunt rareori incluse în programul comercial al cinematografelor existente.

În urma succesului acestei prime ediții, Caravana Filmelor NexT va deveni, alături de Festivalul Internațional de Film NexT și Éducation à l’image (program de educație cinematografică destinat elevilor de liceu, organizat în parteneriat cu Institutul francez), una dintre activitățile permanente ale Societății Culturale NexT.

Foto: Caravana NexT – Societatea Culturală NexT

04
/10
/23

Bizară şi explozivă apariţie e acest “Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” (2023), cel mai nou film al lui Radu Jude. El adună într-o structură inedită, inconfortabilă şi surprinzătoare la fiecare pas, cam toate preocupările formale de până acum ale regizorului, care le pune de această dată în slujba unei critici virulente a capitalismului deopotrivă românesc şi european.

04
/10
/23

Descris de Variety ca fiind un film „bogat în detalii și foarte specific în descrierea familiei de clasă mijlocie pe care o observă” și care „oferă libertatea publicului de a-și alege punctele de vedere cu care se identifică cel mai mult în imaginea de ansamblu.”, TÓTEM a cucerit simpatia spectatorilor prezenți la cele două proiecții din programul competițional al celei de-a 19-a ediții Bucharest International Film Festival (BIFF), unde a obținut Premiul Juriului. Filmul se va lansa în cinema din 13 octombrie, distribuit de August Film.